Ascultă acest articol


Când am văzut prima dată acest pachet, singurul motiv pentru care mi-a atras atenția a fost faptul că sunt 4 statuete într-un pachet cu un preț accesibil (40$ la ei).

Dar cum nu știam absolut nimic despre Batman Who Laughs, am început să caut informații și am descoperit un origin story excelent (momentan există doar în comic books), care m-a făcut în primul rând să aștept cu interes o ecranizare de orice fel (desen sau live action), iar în al doilea rând m-a făcut să precomand această ediție.

Iar după o așteptare de câteva luni și un preț dublu față de ceea ce există pe afară (400+ lei, adică puțin peste 80 euro), pot spune că așteptarea a meritat, iar acest pachet merită fiecare bănuț (pentru mine, chiar și acest preț dublu).

Ambalaj

Avem o cutie destul de mare, tipică lui McFarlane, cu partea frontală și superioară transparente, în timp ce partea inferioară, posterioară și părțile laterale sunt acoperite și printate cu imagini suplimentare plus restul colecției din care face parte.

Datorită feței transparente, observăm imediat cele 4 statuete și ne putem face o idee despre calitatea acestora, mai ales prin faptul că fiecare din cei 4 are o altă postură în ambalaj. Împreună cu cele 4 statuete, mai regăsim în cutie și 4 baze de susținere, 4 lanțuri metalice, 2 cartonașe cu detalii despre personaje, dar și 2 arme, un fel de cuțite, care se potrivesc oricăror din cei 4.

Cei 3 Robins de pe Earth -22

Originari de pe Earth-22, acești băieți au fost infectați de către Batman Who Laughs pentru a deveni propria sa trupa de Robini devianți. Păstrați în lesă, acești tovarăși siniștri urmează porunca maleficului Cavaler Întunecat, luptă cu dinți și gheare pentru a doborî orice inamic.

Toți cei 3 Robini din cutie arată identic la corp, textură, culori, articulații, pose-abilitate, înălțime, diferențiindu-i doar după cap. Astfel că fiecare are alt păr și altă expresie, care mai de care mai ciudată. Avem un Robin care rânjește (Smirk Robin) și care, cumva, pare cel mai normal dintre cei 3 și avem un Robin care râde cu gura până la urechi (Laugh Robin) și cu o privire de psihopat. Alt Robin care țipă (Scream Robin), cu o privire rece, care pare gata de atac.

Revenind la corp (body), avem o mantie neagră din plastic puțin mai moale, o bluză roșie cu un “R” pe piept și cataramă galbenă, mănuși, pantaloni și ghete verzi și câte un suport la gât de care putem atașa lanțurile metalice.

Pe partea de articulații, avem câte 22 de articulații pentru fiecare Robin (despre care voi vorbi puțin mai jos), reușind astfel să-l poziționăm cum dorim, singura limită fiind determinată de lungimea lanțurilor, în cazul în care dorim că Batman să le țină.

Batman Who Laughs

Născut din coșmarurile din Dark Multiverse, The Batman Who Laughs este o versiune hibridă a lui Batman și Joker din universul Earth -22. Această versiune întortocheată a lui Batman a fost creată atunci când nano-toxine din inima lui Joker au fost eliberate în sângele lui Bruce Wayne, făcând ca mintea perfectă a Cavalerului Întunecat să fuzioneze cu psihicul deformat al lui Joker. Astfel a devenit parte dintr-o încercare de a cufund întregul Multivers în ultraviolență, haos și întuneric total.

Sculptarea statuetei este foarte bine realizată, McFarlane Toys pare că a surprins excelent toate detaliile reprezentative personajului din benzile desenate. Astfel că avem un pardesiu negru cu foarte multe chingi, cleme și cusături, pantaloni și bocanci negri și niște mănuși albe în mâini. Toate cusăturile și clemele de pe statuetă au vopsea argintie, iar gura este pictată foarte bine astfel că roșul intens al buzelor iese în evidență imediat, mai ales când observăm dinții galbeni care completează un rânjet sinistru.

Pe partea de articulații avem:

  • Ball joint standard la gât, care ne permite întoarcerea la 360 grade.
  • Butterfly hinge care permite mișcarea zonei umerilor în față și spate, limitată doar de pardesiu.
  • Ball hinge la umeri, care ne oferă o rotație de 360 grade, împreună cu abilitatea de a ridica și coborî brațul.
  • Swivel la biceps, care ne permite să rotim întregul braț la 360 grade.
  • Double jointed la coate, care ne permite să îndoim mâinile până la 90 grade.
  • Swivel ball hinge la încheieturi, care ne permite o rotire a palmelor la 360 grade, oferind totodată posibilitatea îndoirii lor sus și jos.
  • Swivel la piept, care ne permite o roație de până la 360 grade în zona pieptului, dar este limitată de pardesiu.
  • Swivel la talie, care ne permite o rotație de până la 360 grade în zona taliei, dar este limitată de pardesiu.
  • Ball joint la șolduri, care permite picioarelor atât mișcare laterală, cât și înainte și înapoi.
  • Double hinge la geunchi, care permite îndoirea genunchilor până picioarele ating spatele.
  • Ball jointed la glezne, care permit atât mișcări laterale, cât și înainte și înapoi.
  • Toe hinge pentru degetele de la picioare, care permit punerea statuetei în poziții din care pare că merge sau aleargă.

Gânduri finale

Cu un origin story excelent și un design diferit de tot ce cunoșteam până acum pentru Batman și Robin, consider că McFarlane a surprins perfect cele 4 personaje pe care le regăsim în acest pachet, astfel că personal, sunt foarte mulțumit de alegerea făcută.

Avem un pachet accesibil cu care putem realiza o dioramă, fără a mai avea nevoie de alte personaje, iar personajele prezente sub acest ambalaj vor fura privirea curioșilor și mai ales pentru cine nu știe povestea, dar este familiar cu Batman și cu Robin, consider că este un bun “conversation starter”.

Răzvan Ecxarcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.