Acasă Filme The Protege – Recenzie

The Protege – Recenzie

"Măcar perspectivele din care au fost filmate toate luptele sunt potrivite și te atrag în peisaj."

0
Ascultă acest articol

“Ce a salvat filmul pentru mine a fost porția suprinzător de bună de nachos cu barbeque.”

Regizor: Martin Campbell

Scenariu: Richard Wenk

Gen: Acțiune, Thriller

Lansare: 27.08.2021

Durata: 1h 49min

Studio: Lionsgate

Distribuitor: Ro Image

Clasificare: A.P.15

Actori:

Maggie Q … Anna
Samuel L. Jackson … Moody
Michael Keaton … Rembrandt
Robert Patrick … Billy Boy
Florin Piersic Jr. … Ram
Tudor Chirila … Petru
George Pistereanu … Vali

Sinopsis:

Când mentorul ei e asasinat, Anna, una din cele mai pricepute asasine la comandă începe o misiune pe cont propriu pentru a-l răzbuna pe cel care îi fusese aproape la fel ca un tată, inamicul ei se dovedește a fi pe cât de periculos, pe atât de atractiv.

Recenzie:

Într-o după-amiază de ianuarie a anului trecut petrecută într-o cafenea mică și confortabilă aflam că legendarii Michael Keaton și Samuel L. Jackson se aflau în acel moment undeva în București cu ocazia unor filmări, și că alți fani au reușit să obțină fotografii cu ei iar eu nu. Pe atunci filmul se numea The Asset. Evident, am fost curios să văd mai exact cât anume din București voi vedea pe marele ecran.

Doar o parte din începutul acțiunii se petrece în România, un capitol în care personajele principale sunt introduse în mijlocul uneia dintre misiunile lor de asasinare. Tudor Chirilă, Florin Piersic Jr. și George Pistereanu interpretează cu brio rolurile unori mafioți români eleganți. Scenaristic vorbind nu se întâmplă nimic deosebit, este doar plăcut pentru publicul nostru să recunoască peisaje mioritice într-o producție hollywoodiană. Din ce îmi dau seama, și porțiunile din „Londra” par filmate în capitală, totuși, iar cealaltă jumătate a poveștii are loc într-adevăr în Vietnam.

De fapt, nici mai departe nu poți spune că este tocmai captivantă povestea. Avem în față o asasină antrenată din copilărie să ucidă din cauza unei traume și care a avut norocul s-o găsească și s-o crească un asasin talentat ca Moody (Samuel L. Jackson). Totul devine personal pentru Anna (Maggie Q) când îl găsește asasinat pe Moody și urmează indiciile vagi către atacatori.

Maggie Q are potențial în roluri ca acesta, dacă scenariul primit ar fi mai captivant. Coregrafia luptelor sale arată destul de bine chiar dacă nici una dintre scene nu este memorabil de spectaculoasă. Aș fi preferat ca personajele lui Jackson și Keaton să fie mai degrabă în niște poziții doar de mentori. Când cunoști vârstele reale ale celor doi, luptele ți se par ridicole sau cel puțin neconvingătoare. Mai mult, chimia dintre Rembrandt (Michael Keaton) și Anna mi-a dat uneori fiori neplăcuți. Joaca de-a șoarecele și pisica în numeroase episoade are momentele ei bune însă flirtul mi s-a părut tras de păr și libidinos. Relația dintre cei doi este haotică și nu într-un sens interesant, ci indecis și cumva frustrant. Unele replici par deștepte, însă mi-e greu să trec peste unele replici puerile dintre cei doi asasini nepotrivite în contextul filmului, scrise poate pe grabă.

Măcar perspectivele din care au fost filmate toate luptele sunt potrivite și te atrag în peisaj. Iar dacă ignori ce am spus de vârste, ai putea să te chiar bucuri de unele scene datorită obiectelor pe care le folosește uneori Rembrandt în conflictele spontane de prin încăperile din Vietman. Orice ar fi însă, tot nu pot trece, cel puțin personal, peste flirturile deloc sexy dintre Rembrandt și Anna. Poate cu atât mai mult mi se par nepotrivite pentru că în general aceste personaje sunt creionate într-o manieră confuză. Ști ce le poate pielea, dar îți e cam greu să le înțelegi intențiile până la capăt, mai ales în cazul lui Rembrandt. Am dedus că sunt niște personaje care nu au planuri pe termen lung și că momentan, în acțiunea surprinsă, acționează mai degrabă pe fond emoțional.

Ce a salvat filmul pentru mine a fost porția suprinzător de bună de nachos cu barbeque. Când i-am spus casierei de la Cineplexx Titan că e prima oară când aflu că au așa ceva în meniu mi-a spus că puținor clienți le place aroma asta pe nacho. Pe bune? Mie mi s-a părut incredibilă, mai ales în combo-ul de sosuri unul de salsa și celălalt sour cream – de care de asemenea nu știam până acum. Am simțit că am accesat un meniu VIP secret. Îmi e cam greu acum să ronțăi altceva la cinema.

Rămâne, așadar, să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Filmul The Protege/”Codul Asasinului” rulează din 27 august 2021 în România la Cineplexx și alte cinematografe și este distribuit de Ro Image.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version