Acasă Festivaluri & Evenimente Premieră în cinematografia românească: vot deschis publicului pentru rolul principal din filmul...

Premieră în cinematografia românească: vot deschis publicului pentru rolul principal din filmul de familie „Olguța! Și un bunic de milioane!” Campania de casting pentru filmul „Olguța” se apropie de MAREA FINALĂ!

0
9
Listen to this article

În premieră pentru cinematografia românească, publicul poate urmări înregistrările probelor de casting realizate în cadrul unor sesiuni de audiții desfășurate în patru orașe pentru rolul „Olguța”, protagonista unui film de aventură pentru copii și familie, și este invitat să își voteze favorita până pe data de 12 iulie.

Alex Moldovan, autorul romanelor din seria „Olguța”, pe care se bazează lungmetrajul,  s-a declarat impresionat de nivelul de pregătire și talentul concurentelor din semifinalele de la București (Saga Film), Cluj-Napoca (Cinema Arta), Timișoara (Cinema Studio) și Iași (Cinema Ateneu).

Cine va fi Olguța? Încercăm să găsim și să decidem împreună care este cea mai potrivită alegere. Pentru mine va fi una dificilă. A fost o mare surpriză să descopăr atâtea foarte tinere actrițe debutante, cu trăsăturile și calitățile personajului principal al cărților mele, și să aflu cum au rezonat fiecare cu povestea. Mă simt inspirat de această caravană, de atmosfera creată, de discuțiile cu copiii și părinții. Mă bucură enorm interesul pentru lumea pe care am imaginat-o pe hârtie. Tocmai am terminat de scris volumul cinci al seriei aventurilor Olguței, care va fi și ultimul, dar pe parcursul acestor întâlniri am primit o mulțime de sugestii de la copii la care mă voi gândi multă vreme.”, a declarat Alex Moldovan.

T.R.I.B.E. Films și Saga Film au desfășurat pentru filmul „Olguța” cea mai amplă campanie online de casting din România, descoperind numeroase talente cu vârste între 8-12 ani, în cele peste 1300 de înscrieri, din  care au fost selectate 80 de semifinaliste pentru rolul principal.

Votul publicului, care contează în proporție de 40% pentru alegerea finalistelor, a început pe 9 iulie și poate fi exprimat până pe 12 iulie (ora 23:00) pe site-ul https://tribefilms.ro/film/olguta/ în pagina dedicată https://tribefilms.ro/vote/

Votului juriului (membri ai echipei de producție, alături de autorul Alex Moldovan și regizorul Pedro B. Abreu) reprezintă 60% din decizia finală.

Cele 20 de concurente care vor intra în etapa finală vor susține ultima audiție pe 15 iulie, în București, la Cinema City. Va urma o nouă o sesiune de vot care va fi deschisă online, din 16 iulie, pentru 48 de ore.  Câștigătoarea va fi anunțată public pe 20 iulie.

Filmul „Olguța” va fi regizat de cineastul spaniol de renume internațional Pedro B. Abreu, iar actorii Adrian Nartea și Victoria Raileanu vor juca rolurile părinților Olguței. Din distribuție mai fac parte Șerban Pavlu, Silviu Mircescu, Costel Bojog și mulți alții.

Dezvoltarea proiectului cinematografic „Olguța”, inspirat de una dintre cele mai bine vândute serii de cărți pentru copii din România, publicată la Editura Arthur, este coordonată de producătorii Alex Teodorescu, Alex Coteț și Cristian Anastasiu.

Campania de casting pentru rolul principal din filmul „Olguța” este susținută de compania Carrefour.
Regulamentul campaniei poate fi consultat online aici.

„Olguța este vocea unei generații inteligente și curajoase, iar implicarea noastră în acest proiect reflectă angajamentul Carrefour de a susține comunitățile și de a promova valorile familiale. Ne alăturăm cu bucurie unei producții românești care aduce în prim-plan nu doar o poveste iubită de public, ci și teme esențiale pentru viitor: relația cu copiii noștri, educația, responsabilitatea față de mediu și importanța unui stil de viață sănătos”, a declarat Beatrice Chiș, Brand & Communication Director, Carrefour România.

Povestea primului roman din seria „Olguța” ne introduce în universul unei eroine nonconformiste. Lumea ei, o fată rebelă care locuiește într-un cartier liniștit din Cluj-Napoca, se transformă din momentul în care, în urma unui eveniment nefericit, e nevoită să treacă printr-o serie de aventuri și momente de cumpănă, pe care trebuie să le depășească prin curaj, umor și prieteni de nădejde.

Filmul va fi distribuit în 2027 de T.R.I.B.E. Films.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Listen to this article