Îngerii lui Charlie revin pe marile ecrane mai puternici și mai sexy ca oricând

0
1546
Ascultă acest articol


La 16 ani de la ecranizarea anterioară, “Îngerii lui Charlie” intră iar în acțiune – de data aceasta, sub conducerea cunoscutei Elizabeth Banks, actriță, regizoare, scenaristă și producătoare. Formată din vedetele Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska, noua echipă angelică este gata să ne seducă prin adrenalină și umor. Din 29 noiembrie 2019, în cinematografele din România.

În anii ’70, serialul TV “Charlie’s Angels” prezenta, în premieră, trei detectivi-femei, interpretate de Kate Jackson, Farrah Fawcett, Jaclyn Smith. Producția a obținut șapte Globuri de Aur și a câștigat simpatia publicului din lumea întreagă. Au urmat noi titluri care au consolidat franciza și iată că, în 2019, Elizabeth Banks lansează o nouă viziune, care readuce femeile în prim plan.

Între timp, agenția de investigații condusă de misteriosul Charles Townsend și-a extins operațiunile pe tot mapamondul, iar misiunile au devenit tot mai complexe. Iată de ce și agentele-îngerași se reinventează, fiind pregătite în pas cu vremurile și cu provocările. Cele mai inteligente, curajoase și bine antrenate femei demonstrează că pot schimba lumea. Misiunile “îngerilor” sunt dure și cruciale pentru umanitate. Savanta Elena Houghlin (Naomi Scott) a creat o sursă de energie sustenabilă menită să revoluţioneze alimentarea cu energie. Doar că, dacă ajunge pe mâini nepotrivite, sistemul ar deveni o armă mortală. Inevitabilul se produce, iar Elena apelează la ajutorul “Îngerilor”, care pornesc într-o cursă în jurul lumii pentru a recupera invenţia înainte să provoace un dezastru.

Lumea spionilor s-a schimbat, iar femeile sunt acum la putere. Deși haioase și puse pe distracție, Sabina, Elena și Jane nu glumesc când vine vorba despre lupta pentru dreptate: vânează răufăcătorii până la ultimul, făcând posibilă o viață mai bună și pentru alte femei, lipsite de apărare. Spre deosebire de agenții-bărbați, individualiști, femeile din “Îngerii lui Charlie” lucrează în echipă, deși au temperamente și talente diferite: “Aceste personaje sunt nişte femei care lucrează într-o lume a bărbaţilor, trebuind să-şi găsească singure calea. […] În film chiar despre ele e vorba – eroismul de fiecare zi al femeilor care se încred în alte femei şi le susţin să reuşească în viaţă”, afirmă Elizabeth Banks.

Și pentru că un Bosley nu mai era de ajuns, acest om de legătură dintre cele trei fete şi misteriosul lor angajator, Charlie, a devenit o funcție: fiecare dintre echipele de îngeri, care activează în diverse orașe de pe glob, are propriul Bosley. Sir Patrick Stewart, deja emblematic pentru acest personaj, reia rolul cu aceeași putere de convingere. Distribuția este completată de Djimon Hounsou, Sam Claflin, Noah Centineo.

Filmul combină adrenalina cu umorul, asigurând publicului 119 minute de distracție autentică. În plus, eroinele se caftesc cu stil: ca orice femei, îngerii iubesc moda, iar designerul de costume Kym Barrett ne impresionează cu ținute spectaculoase. Cascadoriile – executate chiar de protagoniste, după săptămâni întregi de antrenament asiduu – demonstrează că “îngerii” sunt mai bine pregătiți decât acum 20 de ani, adevărate eroine acrobate.

Ca și filmele anterioare din serie, noul “Charlie’s Angels” are propria muzică: vedeta Ariana Grande a creat cinci cântece, iar pentru single-ul “Don’t Call Me Angel (Charlie’s Angels)” a făcut echipă cu Miley Cyrus şi Lana Del Rey.

Deși publicul larg o cunoaște îndeosebi pentru rolurile din “The Hunger Games”, “Modern Family” și “30 Rock”, care i-au și adus trei premii Emmy în palmares, Elizabeth Banks are experiență și ca regizoare: în 2010 debuta cu un scurt-metraj despre SIDA, iar în 2015 revenea în lumina reflectoarelor cu o comedie-musical, “Pitch Perfect 2”. În “Charlie’s Angels” semnează regia, scenariul (pornind de la o poveste semnată de Evan Spiliotopoulos şi David Auburn) și contribuie la producție, alături de Doug Belgrad, Elizabeth Cantillon, Max Handelman, inclusiv Drew Barrymore, unul dintre foștii “îngerași” și idolul lui Banks.

Producţia Brownstone / 2.0 Entertainment / Cantillon Company prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu Perfect World Pictures şi 2.0 Entertainment, este recomandată pentru audiența generală și distribuită în România de InterComFilm Distribution.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.