Predator: Badlands (2025) marchează al șaptelea capitol din seria principală Predator și al nouălea titlu din universul extins al francizei, care include și celebrele producții crossover Alien vs Predator. Noul film semnat de 20th Century Studios promite să cucerească atât fanii fideli ai francizei, cât și publicul din noua generație iubitor de SF, acțiune și thriller.
Magia regizorului Dan Trachtenberg se simte din nou, de data aceasta într-un spațiu care arată ca un nivel din Doom Eternal. După ce Prey (2022) a resuscitat franciza cu o poveste inteligentă și o viziune minimalistă, cineastul revine cu un film care ne invită să aflăm cum e când Predatorul însuși se află în pericol. Trachtenberg schimbă centrul gravitaţional al acțiunii și îşi propune să devieze de la formula clasică a prădătorului care vânează oameni, pentru a o transforma într-o poveste în care prădătorul devine vânat. Dacă îți place acest univers, pregăteşte-te pentru o experienţă vizuală intensă, care îți dă fiori, dar îți smulge și zâmbete ştrengărești.
Trebuie menționată originea acestor vânători interstelari: specia Yautja provine de pe planeta Yautja Prime, iar cultura lor este ritualică: vânează deopotrivă pentru supravieţuire și pentru a demonstra că sunt abili.
În cronologia universală, ei au vizitat Pământul de-a lungul a mii de ani, în diverse perioade și contexte. Franciza inițială din 1987 ne-a prezentat un Yautja venit pe Pământ să vâneze oameni, iar în timp au apărut variaţii: Super Predators, planete de vânătoare, alianţe între oameni și Yautja etc.
Aşadar, când intrăm în universul Badlands, suntem mai mult decât spectatori la cinema: devenim parte din cultura unui popor complex, care respectă reguli clare, navighează rivalităţi interne și își dezvoltă metode tot mai avansate pentru a vâna și a supraviețui.
Acțiunea din Predator: Badlands e plasată la câteva sute de ani în viitor, după evenimentele filmelor precedente. Nu e nici remake, nici prequel sau sequel, ci mai degrabă o reconfigurare a mitologiei Predatorilor, un pas lateral cu intenția de a extinde universul și de a ne arăta că acești vânători intergalactici au onoare și un cod de conduită.
Tânărul Dek (Dimitrius Schuster-Koloamatangi), exilat fără milă de propriul clan, ajunge pe o planetă ostilă, un tărâm mitic al selecției naturale, o lume sumbră în care supraviețuirea devine o artă, iar eșecul, o sentință. Purtător al unei misiuni aparent imposibile, Dek este împovărat și de pierderea propriei demnități, în timp ce încearcă să parcurgă prin sânge și praf stelar o nouă etapă a sinelui.
Povestea îl aduce în calea Thiei (Elle Fanning), o androidă sofisticată, creată de corporația enigmatică Weyland-Yutani. Dacă vă amintiți, Weyland-Yutani este omniprezentă și mai apare în universurile Alien și Alien vs Predator. Corporația este obsedată de biotehnologie, armament și, în mod special, de capturarea creaturilor extraterestre pentru cercetare și militarizare, ceea ce o face un catalizator pentru dezastru în aproape toate poveștile.
În Predator: Badlands, întâlnirea dintre mașină și vânător transcende alianțele obișnuite, iar între Dek și Thia se formează un pact al celor rătăciți între lumi. În compania ei, Predatorul descoperă că forța nu este numai o expresie a puterii fizice sau a armelor, ci și a încrederii, compasiunii și fidelității.
Pe măsură ce protagoniștii se apropie de confruntarea finală cu adversarul suprem, Kalisk, firul narativ depășește granițele filmului de acțiune clasic, iar Badlands devine o meditație cinematografică despre identitate și apartenență, un eseu vizual despre ceea ce înseamnă să îți regăsești umanitatea într-un univers dominat de instincte.
Elle Fanning joacă rol dublu în film și reușește cu brio să susțină ambele ipostaze antitetice: androidele gemene Thia și Tessa, create de Weyland-Yutani pentru misiuni de explorare și supraveghere biologică pe planeta Genna. Thia este modelul mai vechi, conceput să observe și să înțeleagă comportamentul speciilor extraterestre, iar Tessa e varianta upgradată, aproape sadică în analiza de teren, cu protocoale de securitate amplificate.
Badlands redefinește mitologia francizei Predator
Într-o orchestră futuristă de imagini hipnotice, umor subtil și momente de tandrețe neașteptată, noua producție redefinește mitologia francizei Predator, transformând vânătoarea supremă într-un ritual al autodescoperirii și al reconcilierii cu sinele.
Partea de CGI e superbă, aproape toate cadrele reprezintă o infuzie consistentă de elemente VFX: de la cele mai subtile detalii de mediu, până la creaturi gigantice, roboţi şi aliens.
Această abordare are avantaje şi dezavantaje: pe de-o parte avem un univers vizual expansiv, cu adversari de proporţii enorme, ecosisteme ostile, culori şi texturi impresionante, iar pe de altă parte unii critici consideră că impactul elementelor practice (costume, brutalitate fizică, sânge) este diminuat de complexitatea digitală.
Pentru soundtrack, compozitorii Sarah Schachner şi Benjamin Wallfisch au creat texturi electronice, motive primale, percuţii ancestrale şi coruri grave, reflectând dualitatea reprezentată de tehnologie și sălbăticie extraterestră. În plus, trailerul a stârnit reacţii entuziaste pentru efervescența tonului muzical. Combinaţia de elemente sonore susţine foarte bine intensitatea secvențelor de luptă și chiar le completează.
Schimbarea perspectivei pe care o prezintă Predator: Badlands este revigorantă, iar actorii sunt credibili în aceste roluri atipice pentru un film Predator. Potenţialul compromis ar fi scenele de violenţă; faptul că filmul este clasificat AP-12 – Acordul Părinţilor 12 pentru prima oară în franciza principală ar putea dezamăgi fanii care sperau să vadă secvențe cu brutalitate hardcore. Cu toate acestea, Badlands este o provocare artistică în universul său, cu CGI ambiţios, tensiune, mister, umor de calitate şi interpretări actoricești creative, care pune accentul mai degrabă pe mitologie și explorare, decât pe vânătoare brută. Este cu siguranță o experiență vizuală multifațetată care merită trăită la cinema.
Predator: Badlands/ “Predator: Ținuturi Sălbatice” va fi lansat în avanpremieră în cinematografele din România pe 5 noiembrie. Producția va putea fi vizionată în formatele 2D, 3D, Dolby Atmos, IMAX 3D și 4DX 3D, toate cu subtitrare în limba română.
- Gen: Acțiune, SF, Thriller
- Regie: Dan Trachtenberg
- Scenariu: Patrick Aison, Jim Thomas, John Thomas
- Durata: 1h 47m
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Distribuitori: Forum Film
- Studio: 20th Century Studio, Disney
- Distributie: Elle Fanning – Thia
Dimitrius Schuster-Koloamatangi – Dek/Njohur
Reuben de Jong
Michael Homick – Kwei
Rohinal Nayaran – Bud - Sinopsis: “Într-un viitor îndepărtat, unde un tânăr Predator (Dimitrius Schuster-Koloamatangi), izgonit în mod brutal din propriul clan, este trimis pe o planetă izolată, considerată cea mai periculoasă din univers. Misiunea care îl așteaptă, aparent imposibilă, are menirea de a-i reda onoarea pierdută, dar se transformă treptat într-o călătorie de autodescoperire. Alături de Thia (Elle Fanning), o androidă creată de corporația Weyland-Yutani, el învață că supraviețuirea nu depinde doar de forță, ci și de încredere și loialitate.”

















































