Din 14 octombrie, „Dinți de lapte”, un nou film regizat de Mihai Mincan, cu George Chiper-Lillemark în calitate de director de imagine, intră în cinematografe.
În amurgul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, Maria, o fetiță de 10 ani, care locuiește într-un orășel izolat, este ultima care își vede sora înainte de dispariție. Devastată de pierdere, încearcă să deslușească o realitate nouă și tulburătoare. Va avea puterea să înfrunte lumea și să crească?
Pentru George Chiper-Lillemark, colaborarea cu Mihai Mincan, „este un proces de explorare care întotdeauna de la text. Întrebările și dezbaterile apar treptat. Intrăm încet în teren și, la un moment dat în proces, simțim: “Ne-am găsit unghi de privire.”
Începutul proiectului
Am intrat în acest proiect de la bun început. Filmam cu Mihai un documentar, „Omul care a vrut să fie liber, și călătoream împreună. Ne-am oprit la Iași, unde Mihai a căutat și citit niște dosare ale copiilor dispăruți din anii 80 și 90, cazuri care n-au fost niciodată rezolvate, copii care nu au fost găsiți niciodată.
Emoția centrală
Îmi place cum scrie Mihai și cred că există o emoție centrală pe care o numesc un fel se simț al vinei de a supraviețui, ceva complex și pe care, într-un fel, trebui să-l înfruntăm fiecare.
Iar alt lucru a fost schimbarea de perspectivă, viziunea copilului, faptul că unele părți sunt în background, în timp ce emoția și trăirile ei sunt principale.
Această perspectivă a fetiței și a cea a surorii dispărute m-au atras pentru că, în ce ne privește pe noi, adulții, pe măsură ce ne antrenăm ochii și gândim în categorii, pierdem inocență și candoare. E ceva ce exersez în viață: privirea plină de curiozitate asupra lumii.
Căutarea, improvizația, echilibrul
Când lucrez îmi place să improvizez, nu am ținut la ceva limitat și rigid, ci la ceva esențial și anume: cine privește, cine e camera, cum relaționează cu lumea?
Lucrez cu Mihai des, aproape în toate proiectele, ne cunoaștem de la 18 ani, când ne-am întâlnit la olimpiada națională de filosofie, am studiat împreună, ne știm de atâta vreme încât avem discuții directe, colaborăm bine, echipa a fost extraordinară, am avut împreună un sentiment împărtășit al scopului. A fost un echilibru între ce voiam și cum voiam să facem, toată lumea s-a simțit bine și a fost fericită, am avut o echipă de vis.
Stabilirea direcției de imagine
Mi-am imaginat că filmul ne va aminti de copilărie, de cum am fost noi copii, de faptul că spatele acțiunilor și faptelor reale e un anume tip de privire și de trăire, că lumea e mai complexă și mai nuanțată decât o împărțim noi pe categorii.
Ce texturi, culori, calități fotografice ar trebui să aibă imaginea? Cum să nu cădem în plictiseala reprezentării fotografice? O cameră „întrupată” o urmărește pe Maria cu grijă, curiozitate și neliniște. Nu se îndepărtează niciodată prea mult… pentru că nu poate.
Privirile din spatele imaginilor
Vrem să călătorim înapoi în copilărie. Cum era asta sau cealaltă? Cum îți amintești de mama ta? Când închizi ochii, o vezi pe mama ta de jos în sus, îi vezi bărbia și nasul? Sau o vezi la nivelul ochilor? Cum funcționează amintirile? Vrem să reconstruim o lume sau amintirea unei lumi?
Îți poți aminti privirea ta de copil? Cum se opreau ochii tăi asupra lucrurilor din jur?
Imagini și declarații de la filmări:
Despre George Chiper-Lillemark:
George Chiper-Lillemark este director de imagine și regizor român, stabilit la Copenhaga. Filmul său de absolvire, „Palmele” (2009), a fost selecționat în cadrul unor festivaluri de renume, precum Festivalul Internațional de Film de la Locarno și Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR). A semnat imaginea lungmetrajului de debut al lui Gabriel Achim, „Visul lui Adalbert” (2011), iar apoi a călătorit în Turcia pentru a colabora cu Emin Alper la „Beyond the Hill” (2012). Împreună cu Erol Mintas, a filmat scurtmetrajul „Snow” (2010) în îndepărtatul Kurdistan, în apropiere de Muntele Ararat, revenind câțiva ani mai târziu pentru lungmetrajul de debut al aceluiași regizor, „Song of My Mother”, distins cu Marele Premiu la Festivalul de la Sarajevo în 2014. Colaborarea sa de durată cu Mihai Mincan include co-regia filmelor „Cometa” (2017) și „Omul care a vrut să fie liber” (2019), precum și semnarea imaginii pentru debutul în lungmetraj al lui Mincan, „Spre Nord” (2022), selecționat în secțiunea Orizzonti la Festivalul Internațional de Film de la Veneția.
La zece ani după prima lor colaborare, a lucrat din nou cu Adina Pintilie ca director de imagine pentru debutul său în lungmetraj, „Touch Me Not” (2018), distins cu Ursul de Aur la Berlinale. De asemenea, a semnat imaginea și a co-regizat împreună cu Monica Stan lungmetrajul „Imaculat”, câștigător al Premiului Luigi De Laurentiis pentru Cel Mai Bun Debut la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în 2021.
„Dinți de lapte” va avea premiera națională din 14 octombrie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Credit foto: Sabina Costinel
