Astăzi începe UrbanEye Film Festival, prima ediție din Cluj a festivalului despre oraș și locuitorii săi

0
256
Ascultă acest articol


Între 11 – 15 mai 2022, publicul este așteptat la Cinema ARTA, str. Universității 3, la prima ediție
în Cluj-Napoca a UrbanEye Film Festival.

Ediţia 2022 din Cluj aduce pentru cinefili şi pasionaţii de arhitectură, cinci zile de proiecţii de
film despre oraşe, construcţii sau comunităţi, memorie și identitate, însoţite de tururi ghidate,
dezbateri şi ateliere pentru copii, toate abordând cele mai neaşteptate şi actuale aspecte ale vieţii
urbane.

Tema ediției explorează distrugerea orașelor și ce presupune reconstruirea lor. Distrugerea
locuințelor, monumentelor și chiar a orașelor în ansamblu fiind în ultima perioadă realități din
vecinătatea noastră. Prin filmele selectate, publicul este invitat să reflecte asupra valorii materiale
ale acestor locuri pierdute în diverse conflicte armate, dar mai ales asupra valorii simbolice,
emoționale și a relațiilor din comunitățile care le locuiau.

În completarea temei principale, sunt proiectate și filme specifice direcțiilor tematice recurente
UrbanEye din București precum locuirea, dezvoltarea urbană sau focusul pe lucrări ale anumitor arhitecți și artiști consacrați.

Majoritatea proiecţiilor sunt însoţite de discuţii susţinute de personalităţi relevante pentru tema
abordată, de la arhitecţi la psihologi. Proiecția Such Stuff As Dreams Are Made On / Din ce
sunt făcute visele? va fi însoțită de discuții cu arhitecții Adriana Măgerușan și Silviu Medeșan
despre tema locuirii în comun; în urma proiecției documentarului Push, publicul este invitat la o
dezbatere de mare actualitate pe tema unui fenomen îngrijorător la nivel global: creșterea
excesivă a prețului locuințelor, cu invitații Bogdana Neamțu, conferențiar universitar doctor și
director al Departamentului de Administrație și Management Public al Universității
Babeș-Bolyai, arhitectul și urbanistul Eugen Pănescu, și Șerban Țigănaș, unul dintre cele mai
cunoscute nume din domeniul arhitecturii. Proiecția Good Neighbours / Vecini buni va fi, de
asemenea, urmată de discuții despre comunitate și singurătate cu psihologul și psihoterapeutul
Raluca Mihaela Ionescu.

Evenimentele conexe precum tururile ghidate şi discuțiile doresc să contextualizeze subiectele
filmelor și să provoace publicul să descopere un nou mod de a privi lucrurile: privirea urbană.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de pe site-ul
https://eventbook.ro/festival/urbaneye-film-festival , sau de la Cinema ARTA, str Universității 3.

Prețul unui abonament este de 75 lei preț întreg, 50 lei redus (elevi, studenți, seniori) și include
toate proiecțiile din festival.

Urban Eye Film Festival 2022 Cluj- Programul complet

11 – 15 mai 2022, Cinema ARTA

Mi 11 mai, 19:00 – Where to with History / Urmele trecutului
r: Hans Christian Post | 2019
Mi 11 mai, 20:30 – Get together la ARTA Café cu DJ Gopo
J 12 mai, 18:30 – Such Stuff As Dreams Are Made On / Din ce sunt făcute visele? + discuții
cu Adriana Măgerușan și Silviu Medeșan
r: Lotte Schreiber | 2019
V 13 mai, 18:30 – Push + discuții cu Bogdana Neamțu, Eugen Pănescu și Șerban Țigănaș
r: Frederik Gertten | 2019 | documentar
V 13 mai, 21:00 – The French Dispatch
r: Wes Anderson | 2021
S 14 mai, 11:00 – De-a detectivii patrimoniului – atelier pentru copii
S 14 mai, 15:00 – Negru pe alb: cinematografele din Clujul de altădată
Tur ghidat cu Asociația Korzo
S 14 mai, 16:30 – Good Neighbours / Vecini buni + discuții cu Raluca Mihaela Ionescu
r: Stella van Voorst van Beest | 2018
S 14 mai, 19:00 – The Destruction of Memory / Distrugerea memoriei
r: Tim Slade | 2015
S 14 mai, 21:00 – Making a Mountain / Clădind un munte
r: Rikke Selin Fokdal, Kaspar Astrup Schröder | 2020
D 15 mai, 12:00 – Panna Adorjáni & Dániel Láng: Călătorie în timp în ritm de mers
plimbare audio prin Cluj
D 15 mai, 16:30 – The River and the Wall / Râul și zidul
r: Ben Masters | 2019
D 15 mai, 18:30 – Warsaw: A City Divided / Varșovia – Un oraș divizat
r: Eric Bednarski | 2019
D 15 mai, 20:00 – Walking on Water / Pășind pe apă
r: Andrey Paounov | 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.