SFR 14: Premii de excelență și Gala CineMemoriam

Corina Chiriac, Nora Iuga, Mariana Mihuț, premiate la festival

0
663
Ascultă acest articol


În aproximativ două săptămâni, Iașul va fi gazda Festivalului Serile Filmului Românesc, unicul festival din țară dedicat exclusiv cinematografiei românești. Programul cuprinde aproximativ 40 de evenimente, la care vor participa peste 50 de invitați, printre care actori, regizori, critici de film, reprezentanți din domeniul culturii, artei și cinematografiei.

La fel ca în anii trecuți, în cadrul festivalului vor fi acordate Premiile de excelență SFR, în semn de recunoaștere a contribuției excepționale aduse în domeniile pe care aceștia le reprezintă. Astfel, trei personalități de seamă vor fi recompensate pentru întreaga activitate: artista Corina Chiriac, poeta Nora Iuga și actrița Mariana Mihuț.

Tot în semn de apreciere va fi organizată și Gala CineMemoriam, cu momente de evocare pentru regizorul Lucian Pintilie și actrița Tamara Buciuceanu Botez. În cadrul evenimentului vor fi prezenți apropiați și membri ai familiei, printre care: Tora Vasilescu, Ileana Popovici, Laurențiu Damian. Totodată, ediția a 14-a a unicului festival dedicat exclusiv filmului românesc aduce o proiecție specială care va marca 90 de ani de la nașterea regizorului Lucian Pintilie. Este vorba despre filmul De ce trag clopotele, Mitică? (1981) – o proiecție în prezența invitaților Mariana Mihuț, Tora Vasilescu, Ileana Popovici, Laurențiu Damian, care vor evoca personalitatea marelui regizor român.

Gala CineMemoriam este un moment cu tradiție în cadrul festivalului. Aceasta este a treia ediție în care, în cadrul unei gale aparte, reamintim și evocăm anumite personalități care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Anul acesta vom evoca în două momente speciale două mari nume ale teatrului și filmului românesc: marele regizor Lucian Pintilie și actrița Tamara Buciuceanu Botez. Vom povesti despre momentele frumoase, în prezența invitaților noștri. Așa le păstrăm amintirea vie celor care ne-au bucurat pe scenă și pe marele ecran o viață întreagă”, spune Andrei Giurgia, directorul SFR.

Programul complet al evenimentelor:

 Gala de deschidere SFR 14

Concert Corina Chiriac – miercuri, 9 august 2023, ora 19:30 | Piața Unirii –  Open Air

Premiul de excelență SFR 14

Cursa (1975) – Proiecție specială în onoarea actriței Tora Vasilescu

Regia: Mircea Daneliuc

Invitați: Tora Vasilescu, Irina-Margareta Nistor

*În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se mută la Cinema Ateneu de la ora 20.30

Bilete: https://s9.ro/1u4t

Gala CineMemoriam – vineri, 11 august 2023, ora 18:00 | Cinema Ateneu

Momente de evocare pentru: Lucian Pintilie și Tamara Buciuceanu Botez

Invitați: Tora Vasilescu, Ileana Popovici, Laurențiu Damian

*Intrarea este liberă, pe bază de rezervare: https://s9.ro/1u4r

 De ce trag clopoetele, Mitică? (1981) – sâmbătă, 12 august 2023, ora 17:30 |Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași

Proiecție specială pentru a marca 90 de ani de la nașterea regizorului Lucian Pintilie

Regia: Lucian Pintilie

Invitați: Mariana Mihuț, Tora Vasilescu, Ileana Popovici, Laurențiu Damian

Bilete: https://s9.ro/1u4u

 De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin (2023) – duminică, 13 august 2023, ora 16:00 | Cinema Ateneu

Regia: Carla Teaha

Invitați: Nora Iuga, Carla Teaha

*premiul de excelență SFR 14 pentru Nora Iuga

Bilete: https://s9.ro/1u4s

 Pădurea spânzuraților (1965) – duminică, 13 august 2023, ora 18:30 |  Cinema Ateneu

*proiecție specială în prezența actriței Mariana Mihuț – Centenar Liviu Ciulei

Regia: Liviu Ciulei

Invitați: Mariana Mihuț, Laurențiu Damian

*Eveniment în cadrul Ziua Cinemaraton la SFR

*premiul de excelență SFR 14 pentru Mariana Mihuț

*Intrarea liberă pe bază de rezervare: https://s9.ro/1ty9

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.