“Filmul este complex pentru că îți prezintă natura umană – sentimente, furie, dragoste (deși nu există scene de afecțiune între cei doi) și, cel mai important, frica de umilință.”

Regizor: Asghar Farhadi

Scenariu:  Asghar Farhadi

Gen: Dramă, Thriller

Lansare: 4 august

Durata: 2h 4min

Studio: Farhadi Film Production

Distribuitor: Asociatia Culturala Macondo

Clasificare: A.P.12

Actori:

Taraneh Alidoosti … Rana Etesami
Shahab Hosseini … Emad Etesami
Babak Karimi … Babak

Sinopsis:

Forțați să își schimbe locuința din cauza construcțiilor care au loc în clădirea învecinată, Emad și Rana se mută într-un apartament în centrul Teheranului. Acestia afla prea târziu că apartamentul a fost cândva locuit de o tânără femeie, care parea să fie prostituată; oamenii s-au obișnuit să sune la orice oră din noapte. Un incident care are legătură cu fostul chiriaș va schimba dramatic viața tânărului cuplu…

Recenzie

Dacă este ceva ce nu am mai văzut de multă vreme, atunci este un film bun, pe placul meu. „Clientul” (în limba engleză îl găsiți ca ”The Salesman”, nu știu de ce, pentru că titlul din limba română și din limba franceză „Le Client” sunt mult mai sugestive) este un film Iranian atât de bine făcut încât m-a acaparat total pe toată durata lui.

Povestea filmului urmărește drama unui cuplu de aristocrați iranieni, actori, Emad (Shahab Hosseini) și soția lui Rana (Taraneh Alidoosti). Într-o noapte, după ce s-au mutat în noul lor apartament la insistențele unui coleg din trupa de teatru, Rana deschide ușa, prin interfon, unui necunoscut, crezând că este soțul ei. Când Emad ajunge acasă, găsește urme de sânge și, după ce ajunge la spital, o vede pe nevasta lui în postura de victimă a unei agresări fizice și sexuale, iar de-aici, filmul construiește tensiunea continuu.

Scenariu, actori, muzică și altele, combinate

Scenariul este unul clasic. Soțul care pleacă în căutarea răzbunării pentru soția lui. Nimic fascinant în asta. Însă, introspecția la care ne obligă Asghar Farhadi este una gândită meticulos și cu o precizie de invidiat. Fiecare cadru, fiecare scenă, construiește mai mult tensiunea filmului și te introduce, cu grijă, în universul fiecăruia, al soțului și al nevestei. De-a lungul filmului, povestea căutării de răzbunare este întreruptă, episodic, de o punere în scenă, adaptată și cenzurată, a piesei lui Arthur Miller, „Moartea unui vânzător”. Ceea ce începe ca fiind, oarecum, un fiasco (unul din personajele care joacă în piesa lui Miller are rolul unei prostituate, care este complet îmbrăcată deși ea spune că nu are haine pe ea), devine metafora fiecărei scene în care soții sunt în prim-plan.

filmul îți prezintă natura umană – sentimente, furie, dragoste

Filmul este complex pentru că îți prezintă natura umană – sentimente, furie, dragoste (deși nu există scene de afecțiune între cei doi) și, cel mai important, frica de umilință. Poate un manifesto al unei societăți, poate nu, însă frica de a fi umilit/ă este mult mai puternică decât căutarea dreptății pe cale legală. Stigmatul social care, automat, duce la izolarea socială, te transformă într-o victimă toată viața, chiar dacă ți se face dreptate sau nu. În cazul de față, violul, care este un act de violență comis asupra unei persone, reprezintă un stigmat social extrem de puternic, astfel încât o face pe Rana să-i ceară în mod expres soțului ei să nu vorbească despre asta în mod deschis, iar regizorul, trebuie să spun, are niște modalități de a pune în scenă această doleanță și respectarea ei de către Emad, incredibil de subtilă. De altfel, întreg filmul este bazat pe subtilități. Chiar și scena violului, este tratată cu extrem de multă grijă. Singura dată când vezi, efectiv, semnele violenței, este când Emad ajunge la spital și o vede pe Rana plină de sânge pe cap. În rest, există doar trauma, explicată într-un mod atât de real, încât mă fac să cred că poate, din nefericire, regizorul știe mult prea bine ce se întâmplă cu victima în urma unui astfel de atac.

De aceea, replicile din film sunt extrem de bine gândite și dublate de un talent actoricesc nemaipomenit. Una dintre scenele care m-a răscolit, ca umanitate și naturalețe, în care am uitat că sunt într-o sală de cinema, este la două zile de la viol – aici vezi ceea ce înseamnă frica de umilire chiar și în fața soțului. Cuvântul viol nu este vreodată spus de vreunul dintre personaje, dar Emad găsește indiciile care să-i spună asta în fiecare episod. În același timp, Rana suferă și devine paradoxală, așa cum foarte bine o spune Emad „– noaptea nu mă lași să mă apropii de tine, ziua mă ignori”. Poate din grijă pentru ea, poate din rușine, Emad o forțează pe Rana să treacă peste acest moment, prin faptul că pleacă la muncă, deși ea îi cere expres să nu facă asta. În același timp, în mai multe secvențe, Emad o întreabă dacă s-a întâmplat mai mult decât agresarea ei fizică, dar ea răspunde tot timpul că nu. Dar comportamentul ei, atitudinea ei, frica, și mai ales privirea, o trădează.

Cu toate că lait-motivul este violul, filmul excelează prin două aspecte: actorii talentați și scenariul filmului. Talentul actorilor îl poți vedea încă din primele 10 minute ale filmului, când chimia celor doi este atât de bună, încât nu ai nevoie de o introducere în povestea lor de dragoste. Îi recunoști și, mai important, te recunoști. În ei doi vezi relația oricărui cuplu, iar prin asta vreau să subliniez un aspect foarte important: filmul nu este despre viața sub egida/auspiciul culturii musulmane, ci despre un cuplu normal, educat, care trăiește într-o anumită societate. Nu vezi în film vreo referință negativă la societate, ci pur și simplu o accepți așa cum este. Da, există momente când vrei să te ridici de pe scaun și să strigi „Nu e vina ta, Rana”, dar în același timp înțelegi de ce nu face asta, iar asta, poate, este cel mai trist aspect al filmului. Scenariul urmărește decăderea lui Emad în raport cu situația întâmplată. De la soțul grijuliu și atent, care vrea să întemeieze o familie, la cel care cere ca mâncarea să fie aruncată în momentul în care află că ingredientele au fost cumpărate din banii lăsați de violator. Nu reușește să doarmă, devine irascibil, obsedat și răzbunător.

cea mai bună reprezentare a unui film de dramă și thriller bun

Finalul este ceea ce m-a ținut în suspans continuu. Din momentul în care mi-am dat seama ce se întâmplă, nu-mi doream decât ca acțiunea să se desfășoare mai repede ca să văd cum se termină, și mă bucur că nu s-a întâmplat. Întreg filmul s-a conturat în jurul acestui moment, iar felul în care a ales regizorul să termine, trebuie să recunosc, m-a făcut să spun un sincer „wow”. Atenția la detaii, supliciul pentru oglinzi, faptul că ultima scenă se petrece în apartamentul cu care începe filmul, totul, reprezintă pentru mine cea mai bună reprezentare a unui film de dramă și thriller bun. Sincer, pentru orice persoană care vrea să stea să discute ore întregi despre un film, îl invit să vadă filmul. Este de-a dreptul fabulos.

P.S. Filmul a câștigat Oscarul, pentru cel mai bun film strain, în 2017, iar la Cannes a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu și cel mai bun actor (în rol masculin).

The Salesman / “Clientul” sosește pe marile ecrane din 4 august. Distribuit în România de Asociatia Culturala Macondo.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here