Nu țin minte ultima dată când am văzut o comedie cu adevărat bună. Probabil au trecut ceva ani. Și asta pentru că, general vorbind, nu se mai fac comedii bune. Ele există în continuare, cum avem de exemplu „Bride Hard – Greu de Măritat” acum în cinema, dar nu cred că reușesc să atingă umorul acela general pe care îl aveau filmele de altă dată. Râsul este o chestie universală și toți râdem la anumite lucruri, ceva ce filmele de dinainte le înțelegeau mai bine decât umorul modern care ne este prezentat azi, bineînțeles cu ceva planuri ascunse în spate de a-ți vinde gogoși ideologice sau politice sau mai știu eu ce. Cu acest nou film adăugat la franciza The Naked Gun, lucrurile fac un pas enorm înapoi în trecut și revin cu glume, sketchuri, conversații și tot felul de scene care demonstrează că umorul de altă dată încă mai este căutat în sălile de cinema. Și știți cum știu acest lucru? Pentru că în sală s-a râs sonor, de la adulți la copii (chiar dacă filmul nu este neapărat pentru copii). Pentru un moment în sală, s-a vorbit din nou pe limba universală a comediei: râsul.
Povestea noului The Naked Gun începe cu o lume care nu prea mai are chef de glume, iar singurul care mai crede că poate rezolva totul e nimeni altul decât Frank Drebin Jr., fiul legendarului detectiv Frank Drebin din seria originală. De data asta, Drebin Jr., interpretat de Liam Neeson, pe care îl știm din atâtea filme de acțiune, ajunge să descopere legătura dintre un jaf și o conspirație la nivel mondial. Plotul e, cum îi stă bine unei comedii de genul ăsta, o serie de situații absurde, dialoguri fără filtru și un șir de gafe care sfidează orice logică. De la infiltrări în costume ridicole, la un plot romantic care devine meme instant și scene în care nimeni nu pare să aibă habar ce se întâmplă, totul se transformă într-o parodie a filmelor polițiste, fix cum era și originalul. Liam Neeson, ca Drebin Jr., încearcă să își dovedească valoarea, dar, evident, totul este mai dificil decât pare.
Distribuția e genul care, inițial, ridică un semn de întrebare și după două minute te întrebi de ce n-au făcut asta mai devreme. Liam Neeson, pe care îl știm din atâtea filme în care dă cu pumnul sau aleargă după răpitori prin Europa, face aici un rol care, culmea, i se potrivește la fix. Nu, nu l-aș fi văzut vreodată în viață ca urmaș spiritual pentru Leslie Nielsen, dar omul reușește să joace atât de serios încât tocmai asta îl face atât de amuzant. Intră în scenă cu acea față serioasă și ajunge să facă glumele sau să livreze dialogul cu atâta naturalețe încât nu-ți vine să crezi că e Liam Neeson, actorul de acțiune, care duce „slapstick-ul” la un nivel care nu părea posibil cu el în rolul principal.
Cealaltă surpriză este Pamela Anderson în rolul lui Vicky, sora victimei din investigația lui Drebin Jr. și femeia din viața protagonistului nostru. De data asta, Pamela este o blondă carismatică, exact ca în filmul original, dar joacă cu o relaxare și un simț al autoironiei care prinde perfect în peisajul absurd al filmului. Are o chimie cu Neeson pe care n-ai fi pariat niciodată, dar care funcționează tocmai pentru că amândoi se iau atât de puțin în serios. Fie că dă replici pe care doar un personaj din „Th Naked Gun” le poate spune fără să clipească, fie că e perfectă în sketch-uri, Pamela are exact energia care trebuie într-un film de genul ăsta și demonstrează că poate mai mult decât să fie „tipa din Baywatch”.
Cât despre villain, chiar dacă Kevin Durand face un henchman memorabil, adevăratul „baddie” aici este Richard Cane, interpretat de Danny Huston cu un aer de „Elon Musk varianta răufăcător dintr-un James Bond de pe TEMU”. Huston aduce fix doza de ridicol și amenințare pe care o cere un astfel de film. Nu lipsește nici galeria de personaje secundare, fiecare mai trăznit ca celălalt, completând perfect atmosfera de parodie dusă la extrem.
Filmul păstrează structura și spiritul filmelor originale
Filmul păstrează structura și spiritul primelor The Naked Gun, dar aduce și câteva update-uri moderne, atât la nivel vizual, cât și ca ritm și editare. Cameo-urile sunt la ordinea zilei, cu mici surprize pentru fanii seriei originale, iar stilul vizual modern nu elimina automat „vibe-ul” atmosferei retro.
Muzica și efectele sonore rămân la fel de relevante susținând gags-urile vizuale. Regia îi aparține lui Akiva Schaffer (The Lonely Island, Hot Rod, Popstar: Never Stop Never Stopping), care demonstrează că știe să regizeze haosul organizat al unei comedii de tip „parodie pură”. Se vede că omul are respect pentru original și nu încearcă să reinventeze roata, ci doar să o facă să se învârtă mai repede, mai gălăgios și, dacă se poate, cu și mai mult umor.
Ritmul e rapid, glumele curg non-stop, iar energia generală e fix ce trebuia pentru a readuce la viață o franciză clasică, fără să pară nici forțat, nici depășit. Dar aici apar și problemele cu filmul. De fapt, este una singură. Nu toate glumele se transferă în limba română. Referințele sunt la ordinea zilei, sketch-urile și glumele vizuale le prinzi sau le înțelegi ușor, dar unele bucăți de dialog sunt atât de pur americane că nivelul de engleză și de cunoștințe trebuie să fie un pic mai elevat, altfel nu înțelegi ce se întâmplă. Exemplul pe care îl pot da este o conversație între Pamela și Liam în care el îi spune că soția sa a murit și ea întreabă „How did she pass?”, lucru care se poate traduce atât ca „Cum a murit?” sau „Cum pasa?” în sensul de a pasa mingea, în contextul urmat de fotbal american. Nivelul de detaliu pentru aceste glume de dialog este destul de bun, dar, cum am zis, nu au traducere bună în română pentru ca gluma să fie completă. Dar oricum, la câte se întâmplă pe ecran în orice moment, când ești bombardat de tot felul de chestii, dialog, chestii în fundal, întâmplări aleatorii și așa mai departe, din punctul meu de vedere nu cred că este o problemă dacă câteva glume nu ajung bine pe partea asta.
Nu știu cât o să mai dureze până la următorul film de genul, dar cu siguranță îl aștept cu nerăbdare. Nu zic să fie “2½” sau “33 1/3” sau mai știu eu ce, ci următoarea parodie, următoarea comedie care să nu se ia în serios, care să nu aibă o agendă ideologică sau politică în spate și să ne spună sau să ne bage pe gât că „Uite, vezi, e amuzant, vezi ce amuzant e, așa e că e amuzant?”. Cred că publicul, în ultimii ani, a fost tratat foarte prost de Hollywood în materie de comedii și umor și multe glume bune au fost îngropate sub munți de supărare de la un grup mic de oameni pe care îi ofensează orice. Și sper ca și The Naked Gun 2025 să o facă, sper să fie vocali și pe chestia asta, ca să determine cât mai mulți oameni să vadă filmul și să se convingă că umorul adevărat și filmele de comedie nu au murit și nu or să o facă din cauza că o mână de oameni sunt supărați și nu au personalitate.
Chiar dacă nu revoluționează genul și nici nu-și propune asta, The Naked Gun 2025 demonstrează că încă există loc pentru comedia de tip „slapstick” de calitate în peisajul de azi, atât timp cât respectă publicul și știe să nu se ia prea tare în serios.
The Naked Gun/”Un polițist cu explozie întârziată” va fi disponibil din 1 august în cinematografe, distribuit pe teritoriul României de RoImage.
- Regizor: Akiva Schaffer
- Scenariu: Dan Gregor, Doug Mand, Akiva Schaffer
- Gen: Acțiune, Comedie, Crimă
- Durata: 1 oră 25 minute
- Lansare: 1 august 2025
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Studio: Paramount Pictures
- Distribuitor: RoImage
- Actori: Liam Neeson – Frank Drebin Jr.
Pamela Anderson – Beth Davenport
Paul Walter Hauser – Ed Hocken Jr.
Kevin Durand – Sig Gustafson
Busta Rhymes – Bank Robber
Priscilla Presley – Jane Spencer
‘Weird Al’ Yankovic – El însuși
Danny Huston – Richard Cane - Sinopsis: “Doar un singur om are abilitățile speciale… necesare pentru a conduce poliția și a salva lumea! Locotenentul Frank Drebin Jr. (Liam Neeson) calcă pe urmele tatălui său în UN POLIȚIST CU EXPLOZIE ÎNTÂRZIATĂ, o comedie regizată de Akiva Schaffer (Saturday Night Live, Popstar: Never Stop Never Stopping) și produsă de Seth MacFarlane (Ted, Family Guy).“– RoImage
