Începând de astăzi, 29 noiembrie, thriller-ul de acțiune, Oldboy: Prizonier în libertate va putea fi vizionat în cinematografele din întreaga țară.
Josh Brolin se află la cârma interpretativă a acestui film deosebit de puternic, cu o poveste care te ține în suspans timp de aproape două ore și în care finalul este total neașteptat. După o noapte de beție, Joe Doucett (Josh Brolin), un director de publicitate decăzut și un tată absent, este răpit din senin și aruncat într-o celulă solitară care arată ca o cameră de motel, unde este ținut captiv timp de 20 de ani, care trec fară nici cel mai mic indiciu referitor la identitatea răpitorului său, sau la motivul pentru care a fost răpit. În timpul acestei captivități, Doucett trece printr-o serie de stări contradictorii: disperare, neputință, angoasă, bucurie, dor, frustrare, toate culminând cu imposibilitatea de a înțelege motivul pentru care va fi fost eliberat după acești dificili 20 de ani.
Din acest moment al eliberării, Joe revine în lume mânat de o singură obsesie: să îl descopere pe cel care a pus la cale această pedeapsă și, în primul rând, să înțeleagă de ce. Dar, deși el este acum liber din închisoare, este în continuare manipulat, încă prins fiind într-un labirint nesfârșit al conspirației și răzbunării care amenință să îl nimicească. În căutarea unor răspunsuri, el ajunge la o tânără asistența socială (Elizabeth Olsen) și în final, la un tip misterios, (Sharlto Copley) care pretinde că deține secretul salvării sale.
În regia lui Spike Lee și avându-i în distribuție, alături de Josh Brolin, pe: Elizabeth Olsen, Sharlto Copley și Samuel Jackson, filmul de acțiune cu puternice accente de thriller, Oldboy: Prizonier în libertate / Oldboy, promite să își țină într-un permanent suspans spectatorii. Din 29 noiembrie!
Filmul va rula la cinematografele: Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Baneasa, Cityplex Constanța, Cityplex Brasov și alte cinematografe.











































