Serialul procedural „Recrutul” (The Rookie), inspirat dintr-o poveste adevărată, cu Nathan Fillion în rol principal (John Nolan), revine la AXN cu sezonul patru, din 28 martie, în fiecare luni seara, de la ora 21.00, dar înainte să vedem noul sezon ne reamintim că la sfârșitul sezonului trei, West (Richard T. Jones) și Chen (Melissa O’Neil) au deja la activ câteva misiuni singuri pe teren, Lopez (Alyssa Diaz) a fost promovată la gradul de detectiv și descoperă că este însărcinată, în timp ce Nolan încă așteaptă să își încheie perioada de antrenament. Lopez este răpită chiar în ziua propriei nunți de La Fierra, șefa unui cartel de droguri care a scăpat din custodia poliției.
Sezonul 4 continuă cu o cursă contra cronometru pentru a o găsi pe Lopez, care este sechestrată în Guatemala, și pentru a o salva atât pe ea, cât și pe bebeluș, înainte de a fi prea târziu. Nolan, sergentul Gray și întreaga echipă LAPD sunt pe urmele lui La Fierra, în timp ce investighează și un caz local – reținerea unui bărbat care le-a ucis un coleg în timpul răpirii. Pe măsura ce acțiunea noului sezon avansează, Wesley se va confrunta cu consecințele unei înțelegeri pe care a încheiat-o cu un șef al crimei organizate, Harper are un nou recrut de care trebuie să se ocupe și Nolan termină, în sfârșit, perioada de antrenament și devine ofițer de patrulă. Fostul recrut va putea ieși singur pe teren, fără a mai avea nevoie de un instructor lângă. Pe plan personal, acesta va începe o relație cu Bailey.
John Nolan și Nathan Fillion
Nathan Fillion s-a născut pe 27 martie 1971 în Edmonton, Alberta, Canada și și-a început cariera profesională în teatru de improvizație în 1994, iar în 1993 a avut primul său rol în filmul de televiziune, Chin în Arctic, apoi a jucat în Strange and Rich în 1994. În 1996 a primit pria nominalizare Daytime Emmy Award pentru rolul lui Joey Buchanan în One Life to Live, iar în 1998 l-am văzut într-un rol secund în Saving Private Ryan.
Rolul mărunte în seriale au urmat, apoi a venit momentul pe care o întreagă lume de geekși l-au așteptat și anume cel în care Fillion la intepretat pe Captain Malcolm Reynolds în serialul Firefly, în 2002. Printre rolurile sale precizăm și pe cel din Buffy the Vampire Slayer (1997), dar și Dracula 2000. Captain Reynolds a revenit, de această dată pe marele ecran în Serenity în 2005, și după o serie de apariții în seriale și filme atât în roluri secundare, cât și în roluri principale, i-am auzit vocea și în jocuri, precum Halo 3, lansat în 2007.
Un al rol important în cariera s-a a fost cel din serialul Castle, debutat în 2009 și care a rezistat timp de 160 de episoade și care ia adus lui Nolan premiul People’s Choice Awards la categoria Favorite Dramatic TV Actor în 2016 pentru rolul Richard Castle. Vocea s-a plăcută și priceperea în dublaje de voce i-au adus proiecte în universul DC precum Wonder Woman (2009), Green Lantern: Emerald Knights (2011), Justice League: Doom (2012), Justice League: The Flashpoint Paradox (2013), Justice League: Throne of Atlantis (2015) sau în Robot Chicken: DC Comics Special (2012), dar și în universul Marvel în Guardians of the Galaxy. Vocea i-a fost auzită și în jocul Destiny (2014) și s-a întors și în Halo 5: Guardians (2015). Bineînțeles că nu am uitat de T.D.K. din DC The Suicide Squad-ul lui James Gunn!
Bineînțeles, acesta este un rezumat, portofoliul lui Fillion fiind mult mai mare și deține până acum 13 premii și 20 de nominalizări la diferite festivaluri de film! Cel mai important, lumea îl place pe Filion pentru că este foarte comunicativ, rolurile sale sunt jucate și perfecționate în stilul său care combină întotdeauna umorul, dar știe foarte bine și să intepreteze roluri dramatice. Socializarea este, poate, cea mai plăcută latură a lui Fillion, acesta fiind prezent mereu la evenimente precum Comic-Con, unde își salută fanii și discută cu ei. Putem să-l numim geek pentru că citește benzi desenate, îi plac jocurile (a făcut chiar și un scurt-metraj în care-l intepretează pe Nathan Drake în Uncharted) și este un cinefil convins.
Acum că am făcut și o mică recapitulare la sezonul 3 și am vorbit puțin și despre sezonul 4, respectiv i-am făcut și o biografie rapidă lui Fillion, să revenim la “eroul principal”, John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliției din Los Angeles, s-a folosit de toată experiența de viață, determinarea și simțul umorului pentru a face față colegilor săi cu 20 de ani mai tineri și pentru a se apropia de visul său de a deveni polițist în cadrul LAPD.
Pentru ca să-l cunoaștem și mai bine atât personajul John Nolan cât și actorul din spatele acestuia, am intrat într-un Zoom cu Nathan Fillion și am discutat deschis și pentru că nu am primit acordul de a publicat direct înregistrarea video, vă lăsăm un transcript (needitat). Așadar, după cum spune și Nathan, “Hai să o facem!”:
Nathan Fillion (N.F.): Sunt gata.
Silviu Tănase (S.T.): Bună ziua!
N.F.: Iată-l, bună dimineața sau e dimineață pentru mine, cât e ceasul la tine?
S.T.: Este șapte seara.
N.F.: Buna seara și cum te numești din nou?
S.T.: Silviu, mă numesc Silviu.
N.F.: Silviu?
S.T.: Sunt din România și reprezint MovieNews.ro. Cum mă pot adresa dvs.? Dl. Fillion?
N.F.: Ah, vă rog să-mi spuneți Nathan sau domnia voastră :-).
S.T.: OK, aș vrea să vă spun în numele românilor, că iubim cu adevărat munca dvs., trecutul, prezentul și cu siguranță și… viitorul.
N.F.: Vă mulțumesc foarte mult pentru asta.
S.T.: Și felicitări pentru Nathan Fillion Civilian Pavilion!
N.F.: Vă mulțumesc foarte mult.
S.T.: Ar trebui să începem cu câteva întrebări despre serial, nu?
N.F.: Hai să o facem! Bine!
S.T.: În primul rând, vrem să știm cum l-ai descrie pe Nolan?
N.F.: Cum l-aș descrie pe Nolan? L-aș descrie ca pe un tip care pentru prima dată în viață, trăiește pentru el însuși, în trecut a fost tată, soț, furnizor; având un job pe care nu o este job-ul lui ideal, nu era ceva ce și-a dorit să facă, dar ceva ce a putut face, fiind bun la asta; dar nu era visul lui, nu-l împlinea, iar acum pentru prima dată în viață, când nu mai este soț, iar fiul sau a crescut, acum face ceva ce este de fapt pentru el, așa că aș spune că este cineva care este trecut prin viață și care, în sfârșit, trăiește pentru el însuși.
S.T.: Nolan, Nolan pare să ți se potrivească perfect.
N.F.: Mulțumesc.
S.T.: La fel ca și majoritatea personajelor pe care le-ai interpretat în trecut, carisma și umorul, totul despre ele pare să fie perfect. Ești tu acela sau ești cel mai norocos bărbat din toate timpurile și primești personajele toate așa de potrivite?
N.F.: Silviu nu voi nega. Sunt un om foarte norocos. Am avut câteva oportunități de a juca niște roluri cu adevărat grozave care par să fi rezonat cu oamenii. Nu am o abordare super complexă pentru a interpreta prin orice mijloace. Ah, de multe ori mă gândesc doar cum m-ar face asta să mă simt dacă aș fi în această poziție? Cum m-ar face asta să mă simt, și apoi trebuie să spun că mi-ar place să îmi asum mai multă acreditare, dar mă bazez foarte mult pe o scriere foarte bună. Așa că am fost foarte norocos că am reușit să interpretez personaje care au fost scrise foarte, foarte bine. Ah, îmi place să cred că aduc ceva mic și că acel ceva “mic” este probabil ceva special pentru mine, așa că da. Cred că este o combinație de lucruri diferite, dar norocul nu este o parte mică.
S.T.: Mulțumesc. Ați trecut prin unele schimbări fizice reale în ultimele sezoane. Deci, un alt lucru pe care vrem să știm este dacă aceste schimbări sunt pregătirea personajului sau sunt ceva care a fost pentru tine?
N.F.: Îți spun eu. Am petrecut aproape zece ani într-un serial în care programul a fost incredibil de intens. A fost așa, a fost aproape tortură. Dormeam în medie aproximativ cinci ore pe noapte. A fost mult stres. Este greu să trăiești așa, am luat o mică pauză, m-am întors, mă simt foarte odihnit și la acest job programul este mult mai uman. Ne bazăm foarte mult pe echipă, ar putea părea că este o emisiune despre începătorul Nolan sau pare că este un serial cu un singur cap de afiș, dar adevărul este că este un serial de ansamblu. Avem o mulțime de membri ai distribuției incredibil de capabili, care cu adevărat pot împărți povara de a realiza un serial tv. Deci nu este totul în cârca mea, iar bunul meu prieten, James Gunn, mi-a spus ’’hei, o să te pun într-un film cu super villains și vei fi într-un costum fără mâneci și totul o sa fie despre brațele tale, așa că dă-i bătaie’’. Așa că a fost ceva ce îmi doream cu adevărat să mă asigur că sunt în formă și, de asemenea, este mai ușor să alergi atunci când nu ai kilograme în plus. Știi ce vreau să spun? E este mai ușor pentru genunchi.
S.T.: Cunosc problema, pentru că sunt de fapt… pe partea mai grea.
N.F.: Arăți grozav prietene.
S.T.: Vă mulțumesc foarte mult, vorbiți despre celălalt serial, cel care a rulat câteva sezoane…
N.F.: Da, da.
S.T.: Și de asemenea a fost un serial foarte bun.
N.F.: M-am simțit foarte bine în acel serial, am întâlnit o mulțime de oameni incredibili, o mulțime de oameni pe care i-am avut și în The Rookie (Recrutul), așa că da.
S.T.: Se pare că transferați aceeași energie și în acest serial. Ținând cont că acum este al patrulea sezon, este unul dintre cele mai norocoase sezoane sau seriale?
N.F.: Știi că doar să aduci un serial să fie difuzat este o realizare monumentală, pentru a continua difuzarea este încă o piatră de hotar, așa că iată-ne! Sunteți pe cale să începeți, este sezonul patru (n.a. difuzare în România)?
S.T.: Da, sezonul patru.
N.F.: Vreau să spun că sunteți, doar puțin în urma noastră, pe deasupra, am reușit să menținem toți angajați și să lucrăm în timpul acestei pandemii, ceea ce nu a fost o ușor, dar am reușit să scoatem cât mai multe episoade posibil, încercând să fim cât mai în siguranță. Eu vă spun că este cel mai bun job pe care l-am avut vreodată. Am avut o mulțime de oportunități cu adevărat incredibile, o mulțime de locuri de muncă care sunt importante pentru mine din diverse motive, dar știu când sunt în poziția perfectă, de obicei poți privi înapoi la viața ta și spune eram în poziția perfectă în acel moment, și știu că acum sunt în poziția perfectă. Deci, este o treabă grozavă.
S.T.: Te simți carpe diem?
N.F.: În inima mea.
S.T.: OK, mai multe întrebări despre colegi, din toată distribuția și colegii serialului este cineva cu care ai patrula în viața reală, sau ți-ar plăcea să patrulezi în viața reală ca ofițer de poliție?
N.F.: Cine este cel cu care aș dori să patrulez în viața reală? Wow, bine, întrebare grea, pentru că din diferite motive, mă refer la Alyssa (Alissa Diaz), care joacă rolul lui Lopez, este extrem de distractivă și grijulie. Melissa (Melissa O’Neil), care o interpretează pe Lucy Chen, este incredibil de inteligentă emoțional, este incredibil de inteligentă peste tot, eu plec mereu de la o conversație cu Melissa cu sentimentul că parcă aș fi puțin mai inteligent; Eric (Eric Winter), care îl joacă pe Tim, are atât de multe interese variate și el este foarte talentat în atât de multe domenii diferite, învăț despre lucruri diferite. E mereu orientat spre domenii de bărbați și cred că, dacă ar trebui să te apuci detaliat de o mașină el e cel care te ajuta. Așa că vrea să-l pun pe Eric în față cred că ar putea să facă față, da.
S.T.: OK, să trecem la sezonul patru, ce ne puteți spune despre Nolan în acest sezon? Cum a evoluat el în ultimul sezon față de ultimele trei sezoane, cum va fi acest sezon pentru Nolan?
N.F.: Ah, da, Nolan a învățat multe. Cred că acesta este unul dintre lucrurile minunate ale serialului, putem afla puțin despre călătoria pe care o face un polițist într-o carieră, dar care nu a făcut pașii potriviți. A făcut unele greșeli sau a ieșit la suprafață și este încă în viață, este încă polițist, dar din cauza greșelilor pe care le-a făcut și-a tăiat câteva căi. Nu va deveni niciodată detectiv din cauza acestor greșeli, dar și-a găsit inspirație, poate devenind un ofițer de instruire, a avut o serie de ofițeri de formare diferiți pe care îi consideră incredibil și îi admiră și, dacă este un lucru pe care Nolan îl are din abundență, acesta este răbdare și înțelepciune, așa că sunt două lucruri, cred.
S.T.: A trebuit să te antrenezi cu ofițeri LAPD pentru asta în trecut, te-ai întors din nou pentru sezonul patru pentru mai multe informații din interior pentru evoluția personajului?
N.F.: Am făcut-o. Ah, am învățat multe elemente de bază și înveți multe reguli. Așa facem lucrurile și de aceea există întotdeauna o poveste ciudată că se întâmplă ceva. Așa că acum ne asigurăm întotdeauna că nu facem asta, astfel încât doar pentru a evita orice se întâmplă rău, așa că am învățat o mulțime de elemente de bază la început.
De data aceasta ne-am întors la un centru de antrenament incredibil, unde stai în fața unui ecran de cinema, în mărime naturală și ai un film care rulează în fața ta cu un anumit scenariu și legat de șold, ai arme speciale cu care tragi în ecran în funcție de situație. Deci este un test, aproape ca un joc video și când aceste scenarii se întâmplă, ce alegeri faci. Când faci acele alegeri? Când scoți o armă? Când tragi sau lovești ținta? Măsoară toate aceste criterii diferite. A fost foarte educativ.
S.T.: Ai trecut?
N.F.: Am trecut.
S.T.: Felicitări, revenind la prima întrebare, dar cu privire la serial, unul dintre mesaje este că vârsta este doar un număr și dacă te implici și faci tot posibilul și nu renunți, în cele din urmă vei reuși. Crezi că Nolan are șanse să ajungă sergent, pentru că ai spus că nu va fi detectiv, și ca sergent, ce ar spune Wade Gray despre asta?
N.F.: Nu sunt sigur care sunt criteriile pentru sergent. Nu știu dacă ar fi eligibil din cauza acelorași greșeli despre care am vorbit mai devreme. Acesta este un alt lucru pe care îl găsesc destul de interesant la serial. Învăț mult mai multe pe măsură ce înaintăm, o mulțime de lucruri care mi se par cu adevărat educaționale. Este o dramă polițistă. Suntem un serial tv, este o versiune dramatizată, o realitate intensificată a poliției, dar în același timp am încercat să ne înclinăm spre realitate și ce se întâmplă cu adevărat. Nu încheiem spectacolul cu uciderea tipului rău. Acolo, e mort! Totul este bine! Vom începe cu uciderea unui tip rău și apoi vă vom arăta ce se întâmplă după ce împuști un polițist sau un polițist împușcă pe cineva, ceea ce mi s-a părut foarte interesant, așa că va fi Nolan eligibil pentru sergent? până atunci, sunt sigur că Gray speră să se pensioneze, astfel încât să nu fie nevoit să facă multe din asta, ci o palmă în cap. 🙂
S.T.: Ultima întrebare, aceasta este de fapt cea mai simplă, ce ați vrea să le spuneți românilor care vă urmăresc, fanilor români care probabil că vă așteptă să veniți la East European Comic-Con?
N.F.: Ce aș vrea să spun? În primul rând, mulțumesc pentru vizionare! Acesta nu este numărul unu. Vă mulțumesc pentru vizionare. Știu că serialele polițiste nu sunt nimic nou, dar cred că încercăm să aducem ceva proaspăt. Cât despre Comic-Con, nu am călătorit foarte mult, dar cred că atunci când lucrurile se liniștesc puțin, nu e nimic care să mă bucure mai mult decât să merg într-o țară străină în care nu am fost niciodată și unde am atât de multe de învățat despre cultură, despre oamenii care au fost deja familiarizați cu unele dintre producțiile pe care le facem; mă simt foarte binevenit în aceste locuri. Sunt extrem de nerăbdător și extrem de entuziasmat, așa că atunci când voi ajunge acolo hai să fim cu toții prieteni.
S.T.: Da, Cu siguranță vei fi binevenit aici cu brațele deschise. Cu siguranță toată lumea se va bucura de prezența ta. Vă mulțumesc că mi-ați răspuns la întrebări. Mulțumesc pentru tot.
N.F.: O adevărată plăcere, domnule.
S.T.: Mulțumesc foarte mult. Da, o zi bună astăzi și o săptămână bună și ne vedem data viitoare. Pa! Pa!
Serialul este o co-producție Entertainment One (eOne) și ABC Studios, creat de Alexi Hawley (Castle, Body of Proof, State of Affairs). Mark Gordon (Grey’s Anatomy, Designated Survivor, Criminal Minds Beyond Borders, Ray Donovan, Quantico), Nathan Fillion, Terence Paul Winter, Michelle Chapman, Bill Norcross și Jon Steinberg sunt producători executivi.
Din distribuție mai fac parte Alyssa Diaz (Angela Lopez), Richard T. Jones (Sergentul Wade Grey), Melissa O’Neil (Lucy Chen), Mekia Cox (Nyla Harper) și Eric Winter (Tim Bradford).
„Recrutul” (The Rookie) revine la AXN cu sezonul patru, din 28 martie, în fiecare luni seara, de la ora 21.00