Ce se întâmplă când dorința de a face bine se transformă într-o formă de coerciție? Victoria Lungu (Ioana Budu), personajul principal din filmul Cine nu e gata, trăiește într-o realitate adesea ignorată: aceea în care frontiera dintre ajutor și control se estompează. După un episod de colaps interior, ea se refugiază într-un microcosmos domestic, în care coaching-ul devine o unealtă de reglaj social, nu de vindecare – o formă de control ambalat în promisiunea progresului personal.
Cu intenții bune, dar metode discutabile, personajul pare inspirat din figura clasică a “binefăcătorului autoritar” – un arhetip des întâlnit în structurile sociale rigide și literatură: omul convins că știe ce e mai bine pentru ceilalți și care, deși are intenții aparent nobile, sfârșește prin a-i manipula sau constrânge, generând conflicte sau suferință.
Această temă, transpusă de regizorul Florian Aron Anghel în mediul corporatist, amintește de dinamici sociale românești – autoritarismul mascat în “grijă” și tendința de a controla sub pretextul binelui comun. Regizorul pare să-i fi satirizat subtil pe cei care impun binele în numele propriei superiorități morale.
Povestea nu e numai o alegorie socială, ci și un comentariu despre relațiile toxice din viața personală și profesională: “Eu știu ce e mai bine pentru tine” devine o formă de invalidare a celuilalt, chiar dacă mascată sub intenții bune.
Filmul Cine nu e gata tratează tema burnout-ului ca simptom colectiv pe care societatea îl observă, îl judecă, apoi încearcă să-l “rezolve” prin rețete superficiale. În acest context, coaching-ul devine o formă de control mascat în empatie: o metodă de a regla comportamente, de a normaliza eșecul individual ca responsabilitate personală, și de a cosmetiza nevoia reală de odihnă, sens și limite. Filmul atinge aceste idei curajoase, chiar dacă uneori o face mai mult prin intenție decât printr-o construcție narativă solidă.
În ciuda limitărilor de construcție, debutul în lungmetraj al lui Florin Anghel, inspirat de cartea cu același nume a Iuliei Nani, reflectă tensiunile unei generații aflate la intersecția dintre aspirațiile personale și constrângerile impuse de mediul profesional.
Filmul are secvențe reușite și propune teme demne de explorat, dar este lacunar la nivel de ritm, coerență narativă și interpretare. Deși carisma Ioanei Budu este pe măsura complexității rolului ei, unele dialoguri par forțate, iar tranzițiile dintre scene nu reușesc mereu să susțină tensiunea sau mesajul propus. Cu toate acestea, e clar că în spatele proiectului se află o dorință onestă de a transmite ceva relevant despre relațiile interumane, manipulare emoțională și moralitate în mediul profesional, dar nu numai.
Prestația Ioanei Budu este susținută de o distribuție remarcabilă, între care Daniela Nane, Andreea Chirițescu, Rareș Dimofte, Oana Marcu, Paul Diaconescu, Ada Navrot, Oltin Hurezeanu și Loredana Groza. Dinamica dintre personaje e marcată de tensiune, umor fin și ambiguitate morală într-o lume în care burnout-ul e tratat mai degrabă ca un simptom de productivitate eșuată decât ca o problemă de fond.
Co-scenarista și autoarea romanului original, Iulia Nani, are experiență de peste 20 de ani în marketing și comunicare, fiind certificată internațional în neuromarketing. Este o autoare care explorează absurdul și motivațiile umane, detectează pattern-uri comportamentale, tensiuni subtile și mecanisme de autoiluzionare, având o miză clară: demascarea auto-ficțiunii sociale, a felului în care ne construim povești despre cine suntem și despre ce ar trebui să fim, în funcție de așteptările sociale și profesionale.
Florian Anghel ne-a acordat un interviu despre experiența realizării filmului Cine nu e gata:
1. Movienews.ro: Cum a influențat alegerea obiectivelor Cooke estetica filmului? Descrie ce look urmăreai să obții și dacă ai realizat ce ți-ai dorit din punct de vedere vizual.
Florian Anghel: A ieșit exact cum ne-am imaginat, dar am făcut teste ample cu echipa. Lentilele apăruseră pe piață de puțin timp, așa că am știut exact ce vrem, prin studiu și teste. “Shallow depth of field” îți dă acel sentiment de “vis în realitate”. Imaginea nu mai e plată, ci stratificată. Personajul plutește în cadru, separat de fundal printr-un voal moale de blur, ca și cum lumea din jurul lui e estompată de emoție. E o decuplare vizuală intenționată – “aici e esența, restul e zgomot.” Bokeh-ul oval al lentilelor anamorfice Cooke adaugă o poetică subtilă. Luminile defocalizate se alungesc pe verticală, creând un efect organic, fluid, ca și cum spațiul se topește în jurul punctului de focalizare. Nu e un blur tehnic, ci unul cu suflet. Dar – poate cel mai important – spațialitatea planurilor: în loc să avem o imagine “lipită” pe un perete, avem adâncime, adică un adevărat teatru în trei dimensiuni. Cu senzorul large format și lentilele anamorfice, distanțele dintre personaje, obiecte și fundal devin tactile. Simți cât de departe e canapeaua din spate sau cât de aproape respiră personajul în fața camerei. Este un limbaj al profunzimii care spune o poveste prin distanță: cât de izolat e un om într-un spațiu gol, cât de invaziv devine un obiect în focus, cât de apăsător e decorul care “vine peste” actor. Nu mai filmăm doar acțiunea, ci și relația fizică și emoțională dintre personaje și spațiu.
2. Ați fost pionieri în România cu finanțarea prin criptomonede pentru acest film. Cum a influențat asta libertatea creativă? Au existat presiuni, riscuri sau restricții?
Florian: Zero restricții, zero presiuni creative – am decis singur absolut tot, începând de la ce cameră și lentile doresc și terminând cu ce decor, ce cromatică, ce culoare, ce cast, ce crew… practic de la ultimul șurub până la DCP final, bun de proiecție. Totul cu ajutorul echipei și mai ales a șefilor de departmente cu care m-am sfătuit continuu. Asta a fost partea frumoasă: libertate absolută de creație și decizie. Partea mai grea a fost cu responsabilitatea, presiunea reușitei, standardele foarte înalte țintite (implicit frica de eșec sau – și mai rău – să nu terminăm filmul). Sincer să fiu, a fost “hardcore” tot procesul, dar odată cu reușita sunt recunoscător experienței și mai ales că am învățat într-un an de producție top level la filmul ăsta cât în 10. Acum simt că pot să produc orice film, chiar și un blockbuster. De fapt, următorul meu proiect e cu peste 100 de cai pe platoul de filmare și peste 200 de oameni în figurație nonstop – o provocare logistică colosală.Și îmi doresc să fie IMAX-certified – primul film românesc IMAX.
3. În ce măsură experiența reală în HR sau corporații a modelat tonul comediei și satira? Au fost diferite reacțiile publicului masculin comparativ cu cel feminin?
Florian: Aici Iulia este experta în HR. Eu am iubit structura narativă (puzzle facturat) și personajul, însă cartea e o comedioară chick-lit. Eu am zis din start că o duc în zona tragică de anti-erou, influențat și de filmul Joker (care abia apăruse atunci). Am vrut să fac o Jokeriță autohtonă, sociopată, bineînțeles păstrând proporțiile. Sunt foarte mulțumit de rezultat, toți suntem.
4. Ce dificultăți tehnice ați întâmpinat, în condițiile în care vorbim despre o producție independentă?
Florian: Zero. Am avut susținerea Bivolul Advertising și pot spune că am avut lux pe platoul de filmare. Orice ne-am dorit, la orice nivel, am primit instant. Pentru 70.000 de euro plus TVA factură, bineînțeles. Fără manevre de tipul “sunt indie, ce îmi oferi și mie de 5.000 de euro, te rog?” Am plătit, am primit respect, premium crew și tehnică. Așa e normal, așa trebuie să fie. Cu 100.000 de euro obții aproape tot vrei în zona aceasta, la nivel de Hollywood, cu două excepții: 1. IMAX – cameră și crew; 2. peliculă 65-70mm. Avem resurse în România la nivel de rental și manpower.
5. Ce ți-a plăcut cel mai mult la procesul de regie al acestui film și ce ai evita sau schimba într-un proiect viitor?
Florian: Mi-a plăcut creația universului Victoriei, de la texturi și culori, până la geometria spațiilor și arhitectura lor, dar și să văd cum se conturau în timp ce filmam în timp real pe monitorul de regie – a fost vis. Cu fiecare cadru tras aveam încredere și ambiție tot mai mari. După primele 2-3 zile (cu stres, presiune și crearea de relații profesionale noi, fiind prima oară când lucram cu acei 30 de oameni), următorele 25 de zile de filmare au fost o super-experiență, cu relaxare, liniște și foarte mare încredere în ce facem. Extenuant fizic, dar zilele pe platoul de filmare sunt cea mai frumoasă bucurie a vieții mele, de departe.
“Cine nu e gata” / Wonder Coach va intra în circuitul de festival între iulie și noiembrie – decembrie 2024, urmând apoi lansarea în cinematografele din România, SUA și Europa, în februarie – mai 2025.
- Regia: Florian Aron Anghel
- Gen: Comedie, Romantic
- Premiera: 18.07.2025
- Durata: 117 minute
- Producție: Demiourgos Pictures, Astra Dell Arte, Ines Sound
- Distribuție: Ioana Budu, Daniela Nane, Andreea Chirițescu, Loredana Groza, Rareș Dimofte
- Sinopsis: “Victoria s-a săturat de viața în corporație și de tot ce presupune aceasta: management rigid, colegi nepăsători, imposibilitatea de a-și pune în aplicare inițiativele.Când frustrarea atinge apogeul, Victoria decide să devină coach de carieră. Dar metodele ei neortodoxe – manipulare, șantaj, răpiri – generează succes aparent și probleme reale. Între o criză existențială și o renaștere, va afla dacă e etic să schimbi un om cu forța.”
