Noutate. Voluntari de toate vârstele la Astra Film Festival

0
204
Ascultă acest articol


Festivalul Astra Film deschide înscrierile pentru voluntari și acceptă persoane de orice vârstă, singura condiție fiind împlinirea vârstei minime legale pentru activități de voluntariat (14 ani). Înscrierile se pot face în perioada 4 iunie – 19 august prin completarea unui formular disponibil pe site-ul festivalului: https://www.astrafilm.ro/voluntar/inscriere. În acest an, Astra Film Festival se va desfășura la Sibiu în perioada 20-27 octombrie 2024.

Organizarea ireproșabilă a festivalului Astra Film, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate filmului documentar din întreaga lume, nu ar fi posibilă fără sprijinul entuziast al celor peste 300 de voluntari care fac parte, an de an, din frumoasa echipă AFF. Suntem conștienți de faptul că lucrurile cele mai bune pot fi făcute atunci când energia tinereții își dă mâna cu experiența celor trecuți prin viață și așteptăm alături de noi persoane de orice vârstă, pasionate de cinematografie și cultură”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Candidații vor participa la un interviu, iar cei acceptați vor fi repartizați, în funcție de preferințe și de abilitățile pe care le au, într-unul dintre cele opt departamente:

  • Info Point (punctul central de informare și ghidare a participanților la AFF)
  • Guest (primirea și îndrumarea invitaților speciali, film-maker, regizori, jurnaliști, personalități VIP)
  • Logistică/Tehnic (pregătirea și gestionarea locațiilor înainte și după festival)
  • Spații de proiecție și locații (coordonarea accesului, actualizarea panourilor de informare publică, suport pentru sesiunile Q&A)
  • Public speaking (exersarea vorbitului în public pe subiecte ce țin de filmul documentar)
  • Managementul crizelor și suport administrativ (asigurarea bunei desfășurări a fiecărui eveniment din cadrul AFF)
  • Subtitrare (facilitarea comunicării și înțelegerii conținutului filmelor pentru publicul divers al festivalului)
  • Industry (parte a activităților și a evenimentelor de networking AFF cu profesioniștii filmului documentar)

Pentru mai multe detalii, consultați https://www.astrafilm.ro/ro/introducere-si-departamente

Potrivit organizatorilor Astra Film Festival, voluntarii AFF, care sunt tratați cu respect în timpul festivalului, au șansa de a-și extinde propriile orizonturi, întâlnind oameni noi, vizionând cele mai bune filme documentare ale momentului și „contribuie la crearea unei atmosfere deschise și prietenoase, în care sunt încurajate dialogul și diversitatea și facilitează interacțiunea dintre participanți și creatorii de filme”. Pentru întrebări suplimentare, persoanele interesate sunt invitate să scrie la voluntari@astrafilm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.