One World Romania – Un început în forță

0
1183
Ascultă acest articol


Luni seară cea de-a noua ediție a Festivalului One World Romania a debutat cu mult succes și entuziasm. Peste 1000 de persoane ne-au fost alături la deschiderea oficială de la MNAC, iar lor le mulțumim că nu s-au lăsat descurajați de coada formată la intrare. Am urmărit alături de ei un performance despre fugă, realizat de Vava Ștefănescu și echipa CNDB, un moment extras din spectacolul lui Cinty Ionescu, „Între două pastille” și primele secvențe din documentarele One World Romania. Seara s-a încheiat cu dans – la concertele artiștilor Mohamad Zatari, Iosua Galev și BadMashadi. Vedetele serii – ochelarii virtual reality – vă așteaptă începând de marți după amiază și la Ambasada One World Romania la cort, în Parcul Colțea.

Marți începem la ora 10:00 la Cinema Eforie cu prima proiecție pentru liceeni a acestei ediții – cea a filmului „Free”. A doua proiecție dedicată tot liceenilor, dar și persoanelor nevăzătoare, are loc de la ora 14:00 la Cinema Eforie. Producătorii filmului „Roboțelul de aur” au pregătit o variantă specială a filmului, pentru a putea fi prezentat unor persoane cu deficiențe de vedere.

Începând cu ora 18:00 continuă proiecțiile la Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvire Popesco, iar de la 18:30 încep proiecțiile One World Romania în mall – la Hollywood Multiplex, unde puteți vedea „The Amina Profile”, iar de la 20:30 „Guantanamo’s Child: Omar Khadr”. La cea de-a doua proiecție îl puteți întâlni și discuta după film chiar pe unul dintre regizorii filmului – Patrick Reed – printre puținele persoane care au fost alături de Khadr în primele sale momente de libertate, după ieșirea din închisoare. Alți realizatori cu care vă mai puteți întâlni sunt Kim Beamish la proiecția „Tentmakers of Cairo” și Vadim Dumesh la proiecția filmului „Dirty Business”.

De la ora 20:30, la Cinema Eforie are loc relansarea Kinedok, programul de distributie alternativă de film documentar, inițiat anul trecut de Institutul de Film Documentar din Cehia alături de parteneri din Slovacia, Ungaria, Croația și România. Marcăm momentul prin proiecția unui film documentar românesc recent, intitulat „Roboțelul de aur”, un film despre multipla campioană europeană și mondială la box, Steluța Duța.

Nu uitați că de marți până duminică în patru dintre locațiile One World Romania vă așteptăm și cu jocuri documentare în colțurile de gaming. Șase jocuri pe calculator sau tabletă sunt disponibile la Cinema Eforie, Cinema Elvire Popesco, Hollywood Multiplex și Ambasada One World Romania la cort – numai bune pentru pauzele dintre filme!

Recomandarea zilei: CECILIA / Cinema Elvire Popesco / 18:00

Documentarul „Cecilia” face parte din secțiunea „Drepturi și strâmbe”. În urma decesului fiicei ei, Cecilia decide să lupte pentru dreptate și împotriva corupției din India la toate nivelurile. Împreună cu angajatorii ei – regizorul filmului și soția acestuia, de profesie avocat – ajung să navigheze prin rețelele complexe de polițiști, traficanți de persoane, judecători, avocați și membri ai familiilor implicate în tot felul de cazuri de trafic de copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.