Există spectacole care spun o poveste. Există spectacole care provoacă. Și există acele rare întâlniri cu teatrul în care spectatorul pleacă din sală cu senzația că a fost privit în ochi, demascat și obligat să-și recunoască propriile compromisuri. „Complicat”, noua premieră la Teatrul În Culise, după capodopera contemporană Closer de Patrick Marber, în regia lui Alex Vlad, aparține fără îndoială celei de-a treia categorii.
Nu este o montare despre adulter. Nici despre gelozie. Și nici măcar despre iubire, în sensul romantic pe care îl promite afișul. Este un spectacol despre imposibilitatea sincerității. Despre oameni care își doresc disperat să fie iubiți, dar care nu știu să iubească fără să rănească. Despre nevoia obsesivă de control într-un teritoriu unde controlul nu există. Și, mai ales, despre momentul în care adevărul nu mai eliberează, ci distruge.
Patrick Marber scria cândva unul dintre cele mai incomode texte ale dramaturgiei moderne. Alex Vlad nu încearcă să-l îndulcească. Din contră. Îl apropie și mai mult de spectatorul român, păstrând tensiunea originalului și transformând fiecare scenă într-un duel psihologic fără arbitru.
Regia lui Alex Vlad, chirurgia emoțiilor
Una dintre cele mai mari calități ale montării este refuzul spectaculosului inutil. Alex Vlad nu caută efecte teatrale, nu își împinge actorii spre melodramă și nu caută lacrima. Construiește o lume în care tăcerile sunt mai violente decât țipetele. Ritmul este aproape cinematografic, iar fiecare întâlnire dintre personaje pare o confruntare de scrimă emoțională. Nimeni nu atacă frontal. Toți folosesc cuvintele ca pe niște arme elegante.
Regizorul înțelege perfect că textul lui Marber nu vorbește despre evenimente, ci despre fisurile dintre ele. Nu despre despărțire. Ci despre secundele care o preced. Nu despre iubire. Ci despre momentul în care ea începe să dispară.
Anna, inocența care învață prea devreme că dragostea costă
Ana Avram construiește probabil cel mai fragil și, tocmai de aceea, cel mai tulburător personaj al spectacolului. Anna nu este victima clasică. Nu este ingenua fără apărare, este o femeie care încearcă permanent să creadă în oameni, chiar și atunci când realitatea îi dovedește contrariul.
Ana Avram joacă admirabil această contradicție și construiește această fragilitate fără excese. Privirea ei spune adesea mai mult decât replicile. Există în interpretarea ei o vulnerabilitate lipsită de artificiu, iar momentele în care tăcerea îi înlocuiește cuvintele sunt printre cele mai puternice ale reprezentației. Anna nu cere iubire. Ea cere adevăr. Iar atunci când îl primește, descoperă că uneori adevărul este mai greu de suportat decât minciuna.
Anna este probabil personajul cel mai tăcut și, tocmai de aceea, cel mai greu de construit. Este omul care își dorește stabilitate într-o lume construită pe impulsur, iar privirea spune înaintea replicii ceea ce personajul încearcă să ascundă. Există o melancolie permanentă în felul în care ocupă scena, ca și cum Anna ar simți încă de la început că toate alegerile ei sunt deja pierdute.
Interpretarea evită sentimentalismul. În schimb, propune o femeie inteligentă, matură, dar incapabilă să controleze ceea ce simte. Tocmai această contradicție o face profund credibilă. Anna devine imaginea tuturor oamenilor care continuă să creadă în iubire chiar și atunci când realitatea le demonstrează contrariul.
Larry, omul care confundă sinceritatea cu cruzimea
Cristian Neacșu construiește un Larry memorabil. La prima vedere pare rece, controlat, pragmatic, dar actorul evită inteligent capcana personajului-călău. Larry nu este un monstru, este un om terifiat de vulnerabilitate, este personajul cel mai incomod al piesei. Medic, rațional, sigur pe sine, sarcastic. Dar sub această armură se ascunde probabil cel mai speriat dintre toți.
Cristian Neacșu evită caricatura masculului dominator și construiește un Larry surprinzător de vulnerabil. Furia lui nu vine din putere. Vine din frică. Actorul exploatează excelent schimbările bruște dintre calm și violență verbală, dintre ironie și disperare. Fiecare confruntare capătă astfel o tensiune autentică.
Larry devine omul care nu suportă să piardă pentru că nu știe cine este fără omul de lângă el. Este una dintre cele mai complexe interpretări masculine ale spectacolului. Cristian Neacșu îl joacă fără excese. Tocmai această reținere îl face atât de amenințător, iar replica devine bisturiu, privirea devine avertisment. Iar atunci când izbucnește, explozia pare inevitabilă, nu teatrală. Actorul înțelege că Larry nu rănește din plăcere. Rănește pentru că este convins că numai adevărul brutal poate salva ceva. Ironia este că exact această nevoie de adevăr distruge tot.
Alice, femeia care știe că iubirea și iluzia sunt inseparabile
În interpretarea Ioanei Nichita, Alice capătă o complexitate remarcabilă. Personajul ei nu este femme fatale, nu este seducătoare prin intenție, ci este seducătoare prin mister.Alice este centrul gravitațional al întregii povești. Nu pentru că domină acțiunea, ci pentru că nimeni nu reușește cu adevărat să o înțeleagă. Ioana Nichita construiește un personaj care refuză explicațiile simple.
Există în interpretarea ei o alternanță fascinantă între inocență și cinism, între vulnerabilitate și autoapărare. Alice pare să trăiască permanent cu sentimentul că oamenii nu iubesc persoana din fața lor, ci imaginea pe care și-au construit-o despre ea. Tocmai de aceea își schimbă permanent măștile.
Ioana Nichita joacă mult din privire și din tăceri. Nu încearcă să fie seducătoare, nu încearcă să fie misterioasă. Pur și simplu este imposibil de prins într-o definiție. Această ambiguitate transformă Alice în unul dintre cele mai memorabile personaje ale spectacolului. Actrița refuză orice explicație simplă, iar personajul ei, Alice, rămâne mereu cu un pas înaintea spectatorului.
Nu știm niciodată dacă spune adevărul, nu știm dacă minte și poate nici ea nu mai știe. Actrița păstrează permanent această ambiguitate. Rezultatul este unul dintre cele mai fascinante personaje feminine pe care le poate oferi teatrul contemporan. Alice nu manipulează oamenii, ci propriile emoții, iar lupta aceasta se vede în fiecare gest.
Dan, romanticul care transformă iubirea în posesie
Adrian Rîmboacă propune un Dan extrem de actual, care nu este eroul romantic, nu este poetul îndrăgostit, ci este omul care confundă fascinația cu iubirea și dorința cu responsabilitatea, și este poate cel mai periculos personaj. Nu pentru că manipulează conștient, ci pentru că își romantizează propriile alegeri.
Adrian Rîmboacă îl interpretează cu o naturalețe care ascunde permanent ceva. La început pare timid, apoi devine seducător, mai târziu egoist, iar în final, aproape tragic. Actorul construiește un traseu coerent, în care fiecare decizie pare justificată din interiorul personajului, dar nu este monstru. Este omul care confundă pasiunea cu autenticitatea. Și care descoperă prea târziu că dorința nu poate susține o relație pe termen lung. Interpretarea evită judecata morală și oferă un personaj profund uman.
Interpretarea lui evită sentimentalismul, astfel că Dan este fermecător, dar tocmai farmecul lui ascunde egoismul. Actorul alternează cu naturalețe momentele de tandrețe cu cele de lașitate. În felul acesta, spectatorul ajunge să-l înțeleagă fără să-l absolve, iar aceasta este una dintre cele mai dificile performanțe actoricești.
Chimia dintre cei patru actori
Marea victorie a spectacolului nu stă în interpretările individuale. Ci în relațiile dintre ele. Nicio scenă nu pare izolată, privirile circulă, tăcerile au răspuns. Fiecare replică modifică echilibrul dintre personaje. Rareori vezi într-o distribuție atât de tânără o asemenea capacitate de ascultare scenică. Actorii nu joacă unul lângă altul, joacă unul prin celălalt, iar asta duce la un spectacol despre epoca noastră.
Deși textul lui Patrick Marber are aproape trei decenii, montarea pare scrisă ieri. Într-o epocă în care relațiile se construiesc și se destramă cu aceeași viteză cu care trimitem un mesaj, spectacolul vorbește despre aceeași nevoie fundamentală, aceea de a fi ales, și, mai ales, de a rămâne ales.
Nu există răufăcători, nu există învingători. Există doar oameni care încearcă să umple golurile propriei singurătăți folosindu-se unii de alții. Astăzi iubim mai repede, ne îndrăgostim online, ne despărțim printr-un mesaj, ne construim identități digitale. Dar frica fundamentală rămâne aceeași, acea frică de a nu fi suficienți.
„Complicat” vorbește exact despre această rană, toți vor să fie aleși. Toți vor să fie văzuți, toți mint. Mai întâi pe ceilalți, apoi pe ei înșiși. Defapt asistăm la o estetică a apropierii. Și în tot acest tablou, imaginea de promovare, în care cele patru personaje împart același pat fără a împărtăși aceeași intimitate, sintetizează perfect întreaga construcție dramaturgică. Corpurile sunt apropiate, sufletele nu. Este poate cea mai exactă definiție a iubirii contemporane.
„Complicat” vorbește despre una dintre cele mai dureroase iluzii ale vieții adulte. Că putem controla ceea ce simțim, iar personajele încearcă permanent să negocieze iubirea, să stabilească reguli, să ceară sinceritate, să obțină exclusivitate. Dar emoțiile nu respectă contracte.
Spectacolul vorbește despre oameni care cer adevărul fără să fie pregătiți să îl suporte. Despre promisiuni făcute cu sinceritate și încălcate cu aceeași sinceritate. Despre felul în care iubirea încetează să fie refugiu și devine terenul pe care fiecare își apără orgoliul.
„Complicat” nu oferă răspunsuri
Nu spune cine are dreptate, nu oferă confort emoțional, nu condamnă și nu absolvă. Lasă spectatorul singur cu propriile întrebări. Cât adevăr poate suporta o relație? Există iubire fără posesie? Poți rămâne sincer fără să devii crud?
Și, poate cea mai incomodă întrebare dintre toate: Ne îndrăgostim de oameni sau de imaginea pe care ne-am construit-o despre ei?
Într-o perioadă în care teatrul riscă uneori să alunece spre spectacol facil sau divertisment confortabil, „Complicat” are curajul de a cere publicului ceea ce teatrul adevărat a cerut întotdeauna: atenție, sinceritate și disponibilitatea de a se recunoaște pe sine în destinul celorlalți.
Alex Vlad semnează o regie matură și atentă la nuanțe, iar Ana Avram, Cristian Neacșu, Ioana Nichita și Adrian Rîmboacă alcătuiesc un cvartet actoricesc în care fiecare prezență își găsește locul fără a eclipsa ansamblul. Împreună, dau viață unui spectacol care nu vorbește doar despre patru personaje prinse într-un labirint sentimental, ci despre noi toți, despre felul în care căutăm iubirea, o idealizăm, o compromitem și, uneori, o pierdem tocmai în încercarea de a o păstrăm.
La final, sala nu pleacă doar cu amintirea unui spectacol bine făcut. Pleacă cu o întrebare care continuă să răsune mult după stingerea luminilor: Dacă iubirea este cel mai frumos adevăr al vieții, de ce alegem atât de des să o apărăm prin minciună?
În concluzie, tu ca spectator pleci întrebându-te dacă iubirea poate supraviețui sincerității absolute sau dacă, uneori, tocmai adevărul este cel care distruge ceea ce încercăm cu disperare să salvăm. Iar aceasta este, poate, cea mai mare reușită a spectacolului: nu îți oferă certitudini, ci îți lasă în minte întrebări care continuă să doară mult după ce luminile s-au stins.
Producția: Teatrul În Culise
Regia: Alex Vlad
Durata: 2h (fără pauză)
Cu: Cristian Neacșu, Ana Avram, Ioana Nichita, Adrian Rîmboacă
după Closer de Patrick Marber
Sinopsis:
„Când crezi în dragoste la prima vedere nu te oprești niciodată din căutat. Patru personaje se întâlnesc, se îndrăgostesc, și se trezesc captivi într-un dans al atracției, în care fiecare alegere lasă urme adânci. Relațiile devin real complicate când neîncrederea și amăgirea se instalează în mijlocul lor și bărbatul dintr-un cuplu cunoaște femeia din celălalt cuplu. Iubirea este un accident care așteaptă să se întâmple. Atracția este un străin pe care ai impresia că îl cunoști. Intimitatea este minciuna pe care ne-o spunem. Iar adevărul este jocul pe care toți vor să îl câștige. Complicat, după Closer de Patrick Marber, este un spectacol despre felul în care iubim, mințim și ne agățăm de iluzia că putem controla ceea ce simțim. Despre nevoia disperată de a fi iubiți, chiar și atunci când iubirea încetează să mai fie un refugiu și devine un câmp de luptă.”
Premiera va avea loc pe 19 iulie, iar următoarea reprezentație va fi pe 23 august
Biletele se pot achiziționa aici
