Listen to this article

Pentru mulți dintre noi, Alien Breed înseamnă Amiga, iar Amiga înseamnă o epocă în care fiecare joc care reușea să stoarcă încă puțin din hardware părea o demonstrație de magie. Pentru mine, Alien Breed 3D II: Killing Grounds a fost unul dintre acele jocuri. După aproape 30 de ani, în sfârșit am un calculator suficient de puternic încât să-l pot instala și rula fără să mă uit cu disperare la A1200 și să mă întreb dacă nu cumva urmează să ia foc. La vremea respectivă, jocul aproape că îmi topea Amiga 1200, însă, în ciuda tuturor încercărilor, n-am reușit niciodată să-l joc cum trebuie. Acum, paradoxal, problema nu mai este dacă poate calculatorul să-l ducă, ci dacă mai are jocul ceva de oferit după ce ai trecut de emoția revederii. Și parcă mi-e tot mai greu să-l apreciez dincolo de nostalgie, deși băieții ăștia au muncit la colecția asta, se vede din meniu, din coloană sonoră, totul făcut ca la carte, nu doar emulator și aia e.

Alien Breed 35th Anniversary Collection adună mai multe dintre jocurile seriei Team17 într-un pachet care, pe hârtie, pare exact genul de colecție pe care un nostalgic al Amiga-ului ar trebui s-o cumpere fără să stea prea mult pe gânduri. Ai Alien Breed, Alien Breed Special Edition, Alien Breed II, Alien Breed 3D, Alien Breed 3D II: Killing Grounds și alte titluri din aceeași familie, fiecare cu propria lui bucată de istorie. Problema este că, în foarte multe privințe, colecția se mulțumește să-ți pună jocurile vechi în față și să spună: „Poftim, acum merg pe PC!”. Iar pentru cineva care a așteptat trei decenii ca să joace Killing Grounds, asta este simultan o veste excelentă și una extrem de frustrantă.

Nostalgia merge până când începi să joci

Având în vedere vechimea lor și hardware-ul pentru care au fost concepute, pot spune că e un miracol că ele funcționează pe un PC modern, sincer. Am pornit demo-ul, am testat jocurile, am revenit la unele dintre ele și, pentru câteva minute, senzația aceea de „m-am întors în anii ’90” a mers, deși mă așteaptă să mai butonez prin Silent Hill Townfall și FC27.

Alien Breed Special Edition are în continuare farmecul lui, mai ales că eu am iubit pe Spectrum jocul Into the Eagle’s Nest. A fost jocul meu preferat, printre primele din copilărie. Perspectiva de sus, coridoarele, ușile, terminalele, muniția, creaturile care ies din întuneric și senzația permanentă că trebuie să fii atent la resurse fac parte din ADN-ul unui anumit tip de joc Amiga pe care astăzi îl întâlnești din ce în ce mai rar. Doar că, după ce dispare stratul de nostalgie, încep să se vadă și problemele pe care memoria le-a ascuns foarte frumos.

Un exemplu este nivelul 4 din Special Edition, care mi s-a părut la fel de enervant pe cât probabil era și acum 30 de ani, doar că în anii ’90 aveam mai multă răbdare pentru astfel de lucruri. Este un nivel construit în jurul unei curse printr-un labirint, fără suficiente resurse care să te ajute, iar progresul devine mai degrabă o chestiune de a găsi ieșirea înainte să rămâi fără sănătate, muniție și alte lucruri esențiale. În loc să simți că supraviețuiești unei provocări bine construite, ajungi să ai impresia că jocul îți consumă resursele doar pentru că poate. Sincer, e cumva ciudat că nimeni nu s-a atins cu adevărat de designul acestor jocuri, cred că se putea face ceva, un efort.

Doom-clonele care au rămas blocate în anii ’90

Dacă jocurile Alien Breed văzute de sus își păstrează o parte importantă din farmec, lucrurile devin mult mai complicate când ajungem la Alien Breed 3D și, mai ales, la Killing Grounds.

Pentru mine, Killing Grounds era marele test, a fost jocul pe care am vrut să-l văd funcționând încă din perioada Amiga 1200. Acum pot să-l pornesc fără probleme, iar simplul fapt că îl văd pe un PC modern are ceva aproape comic, calculatorul meu actual nici măcar nu respiră greu. Jocul pentru care hardware-ul de atunci se chinuia să supraviețuiască rulează acum fără să-i pese de nimic. Numai că imaginea de pe ecran îți amintește imediat cât timp a trecut.

Alien Breed 3D II este un produs al epocii sale, iar rezoluția extrem de mică nu mai este doar un element nostalgic, ci, cumva, o limitare care afectează efectiv experiența. La un moment dat nu mai ai senzația că te joci un clasic Amiga, ci că încerci să ghicești ce naiba se află în fața ta. Nici nu știi dacă aia din față e o ușă, iar ochii îți obosesc foarte repede, trebuie să intuiești.

Nu era nevoie să transforme Alien Breed 3D II într-un joc modern, cu texturi 4K, efecte volumetrice și toate nebuniile grafice pe care le vedem astăzi, dar puteau exista opțiuni moderne, adică un mod widescreen făcut cum trebuie, o rezoluție internă mai bună, filtre, îmbunătățiri vizuale opționale, controale configurabile și câteva ajustări care să respecte originalul fără să-l lase captiv într-o fereastră a anului 1996. În schimb, primești în mare măsură jocurile așa cum au fost. Pentru un muzeu interactiv al istoriei Amiga este interesant, dar pentru o colecție aniversară lansată astăzi, aș fi vrut ceva mai mult.

Controllerul, unde lucrurile devin ciudate

Suportul pentru controller este binevenit, mai ales pentru jocurile top-down, unde tastatura nu este tocmai cea mai elegantă soluție. Numai că implementarea meniurilor mi-a creat probleme suficient de mari încât să-mi taie cheful de a continua.

În Alien Breed Special Edition am întâmpinat situații în care încercam să intru în meniu cu controller-ul pentru a salva, iar navigarea stânga-dreapta pur și simplu nu mai funcționa corect. În final trebuia să pun mâna pe mouse ca să pot selecta cum trebuie opțiunile de Save și Load.

Și mai frumos este momentul în care interacționezi cu terminalul Intex folosind butonul controller-ului, iar meniul jocului începe să apară repetat, așa că apelezi tot la tasta Ctrl. Ca să poți utiliza terminalul normal, trebuie să ieși din meniul care tocmai ți-a fost deschis în mod nedorit. Sunt genul de bug-uri care te fac să te întrebi cum au ajuns într-o versiune lansată oficial, mai ales într-o colecție al cărei scop principal ar trebui să fie să facă aceste jocuri vechi accesibile pe hardware modern.

Ce merita să fie această colecție

Cred că Team17 și Digital Eclipse aveau în mână o bucată excelentă de istorie pe care puteau s-o trateze cu ceva mai multă grijă. Gândiți-vă ce ar fi însemnat o colecție Alien Breed construită în spiritul remasterizărilor moderne: jocurile originale păstrate intacte, dar cu rezoluție configurabilă, widescreen real, controale moderne, scanlines și filtre opționale, galerie cu materiale istorice, manuale scanate, interviuri, informații despre dezvoltarea jocurilor, documentație Amiga, poate chiar comparații între versiunea originală și cea îmbunătățită.

În forma actuală, colecția seamănă mai degrabă cu o arhivă digitală decât cu o remasterizare aniversară. Dacă vrei să păstrezi jocurile pentru generațiile următoare, atunci da, faptul că le poți porni pe un PC modern este un lucru valoros, iar dacă vrei să convingi un jucător care nu a crescut cu Amiga să descopere seria în 2026, problema este că multe dintre limitările originale au fost păstrate fără să li se ofere și instrumentele moderne care să le facă mai ușor de digerat.

Pentru cine este, de fapt?

Dacă ai fost acolo în anii ’90, dacă ai avut Amiga, dacă Alien Breed ți-a ocupat nopțile și dacă simplul sunet al seriei îți scoate din memorie o perioadă întreagă din viață, colecția are o valoare sentimentală greu de măsurat în bani. Pentru un asemenea jucător, faptul că poți porni Killing Grounds pe un PC modern, după aproape 30 de ani, are ceva special.

Alien Breed Special Edition mi-a amintit nu doar de ce iubeam aceste jocuri, ci și de ce unele dintre ele au îmbătrânit atât de greu. Problemele de control din meniu, anumite alegeri de design și lipsa unor îmbunătățiri moderne fac ca experiența să fie mult mai puțin confortabilă decât ar fi trebuit.

Iar Alien Breed 3D II, jocul pe care îl așteptam de aproape 30 de ani, este acum în sfârșit jucabil pentru mine, doar că nu arată sau nu se simte ca și cum ar fi trecut aproape trei decenii de la ultima noastră întâlnire.

Mi se pare că am găsit un CD vechi, l-am pus într-un PC modern și calculatorul a făcut tot posibilul să-l țină în viață, iar prețul regional poate fi, la rândul lui, greu de justificat, 17 euro acum,  mai ales când vorbim în esență despre portarea unor jocuri vechi de peste 30 de ani cu foarte puține intervenții.

Pentru nostalgici hardcore, Alien Breed 35th Anniversary Collection poate avea sens. Pentru restul, este greu să nu rămâi cu impresia că Team17 a avut ocazia să facă o colecție definitivă pentru una dintre seriile importante ale epocii Amiga și a ales varianta cea mai simplă: să le pună laolaltă, să le facă să ruleze pe PC și să apese butonul „Publish”.

Alien Breed 35th Anniversary Collection este disponibil din 24 septembrie pe PC (Steam).

  • Gen: Top-Down Shooter
  • Lansare: 24.09.2026
  • Studio: Antstream
  • Distribuitor: Commodore
  • Platforme: PC (Steam)
  • Clasificare: 12+
  • Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
  • Sinopsis: “Alien Breed revine! Sărbătorește 35 de ani de Alien Breed cu colecția definitivă. Include 6 jocuri clasice, arhive interactive, controale moderne, îmbunătățiri vizuale, multiplayer co‑op, Online Rush Mode și Horde Mode — tot patrimoniul sci‑fi horror readus pe ecranele tale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.