Canon lansează o serie nouă şi îmbunătăţită de imprimante imagePROGRAF PRO de format mare cu 12 culori. Proiectată pentru domenii precum fotografie şi lucrări de artă, noua serie conţine trei modele: imagePROGRAF PRO-6600 de 1524mm, PRO-4600 de 1118mm şi PRO-2600 de 610mm, care înlocuiesc modelele imagePROGRAF PRO-6100, PRO-4100 şi PRO-2100. Împreună cu noul set de cerneluri pe bază de pigment, LUCIA PRO II, noua serie imagePROGRAF PRO cu 12 culori oferă cel mai înalt nivel de calitate obţinut până în prezent cu un echipament imagePROGRAF. Noua serie răspunde cererii în creştere pentru imagini care să reziste mai mult în timp, dar şi la decolorarea provocată de lumină, pentru o durată de viaţă mai mare şi mai multă grijă faţă de mediu. Seria imagePROGRAF PRO va putea fi testată în cadrul evenimentului Drupa 2024, la standul Canon B41-1 – B41-8 din pavilionul 8A.
Calitate excepţională a imaginii
Seria imagePROGRAF PRO cu 12 culori era deja renumită pentru că oferea materiale în culori intense, de o claritate deosebită şi cu detalii incredibile, iar acum cerneala negru mat, din setul de cerneluri LUCIA PRO II, alături de un set de culori nou dezvoltate, au îmbunătăţit redarea nuanţelor mai închise şi densitatea tonurilor de negru pentru lucrările de artă. Pe acelaşi tip de suport, noul set de cerneluri a extins zonele întunecate ale gamelor de culori pentru a reproduce nuanţe de gri mai detaliate.
Îmbunătăţire semnificativă a durabilităţii
Setul de cerneluri LUCIA PRO II reprezintă o garanţie pe termen lung pentru materialele imprimate, deoarece noile cerneluri oferă rezistenţă îmbunătăţită la zgârieturi pe hârtie fotografică, eficientizând procesele de manevrare, montare şi finisare în cazul furnizorilor de servicii de imprimare (PSP) pentru lucrări de artă, iar pigmentul din cerneală extrem de rezistent la lumină asigură o protecție mult mai bună împotriva decolorării. Datorită acestor îmbunătăţiri, fotografiile şi operele de artă pot fi imprimate acum la un nou nivel de calitate folosind noua serie imagePROGRAF PRO, iar apoi pot fi păstrate până la 200 de ani fără a pierde din intensitatea culorilor.
Creşterea productivităţii
Indiferent de nivelul de experienţă al utilizatorului, echipamentele din noua serie imagePROGRAF PRO sunt uşor de utilizat şi oferă o productivitate crescută, datorită sistemului de monitorizare a aplicării cernelei, setărilor simplificate şi al modului mai simplu de manevrare a suporturilor de imprimare. Modul de alimentare cu două role permite încărcarea simultană cu role de tip şi dimensiuni diferite, astfel încât utilizatorul să poată trece automat de la imprimare pe hârtie mată la imprimare pe hârtie lucioasă fără întreruperea fluxului de lucru. Prin accelerarea procesului de alimentare automată cu suporturi de imprimare, timpul necesar pentru încărcarea suportului a fost redus cu aproximativ 40%.
Respect faţă de mediul înconjurător
Canon are ca obiectiv reducerea amprentei asupra mediului pentru produsele şi serviciile sale prin utilizarea responsabilă a resurselor, prin reducerea deşeurilor, creşterea eficienţei şi susţinerea inovaţiilor, astfel că am redus cantitatea de ambalaje din polistiren expandat folosite pentru noua serie imagePROGRAF PRO – de exemplu, la ambalarea modelului PRO-4600 se foloseşte cu 89,5% mai puţină spumă din polistiren faţă de modelul anterior. În plus, datorită consumului redus de energie – echipamentele folosesc 85W sau mai puţin în timpul funcţionării şi 2,3W sau mai puţin în standby – dar şi datorită îndeplinirii altor criterii, seria imagePROGRAF PRO a primit clasificarea „Gold“, cel mai înalt standard conform sistemului de evaluare ecologică EPEAT (Electronic Product Environmental Assessment Tool) din SUA în domeniul echipamentelor de imagistică.
Mathew Faulkner, director EMEA, Marketing and Innovation, Wide Format Printing Group, Canon Europe, a declarat: „Noua serie imagePROGRAF PRO continuă succesul răsunător al gamei actuale şi aduce noi îmbunătăţiri, precum design actualizat şi funcţii pentru eficientizare, adăugate în urma feedbackului primit de la clienţi. Am ridicat standardele de calitate a imprimării şi am îmbunătăţit semnificativ rezistenţa imprimărilor la lumină şi la factori de abraziune, lucru esenţial pentru cei care oferă servicii de imprimare pentru opere de artă şi fotografii profesionişti. Am îmbunătăţit modul de gestionare a suporturilor şi am crescut gradul de automatizare, astfel încât echipamentele sunt acum mai uşor de folosit şi mai productive.
Noua serie imagePROGRAF PRO este foarte atractivă pentru clienţii noştri: fotografii profesionişti pot investi în tehnologie care le permite să îşi comercializeze munca prin imprimarea fotografiilor realizate, controlând în totalitate rezultatul şi calitatea imprimării.“
Noua serie imagePROGRAF PRO va fi disponibilă începând cu luna martie 2024 în toată regiunea EMEA, direct prin intermediul reprezentanţelor Canon sau prin intermediul distribuitorilor autorizaţi.
Pentru mai multe informaţii despre noua serie imagePROGRAF PRO, accesaţi: https://www.canon-europe.com/business/products/wide-format-printers/announcing-new-imageprograf-pro-gp/