“Eggers a dat dovadă să fie unul din cei mai impecabili regizori din zilele noastre.”

Regizor: Robert Eggers

Scenariu: Robert Eggers

Gen: Dramă, Acțiune

Lansare: 29.04.2022

Durata: 2h 16min

Studio: New Regency Productions, Focus Features

Clasificare: A.P.15

Distribuitor: RoImage 2000

Actori:

Alexander Skarsgård … Amleth
Nicole Kidman … Queen Gudrún
Claes Bang … Fjölnir The Brotherless
Ethan Hawke … King Aurvandil War-Raven
Anya Taylor-Joy … Olga of the Birch Forest
Willem Dafoe … Heimir The Fool

Sinopsis:

Apreciatul regizor Robert Eggers (The Witch, The Lighthouse) ne aduce pe marile ecrane VIKINGUL cu Alexander Skarsgard, Anya Taylor-Joy, Nicole Kidman, Ethan Hawke, Willem Dafoe și Björk. VIKINGUL este un thriller epic de răzbunare care explorează cât de departe va merge un prinț viking pentru a căuta dreptate pentru tatăl său ucis.

Recenzie:

The Northman sau Vikingul, în regia lui Robert Eggers, a intrat în cinematografele româneşti şi aşteptările, cel puţin din partea mea, au fost mari. Cu două filme deja cu statut de cult, The Witch şi The Lighthouse, Robert Eggers vine cu o nouă poveste pe care mulţi nu o ştiu în contextul realităţii. Este o repovestire care şi-a luat câteva libertăţi narative, pentru efectul cinematografic, a legendei prinţului danez Amleth, o poveste scandinavă din folclor care a fost scrisă pentru prima dată în latină în 1200. Şi de acolo este o întreagă aventura istorică despre această poveste, dar noi ne vom limita la film.

Filmul spune povestea unui tânăr, Amleth, care promite să răzbune moartea tatălui său, Aruvandil, care este ucis de fratele său, Fjolnir. După ce scapă de mic din regatul tatălui său, tânărul promite să îşi răzbune tatăl, să îşi salveze mama şi să îşi omoare unchiul. Îl vedem ani mai târziu la maturitate ca parte dintr-un grup de vikingi care acţionau în nordul Rusiei. După o scenă sălbatică de luptă vedem cum Amleth, interpretat de Alexander Skarsgård, primeşte din nou profeţia în care îşi va ucide unchiul şi de la acel punct revine pe drumul răzbunării.

Eggers a dezvoltat aşa un gust pentru a lucra cu anumiţi actori care din nou apar şi aici, actori precum Anya Taylor Joy (The Witch) sau Willem Dafoe (The Lighthouse). Însă cei noi, precum Skarsgård şi Claes Bang aportă filmului în egală măsură brutalitate cât şi teatralitate suficientă cât să nu fie un măcel constant. Skarsgård, zic eu, că nu primeşte suficiente roluri principale să dovedească cu adevărat talentul său un personaj mai rotund decât vampirul Eric în True Blood sau în rolul lui Tarzan. În Mute a fost nevoit să nu vorbească şi probabil asta l-a ajutat şi aici, pentru că are un personaj destul de stoic, a cărui privire varsă sânge, a cărui poziţie este una de animal, de om sălbatic şi a cărui dialog este unul limitat. Fapte, nu vorbe. Este impresionant din punct de vedere fizic şi formidabil ca esenţă a unui prinţ nordic pus pe ucis. Dar la fel de formidabil ca el este Claes Bang (Dracula Netflix), care deşi a fost un Dracula vizual foarte potrivit nu a reuşit să redea decât un personaj excentric care nu se potrivea cu aspectul. Aici este opus. La fel ca Amleth, Fjolnir este serios. Dar are acel ceva în plus care îi dă un statut de rege în loc de un prinţ sălbatic crescut în invazii vikinge. Felul în care vorbeşte felul în care interpretează personajul, deşi vorbim de un individ care şi-a ucis fratele şi i-a luat nevasta, este mai elevat şi educat. Nicole Kidman apare şi ea, ca soţia lui Aruvandil, soţia lui Fjolnir şi mama lui Amleth. O vedem puţin însă suficient cât să ne dăm seama de la început despre ce e vorba.

Vikingul nu pretinde să fie ceva nou. Nu pretinde să rescrie istorie şi să facă ceva care să impresioneze publicul. Într-o oarecare măsură Vikingul este un film uşor previzibil, dar foarte foarte grafic. Am mai văzut filme şi seriale cu vikingi. Pathfinder ar fi unul din acelea mai serioase care mi-a plăcut foarte mult şi tot nu se ridică la nivelul ăsta de violenţă, de cruzime şi de cinematografie. Este un film întunecat care foloseşte două lucruri foarte foarte bine pe lângă actori şi un scenariu solid, lumina şi muzica. Majoritatea scenelor sunt foarte întunecate şi par să facă uz de lumină naturală dintr-o cameră sau când sunt filmate noaptea în exterior încearcă să fie cât mai “Noaptea în exterior” posibil. Fără zeci de lumini. Focuri, fum şi lumina lunii. Muzica este însuşi o parte integră din film. Un personaj. Este ca acel podcast pe care îl auzi dar ştii că e şi filmat. Muzica spune întreaga poveste în formă ei şi este compusă de Vessel (Sebastian Gainsborough) şi Robin Carolan. Este incredibil de puternică în scenele cheie. Filmul, la fel ca şi celelalte două pe care le-am tot menţionat, foloseşte foarte multe elemente de imagistică ca de exemplu acea valkirie pe care o vedem în trailer. Combină foarte bine realitatea cu folclorul, dar şi cu legenda. Sunt câteva scene care par complet din alt film dar în contextul acesta au o anumită continuitate. Vorbim de o poveste care a fost spusă şi repovestită, cu siguranţă, de-a lungul timpului, a fost înfrumuseţată, aşa că e normal ca la un moment dat să vedem cum Amleth se luptă cu un Draugr. Şi tot revine la realitate. Realitatea şi misticismul, dar şi religia, sau mă rog, cultul zeilor nordici, pentru că fiecare se ruga la cine voia, se combină perfect în acest film.

Pe cealaltă parte nu pot să evit să vorbesc despre cei trei elefanţi din sală, partea asta care întotdeauna încerc să o evit, dar de multe ori nu se poate. Am văzut primele 10 minute de două ori pentru că proiecţionistul probabil a dat play şi s-a dus la ţigară. Nu s-a deranjat să ajusteze sau să verifice dacă se vede bine, evident nu se vedea, aşa că mai mulţi indivizi din sală, supăraţi că nu apărea subtitrarea, au fost să se plângă. A repornit filmul în gloriosul lui 2.35:1 Cinemascope şi am continuat. Cel de-al doilea elefant din sală au fost nişte gemete. De trei sau patru ori am auzit din spate gemete şi flash-uri de telefon. Gemete. Deci, vreau eu să cred, cineva a decis să îşi creeze conţinutul de OnlyFans în timpul unei avanpremiere, lucru care nu m-ar surprinde în absolut. Iar cel de-al treilea elefant din sală, a fost că la jumătatea filmului nişte persoane au plecat. Eu vreau să cred că erau cei cu OnlyFans-ul care şi-au terminat pozatul şi filmatul. Dar mai mult ca sigur a fost din cauza faptului că nu le-a plăcut filmul. Acel moment de la final când se aprind luminile şi auzi în jurul tău cum lumea vorbeşte şi îşi dă cu părerea. Primul lucru pe care l-am auzit de la cineva care cobora pe scări a fost “Worst Movie Ever”. Aerul şi toţi ceilalţi, în proporţie de 90% din sală emanau aceeaşi energie, că au stat două ore plus, la un film oarecum groaznic. Ori prea violent ori prea teatral ori nu ştiu. Dacă eram un bun jurnalist îi întrebăm de curiozitate, dar nu sunt şi nici nu caut să mă enervez. Fiecare are părerea lui dar aşteptările, ca întotdeauna să fie un film cu “Pac-Pac” sau cum zice al nostru Claudiu “N-a fost cu Cichicean”, nu este un lucru bun. Dovadă este de cultură 0 sau 0 cunoştinţe generale, chiar dacă uşor obscure. Nu am pretenţia de la nimeni să fie ca mine, fan mitologii în special cea nordică, dar acolo, un pic de atenţie şi apreciere pentru un efort artistic peste nivelul de maşină care zboară în spaţiu în Fast 9 aş aprecia mai mult. Dar din păcate nu avem. Nu avem de unde şi nu avem cu ce. Deşi totul este la îndemâna noastră şi avem toată informaţia în buzunar. “E grele”.

Dar ce nu e greu e să încerci să vezi The Northman şi să apreciezi regia tânărului Eggers. Unul dintre cei mai bun regizori contemporani care întotdeauna vine cu ceva nou, cu ceva interesant şi care, chiar după vorbele lui, nu o să se oprească niciodată din scris, fie că filmul va fi făcut sau nu. Omul este o maşinărie de talent, care ştie de cine să se înconjoare şi cum să lucreze cu ei şi se vede în filmele sale ca rezultat final. O regie şi o viziune extraordinară în combinaţie cu o poveste sau o legendă mai rar întâlnită sunt combinaţia perfectă pentru un film extraordinar, atâta timp cât execuţia tuturor acestor pași este impecabilă. Şi Eggers a dat dovadă să fie unul din cei mai impecabili regizori din zilele noastre.

The Northman/”Vikingul” poate fi văzut în cinematografe din 29 aprilie, distribuit în România de RoImage 2000.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.