Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu caută voluntari, o șansă pentru tineri să descopere un domeniu fascinant precum cinematografia de non-ficțiune și să facă parte din echipa unui festival de talie internațională. Doritorii se pot înscrie până pe 11 august, aici. Calitatea de voluntar AFF asigură acces la evenimentele din festival: proiecții, concerte, expoziții, interacțiunea cu regizori, jurnaliști și invitați din lumea întreagă.

Programul de voluntariat din cadrul festivalului este deschis tuturor tinerilor, din Sibiu și din orice alt oraș din țară, care vor să se dezvolte pe plan profesional, oferind în acest sens multiple oportunități de creștere și cunoaștere a domeniului cinematografiei și dobândirea unor noțiuni specifice privind organizarea evenimentelor culturale. La finalul colaborării, toți voluntarii vor primi o diplomă de participare, pe care o pot folosi ca referință pentru oportunități viitoare.
Beneficiile programului de voluntariat. Voluntarii vor lua parte la organizarea unui eveniment de talie internațională, cel mai mare festival de film documentar din România, dar și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. De asemenea, vor câștiga experiență în organizarea unui festival și vor avea ocazia să lucreze într-o echipă dedicată și să cunoască profesioniști din domeniul cinematografiei.

Ce se așteaptă de la tine. Să fii serios, responsabil, creativ, determinat. Să te descurci de minune să lucrezi într-o echipă. Aplicațiile vor fi evaluate, iar mai apoi vei fi contactat pentru un scurt interviu în urma căruia, în funcție de calitățile tale, se va stabili implicarea ta în organizarea festivalului.

Astra Film Festival Sibiu este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de nonficțiune din Europa și poziționează Sibiul pe harta celor mai importante festivaluri internaționale de film. Cea de-a 28-a ediție Astra Film Festival va avea loc între 6 și 12 septembrie și va fi o ediție hibridă, care va îmbina creativ mediul fizic cu cel virtual, astfel încât cele două să se completeze reciproc.

Lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est, Astra Film Festival se evidențiază ca un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.