Listen to this article

Când am aflat de lansarea Gobliiins Collection, n-am avut nicio reacție legată de PlayStation 5, Xbox Series sau Nintendo Switch. Nu m-am gândit la rezoluție, la trofee, la performanță și nici măcar la faptul că seria ajunge pentru prima dată pe console. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost un calculator 286 și monitorul meu monocrom, într-o perioadă în care simplul fapt că reușeai să pornești un joc era deja o mică victorie.

Pentru mulți dintre cei care au descoperit gaming-ul după apariția internetului, e probabil greu de înțeles cât de diferită era experiența. Astăzi ai biblioteci digitale, reduceri săptămânale și sute de titluri disponibile instantaneu. La începutul anilor ’90, fiecare joc nou avea o anumită greutate. Îl primeai de la un prieten, îl copiai de pe dischete care circulaseră deja prin jumătate de cartier și sperai să funcționeze. Dacă una dintre dischete era compromisă, aventura se putea termina înainte să înceapă. Și erau scumpe și dischetele alea mari, că floppy disk a apărut un pic mai încolo, iar 286 avea doar dischetă, când am pus floppy disk eram cel mai fericit om. Mergeam la un vecin, Dan Lup, el mi-a dat și Gobliiins și Lemmings, nopți nedormite, ce să mai.

În cazul Gobliiins, a meritat fiecare emoție. Seria creată de Pierre Gilhodes nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem până atunci. Chiar și pe un monitor monocrom, unde culorile dispăreau complet, era imposibil să nu remarci personalitatea jocului. Personajele se mișcau într-un mod exagerat, făceau grimase la fiecare acțiune și transformau fiecare eșec într-un moment comic. Într-o vreme în care multe jocuri încercau să impresioneze prin complexitate sau prin povești grandioase, Gobliiins părea că are un singur obiectiv, să vină cu elementele surpriză.

Poate că tocmai de aceea îmi este atât de greu să privesc această colecție ca pe o simplă compilație de jocuri vechi. Pentru mulți dintre noi, Gobliiins nu este doar o serie de puzzle-uri și aventuri grafice, este o amintire dintr-o perioadă în care gaming-ul avea alt ritm, alte reguli și, într-un fel, mai mult mister.

Gobliiins Collection reunește primele cinci jocuri ale seriei, de la originalul lansat în 1991 până la Gobliiins 5: The Invasion of the Morglotons din 2023. La prima vedere, pare genul de pachet pe care l-am mai văzut de multe ori în ultimii ani. O franciză veche este adunată într-o colecție aniversară și relansată pentru o nouă generație. Diferența este că aici se simte că oamenii din spatele proiectului au înțeles ce înseamnă această serie pentru fanii ei.

Nu avem doar jocurile. Avem documente de arhivă, galerii, modele 3D ale cutiilor originale, muzica seriei și materiale video dedicate istoriei dezvoltării. Sunt detalii care poate nu vor spune mare lucru unui jucător care intră pentru prima dată în universul Gobliiins, dar pentru cineva care a trăit acea perioadă reprezintă o incursiune fascinantă într-o epocă a industriei care dispare încet din memoria colectivă.

Atracția principală rămân jocurile

Revenind la primul Gobliiins după atâția ani, mi-am dat seama cât de diferită era filosofia de design din acea perioadă. Astăzi, majoritatea jocurilor încearcă să elimine orice posibilă sursă de frustrare. Indicatoare peste indicatoare, tutoriale care explică fiecare mecanică și sisteme care au grijă să nu rămâi blocat prea mult timp. Gobliiins vine dintr-o altă lume. O lume în care dezvoltatorii presupuneau că vei experimenta, vei greși și vei petrece zeci de minute încercând combinații aparent absurde până când vei descoperi soluția. Uneori funcționează extraordinar, alteori te face să ridici din sprâncene și să te întrebi cum ar fi putut cineva să ajungă logic la concluzia respectivă.

Ăsta e și farmecul până la urmă, ce-o să mai dăm tura-vura, geangavura. Puzzle-urile nu sunt construite pentru a fi consumate rapid și nici nu au vreo logică din adventure-urile de azi. Sunt construite pentru a fi descoperite, fiecare personaj are propriile abilități, iar succesul depinde de modul în care reușești să le folosești împreună. Astăzi poate părea un concept simplu, însă la începutul anilor ’90 oferea o identitate distinctă seriei și o diferenția de multe dintre adventure-urile vremii.

Gobliins 2 și Goblins 3 rămân, în opinia mea, punctul culminant al colecției. Aici umorul este mai bine calibrat, puzzle-urile mai inventive, iar lumea jocului capătă și mai multă personalitate. Sunt titlurile care au definit seria și cele pe care majoritatea fanilor le asociază instantaneu cu numele Gobliiins. Preferatul meu este 2-ul, absolut capodoperă, pe primul îl faci repede, în maximum 2 ore, după ce ți-ai stors creierii toată adolescența.

Interesant este că timpul s-a dovedit surprinzător de blând cu aceste jocuri. Sigur, interfața trădează vârsta lor, iar anumite mecanici nu mai au aceeași fluiditate cu care suntem obișnuiți astăzi. Totuși, umorul funcționează în continuare, animațiile au farmec, lumea imaginată de Pierre Gilhodes păstrează aceeași energie haotică și aceeași creativitate care au făcut-o memorabilă acum peste trei decenii.

În schimb, Gobliiins 4 și Gobliiins 5 oferă o perspectivă interesantă asupra modului în care seria a încercat să supraviețuiască într-o industrie complet diferită de cea în care s-a născut. Nu au același impact precum trilogia originală, dar completează foarte bine imaginea de ansamblu și demonstrează că universul Gobliiins nu a rămas blocat definitiv în anii ’90.

Poate cel mai mare merit al colecției este faptul că tratează aceste jocuri ca pe niște piese importante din istoria gaming-ului. În ultimii ani am văzut numeroase remasterizări și reeditări care păreau interesate doar de profitul rapid generat de nostalgie. Gobliiins Collection transmite altceva, transmite respect pentru materialul original și pentru oamenii care au crescut cu aceste jocuri.

De ce nu e pe PC?

Există însă și o ironie greu de ignorat. Seria care s-a născut pe PC, care a fost descoperită de generații întregi de jucători pe calculatoare modeste și care a devenit cunoscută într-o perioadă în care conceptul de consolă era încă un lux pentru mulți dintre noi, primește acum o colecție disponibilă exclusiv pe console. Este probabil singura decizie care lasă loc unor întrebări. O lansare pe Steam ar fi fost întâmpinată cu brațele deschise de mulți dintre cei care își amintesc și astăzi sunetul unui floppy drive citind cu greu datele necesare pentru a porni jocul. Cu toate acestea, valoarea colecției rămâne incontestabilă.

După zeci de ani în care industria s-a schimbat radical, după generații întregi de hardware și după mii de jocuri care au venit și au plecat, Gobliiins continuă să aibă ceva ce multe producții moderne caută fără succes: personalitate. Nu realismul l-a făcut memorabil, nici tehnologia și nici bugetul, ci imaginația. În momentul în care am închis colecția și m-am trezit gândindu-mă din nou la acel 286 și la monitorul monocrom pe care am descoperit seria, am realizat că acesta este probabil cel mai mare compliment pe care îl poate primi un joc. Să treacă peste trei decenii, să supraviețuiască schimbării complete a industriei și să te facă să zâmbești exact la fel ca în ziua în care l-ai descoperit. Gobliiins este unul dintre acele jocuri care nu îmbătrânesc niciodată!

Gobliiins Collection este disponibil din 27 iunie pe PlayStation 5 și Nintendo Switch.

  • Gen: Adventure, Retro
  • Lansare: 27.05.2026
  • Studio: RED ART GAMES
  • Distribuitor: RED ART GAMES
  • Platforme: PlayStation 5 și Nintendo Switch
  • Clasificare: 12+
  • Sistem de testare: PlayStation 5 Pro
  • Sinopsis:“A sosit Colecția Gobliiins! O undă de nostalgie plutește în aer! Una dintre cele mai memorabile și delicios de nebunești aventuri point-and-click ale vremurilor sale s-a întors.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.