Cronica unui spectacol care transformă un film-cult într-o meditație despre România de ieri și Europa de azi, sau VISUL NETERMINAT AL UNEI ȚĂRI, ÎNTRE MEMORIE, ISTORIE ȘI PREZENT.
Există spectacole care apar pe scenă și dispar odată cu ultima reprezentație. Există spectacole care rămân în memoria publicului prin valoarea lor artistică. Și există, foarte rar, spectacole care depășesc granițele simplei experiențe teatrale și devin un dialog între generații, între epoci și între forme diferite de artă.
„Dreamin’”, adaptarea liberă realizată de Carla Oncescu după scenariul filmului „California Dreamin’ (nesfârșit)” de Cristian Nemescu și Tudor Voican, aparține fără îndoială acestei ultime categorii.
Montarea are o misiune extrem de dificilă. Ea pornește de la una dintre cele mai importante creații ale cinematografiei românești postdecembriste și îndrăznește să o aducă pe scenă fără să îi diminueze forța și fără să încerce să o copieze. Este un act de curaj artistic, cu atât mai impresionant cu cât reprezintă spectacolul de licență la regie al Carlei Oncescu.
Rezultatul nu este însă un simplu exercițiu academic, ci un spectacol matur, coerent și surprinzător de actual, care demonstrează nu doar talentul unei viitoare regizoare, ci și capacitatea unei noi generații de artiști de a privi critic și sensibil atât trecutul recent al României, cât și prezentul geopolitic al Europei.
Cristian Nemescu – absența care continuă să fie prezentă
Pentru a înțelege pe deplin „Dreamin’”, trebuie să ne întoarcem inevitabil la figura lui Cristian Nemescu. În istoria recentă a culturii române există puține destine atât de dureros întrerupte. Nemescu avea doar 27 de ani atunci când un accident rutier îi curma viața în august 2006. Era în plin proces de finalizare a filmului său de debut, un film care avea să devină ulterior una dintre cele mai importante producții românești ale începutului de secol XXI.
Destinul său artistic a căpătat aproape dimensiuni legendare. Lansat postum și premiat la Cannes, „California Dreamin’” a devenit simbolul unui talent excepțional dispărut mult prea devreme. Privit astăzi, filmul impresionează nu doar prin umorul său amar și prin observația socială extrem de fină, ci și prin capacitatea de a surprinde esența unei Românii aflate într-o continuă stare de tranziție.
Nemescu înțelesese ceva fundamental despre societatea românească: faptul că marile noastre tragedii și marile noastre comedii se nasc adesea din același loc. Din frustrări istorice. Din promisiuni neîmplinite. Din dorința permanentă de a aparține unei lumi pe care o admirăm și o contestăm în același timp. Această perspectivă rămâne vie în „Dreamin’”. Nu ca o copie a filmului, ci ca o moștenire spirituală pe care Carla Oncescu o înțelege și o valorifică.
Carla Oncescu și provocarea unei adaptări imposibile
Orice regizor care decide să adapteze „California Dreamin’” se confruntă cu o problemă majoră: filmul este deja o operă aproape perfectă în sine. Riscul este uriaș. Fie încerci să reproduci filmul și eșuezi inevitabil, fie îl modifici prea mult și pierzi esența. Carla Oncescu găsește o a treia cale. Ea înțelege că teatrul nu trebuie să imite cinematograful.
În loc să transfere mecanic povestea pe scenă, regizoarea reconstruiește universul dramatic prin mijloace specifice teatrului. Ritmul este diferit. Accentele sunt redistribuite. Unele relații capătă alte valențe. Personajele respiră într-un alt spațiu și într-un alt timp. Mai important însă este faptul că spectacolul vorbește despre prezent. Atunci când filmul a fost realizat, NATO era încă pentru mulți români expresia unui ideal occidental.
Astăzi trăim într-o Europă marcată de invazia Rusiei în Ucraina, de conflicte regionale și de o nouă conștientizare a vulnerabilităților continentului. Dintr-odată, trenul NATO care traversează România nu mai pare un element exotic sau absurd. Devine un simbol extrem de actual. În această cheie, „Dreamin’” capătă o forță neașteptată. Este simultan o poveste despre 1999 și despre 2026. Despre trecut și prezent. Despre istorie și repetiția ei.
Un spectacol construit pe forța ansamblului actoricesc
Una dintre cele mai mari reușite ale montării este distribuția. Carla Oncescu nu construiește un spectacol al vedetelor, ci unul al relațiilor dintre personaje. Fiecare actor devine o piesă indispensabilă într-un mecanism scenic extrem de bine articulat.
Constantin Stochiță – monumental în rolul lui Doiaru
În centrul acestui univers se află Constantin Stochiță. Interpretarea sa reprezintă una dintre cele mai puternice construcții actoricești ale spectacolului. Doiaru este un personaj dificil. Poate deveni foarte ușor caricatural. Poate aluneca în grotesc. Poate deveni doar un simbol al corupției și al micii tiranii provinciale.
Stochiță evită toate aceste capcane. Personajul său este viu. Este contradictoriu. Este autoritar și vulnerabil. Ridicol și tragic. Puternic și profund nefericit.
Actorul reușește să sugereze permanent că încăpățânarea lui Doiaru nu vine doar din orgoliu, ci și dintr-o traumă istorică profundă. În spatele fiecărei izbucniri se află resentimente acumulate în decenii. În spatele fiecărei demonstrații de putere se ascunde frica. Iar această complexitate face personajul extraordinar de credibil.
Toni Croitoriu – vocea unei generații care încă visează
Toni Croitoriu construiește un personaj plin de vitalitate și contradicții. Monica devine, în interpretarea sa, expresia unei generații aflate între speranță și dezamăgire. Actrița surprinde foarte bine dorința de evadare specifică personajului. Nu este vorba doar despre plecarea într-o altă țară. Este dorința de a ieși dintr-un spațiu care pare incapabil să ofere perspective.
Toni Croitoriu aduce pe scenă energie, sensibilitate și o emoție autentică. Personajul său nu este niciodată redus la statutul de simplă eroină romantică. Devine o voce a tuturor celor care continuă să viseze la o altă viață.
Elena Voicu – una dintre revelațiile spectacolului
Dacă există o interpretare care surprinde prin discreția și autenticitatea sa, aceasta este cea a Elenei Voicu. În rolul Găbiței, actrița demonstrează o maturitate scenică remarcabilă. Într-un spectacol dominat de personaje puternice și de conflicte ample, Elena Voicu alege o cale dificilă, anume construiește personajul din detalii. Din priviri. Din reacții. Din tăceri. Din gesturi aparent neînsemnate.
Rezultatul este impresionant. Găbița devine unul dintre cele mai umane personaje ale întregului spectacol. Există în jocul Elenei Voicu o naturalețe rar întâlnită. Nimic nu pare demonstrativ. Nimic nu pare forțat. Totul curge firesc.
Actrița creează impresia că personajul există dincolo de scenă, că are o viață proprie înainte și după fiecare scenă. Această capacitate de a genera adevăr scenic este unul dintre cele mai prețioase daruri ale unui actor. În plus, Elena Voicu contribuie decisiv la dimensiunea emoțională a spectacolului. Prezența sa oferă căldură umană unei lumi marcate de conflicte, interese și tensiuni.
Uretyan Reinhardt – energie, ritm și autenticitate
Pe Uretyan Reinhardt îl știu dintr-un alt proiect recent, „Raskolnikov”, de la Teatrul În Culise, de altfel un spectacol genial, foarte bine construit în jurul lui Nicholas Bohor. Tânărul, de altfel multitalent (cântă la pian foarte bine), aduce pe scenă o energie extrem de bine dozată.
Actorul posedă un simț foarte bun al ritmului și înțelege perfect mecanismele spectacolului de ansamblu. Interpretarea sa este construită cu inteligență și echilibru. Nu caută să domine scena cu orice preț, dar este imposibil de ignorat. Prezența sa contribuie permanent la dinamica vie a reprezentației.
Alexandre Noël – eleganța unei prezențe scenice distincte
Alexandre Noël oferă una dintre cele mai interesante prezențe ale distribuției. Actorul reușește să construiască un personaj credibil și complex, evitând toate stereotipurile asociate perspectivei occidentale asupra spațiului est-european.
Există în jocul său o eleganță naturală și o stăpânire a mijloacelor actoricești care îl fac extrem de convingător. Interacțiunile sale cu ceilalți membri ai distribuției generează unele dintre cele mai autentice momente ale spectacolului.
Florina Maria – un excelent simț al nuanței comice
Florina Maria oferă o interpretare plină de inteligență și finețe. Actrița stăpânește foarte bine mecanismele comediei, dar nu cade niciodată în caricatură.
Personajul său devine o oglindă a oportunismului politic local, dar și a fragilității umane ascunse în spatele funcțiilor și aparențelor. Este o interpretare subtilă, construită cu atenție și rafinament.
David Dumitriu – precizie și disciplină scenică
David Dumitriu contribuie esențial la coerența universului dramatic. Actorul demonstrează siguranță, disciplină și o bună capacitate de integrare în mecanismul colectiv al spectacolului. Prezența sa susține permanent credibilitatea relațiilor dintre personaje.
Andrei Ostrowski – forță și disponibilitate pentru jocul de echipă
Andrei Ostrowski completează excelent distribuția. Actorul dovedește flexibilitate și o bună capacitate de adaptare la schimbările de ritm și ton ale spectacolului. Prezența sa scenică este solidă și contribuie semnificativ la construcția ansamblului.
Muzica, scenografia și poezia unui vis neterminat
Scenografia semnată de Ruxandra Preda înțelege perfect natura acestui text. Decorul nu caută realismul excesiv. El funcționează mai degrabă ca un spațiu al memoriei colective. Un teritoriu suspendat între trecut și prezent. Între România anului 1999 și Europa anului 2026.
La rândul său, muzica lui Damian Gerard devine una dintre cele mai importante componente emoționale ale spectacolului. Nu ilustrează. Nu explică. Nu dublează acțiunea. Ea respiră împreună cu personajele. Însoțește visurile lor, dezamăgirile lor și momentele lor de speranță.
Concluzie
„Dreamin’” este mult mai mult decât o adaptare scenică a unui film celebru. Este un act de recuperare culturală. Un omagiu adus lui Cristian Nemescu. O reflecție asupra istoriei recente. Un comentariu subtil despre prezentul Europei.
Dar, mai presus de toate, este dovada că o nouă generație de artiști români este pregătită să preia ștafeta. Prin viziunea regizorală matură a Carlei Oncescu, prin forța colectivă a distribuției și prin actualitatea surprinzătoare a temelor abordate, „Dreamin’” se impune ca unul dintre cele mai interesante proiecte teatrale ale tinerei generații. Un spectacol despre vise. Despre deziluzii. Despre istorie.
Și despre felul în care continuăm, în ciuda tuturor obstacolelor, să visăm.
- regia și dramaturgia CARLA ONCESCU
- cu TONI CROITORIU, CONSTANTIN STOCHIȚA, URETYAN REINHARDT, ALEXANDRE NOËL, FLORINA MARIA, ELENA VOICU, DAVID DUMITRIU, ANDREI OSTROWSKI
- scenografia și grafica RUXANDRA PREDA
- ilustrația muzicală DAMIAN GERARD
- lighting design MILENA MURANYI
- consultanță artistică OCTAVIAN SZALAD, CODRUȚA CADAR
- regie tehnică și supratitrare DANIEL SĂVESCU
- mixed media afiș PAULA BENU
- Sala “lon Sava” (UNATC, etajul al treilea) (Str. Matei Voievod, nr.75-77, Bucuresti)
- Durată spectacol: 1h50
- Spectacolul se joacă în limbile română, engleză și franceză, cu supratitrare pentru limba franceză.
- Spectacolul conține limbaj licențios și nu este recomandat copiilor sub 14 ani.
- 22 mai ora 20
- Sala Sava (UNATC etaj 3)
- INTRAREA ESTE GRATUITĂ, cu rezervare prin intermediul acestui formular. Locurile nu sunt numerotate și vor fi ocupate în funcție de ordinea rezervărilor.
