Nu pot sa zic că am crescut cu „Pokémon” deși era mereu undeva pe marginea intereselor mele. Am avut Game Boy-uri diverse de-a lungul timpului, am jucat clasicele și le consider și azi ca parte din istoria gaming dar și ca pe o parte din copilăria gamerilor de pretutindeni. Doar că eu n-am fost niciodată unul dintre fanii adevărați, cei care știu fiecare generație pe de rost. Pentru mine, Pokémon a rămas mereu un fenomen fascinant de la distanță, o curiozitate. „Pokémon Legends: Z-A” părea, cel puțin în teorie, momentul perfect să mă reconectez și să văd ce mai face o franciză care a crescut odată cu lumea jocurilor. Doar că, după ore bune în Lumiose City, sentimentul e ciudățel și sunt prins undeva la mijloc. Jocul încearcă lucruri noi, chiar curajoase aș zice, dar le face într-un mod bizar greu de ignorat. Iar între respectul pentru trecut și nevoia de evoluție, Game Freak pare să nu știe exact ce vrea să fie.
Viața la Paris….pardon, Lumiose
Povestea din „Pokémon Legends: Z-A” te aruncă direct în inima orașului Lumiose, un Paris reinventat, unde oamenii și Pokémonii încearcă să trăiască împreună după o serie de evenimente problematice. De data asta nu mai ești un copil care pornește să devină campionul unei regiuni, ci un tânăr adult care ajunge într-un oraș în reconstrucție prins între promisiunea progresului și ce a fost înainte. E o premisă mai matură decât de obicei și, în mod surprinzător, funcționează. Lumiose e plin de conflicte mici și mari, de discuții despre conviețuire, de oameni care încearcă să înțeleagă cum se poate construi un viitor comun cu creaturi care pot să distrugă totul. Este un fel de comentariu social destul de paralel cu ce se întamplă astăzi in lume. Dincolo de lupte și medalii, Z-A vorbește despre echilibru, despre frică și despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, să împărți un spațiu cu altceva decât tine.
E interesant și modul în care jocul leagă această temă de apariția Pokémonilor care se Mega Evoluează spontan, fără ajutorul unui antrenor. Sunt numiți Rogue Mega Pokémon și fiecare dintre ei e o problemă pe care orașul trebuie s-o rezolve. Alături de Team MZ, te trezești într-o poveste care îmbină misterul urban cu o doză de aventură clasică iar în centrul ei se simte clar intenția de a spune ceva mai mult decât un simplu „Gotta Catch’em All”. Din păcate, povestea are și momentele ei mecanice care par pe pilot automat. Lipsa de voice acting omoară o parte din emoție iar multe secvențe dramatice rămân fără greutate din simplul motiv că personajele vorbesc fără să o facă. E ca și cum Game Freak ar fi construit, în sfârșit, ceva foarte foarte mișto dar a uitat ceva important, fundamental, legat de construcție.
Sisteme noi
„Pokémon Legends: Z-A” marchează cea mai mare schimbare de direcție a seriei de până acum, trecând de la sistemul clasic, turn-based, la un gameplay de acțiune în timp real. Pe hârtie, pare o evoluție naturală în special pentru noii gameri, o schimbare menită să aducă ritm și adrenalină într-o formulă care părea blocată de ani de zile. În practică, lucrurile sunt ceva mai complicate. Sistemul funcționează pe baza unor abilități cu cooldown, iar controlul asupra mișcărilor tale și ale Pokémonului adaugă o componentă tactică interesantă. În momentele bune, luptele pot fi spectaculoase, cu o energie care amintește mai mult de un joc de acțiune decât de un JRPG tradițional. Fiecare atac, fiecare esquivă sau repoziționare contează, iar sentimentul de pericol e real atunci când un Rogue Mega Pokémon îți urmărește personajul printr-o stradă îngustă din Lumiose.
Problema e că, de multe ori, ritmul devine haotic. Sistemul de țintire e inconsistent, unele atacuri nu se înregistrează corect, iar camerele din anumite zone transformă bătăliile în mici lupte cu unghiurile. În plus, deși e clar că Game Freak vrea să renunțe la senzația de joc cu calcule pe rând, noul sistem nu e complet sigur pe el. Pare prins undeva între două lumi, prea lent pentru un action-RPG adevărat, prea dezordonat sau haotic pentru un combat strategic. Pe de altă parte, luptele cu Rogue Mega Pokémon sunt momentele în care jocul atinge potențialul maxim. Sunt confruntări lungi, solicitante și, uneori, de-a dreptul spectaculare. Aici, noul gameplay se simte mai bine, mai provocator și mai autentic jocului, ca o reimaginare a esenței Pokémon, în care antrenorul și creatura luptă cot la cot, nu doar prin „Pikachu I choose you!”. Nu sunt convins că tranziția completă la acțiune era necesară dar apreciez curajul de a face pasul, chiar daca pare „half-assed”. Chiar dacă nu toate mecanicile se leagă perfect, e prima dată când am simțit că Game Freak încearcă, cu adevărat, să-și scoată seria din zona de confort.
2010 a sunat și își vrea grafica înapoi
Problema e că „Pokémon Legends: Z-A” e genul de joc care te cucerește prin atmosferă înainte să te impresioneze vizual, lucru care nu este tocmai obișnuit. Lumiose City are personalitate, dar nu și profunzime. De sus, pare un oraș viu, colorat, plin de cafenele, piețe și străduțe înguste. Dar dacă te oprești o secundă și privești atent, îți dai seama că multe dintre clădiri sunt doar fațade plate, cu balcoane și ferestre pictate direct pe pereți. Este o iluzie frumoasă, dar o iluzie totuși. Este ca fundalul din fundalul unui studio de sit-com. Deși rulează decent pe Switch 2, limitările versiunii de Switch 1 se simt peste tot. Texturile sunt neclare, umbrele pixelate, iar unele zone par neterminate. Chiar și așa, orașul are o energie aparte. Zgomotul străzilor, agitația oamenilor și micile detalii, cum ar fi un Pidgey care se ridică în zbor de lângă o cafenea, dau senzația că Lumiose trăiește chiar dacă nu e cel mai frumos loc construit vreodată.
Interioarele, în schimb, arată excelent. Restaurante, apartamente, săli de luptă sau birouri, toate au o căldură și o atenție la detalii pe care nu o vezi de obicei într-un joc Pokémon. Din păcate, tranziția dintre aceste spații și restul orașului e abruptă, ca și cum două echipe diferite ar fi lucrat la joc fără să compare munca. Per ansamblu, „Legends: Z-A” e mai puțin despre grafică și mai mult despre atmosferă. Lumiose nu impresionează prin tehnologie, ci prin conținutul ei, prin ideea unui oraș care vrea sa fie un loc comun de conviețuire între oameni și Pokémoni. E o lume imperfectă și nu tot timpul sufcient de detaliată, e mai degrabă un loc care funcționează mai bine în mișcare decât în poză.
E mut săracul, n-aude
Partea de sunet din „Pokémon Legends: Z-A” e una dintre cele mai bune și cele mai frustrante componente ale jocului. Pe de o parte, coloana sonoră e superbă. Game Freak a readus teme clasice din „X & Y”, reinterpretate orchestral și le-a combinat cu piese noi, pline de energie și teatralitate. Muzica din Z-A Royale, spre exemplu, are o intensitate care te face să simți tensiunea duelurilor iar melodiile liniștite din hotel sau din zonele rezidențiale aduc exact acel sentiment urban pe care seria nu l-a mai avut de mult. Este, probabil, cea mai bună coloană sonoră Pokemon din era modernă.
Dar tot acest efort muzical e contrazis de lipsa completă a voice acting-ului. Personajele gesticulează, aruncă priviri dar din boxe nu se aude nimic. În 2025, absența vocilor nu mai poate fi trecută la capitolul „alegere artistică”, e pur și simplu o limitare de design care scoate strică multe momente cheie. Scenele dramatice pierd efect, umorul nu mai are acel „ha-ha!” iar emoția rămâne la interpretarea jucătorului între replici care merg mai departe. E păcat, pentru că sunetul ambiental funcționează foarte bine, pașii, zgomotul străzii sau a orașului, toate creează o senzație de spațiu. Doar că atunci când vine vorba de oameni, lipsa de linii de dialog spuse, fie engleză, fie japoneză, trag în jos atât jocul cât și experiența. „Legends: Z-A” e un joc care se aude frumos, dar nu vorbește, în ciuda valorii pe care o are franciza, și poate că exact asta îl ține pe loc în drumul lui spre maturitate.
Viitorul Pokémon
„Pokémon Legends: Z-A” e genul de joc care, fără să-și dea seama, vorbește mai mult despre viitorul seriei decât despre prezentul ei. Lumiose City, cu fațadele sale plate și energia ei haotică, devine un simbol perfect al dilemei Game Freak, un oraș plin de viață, dar construit pe o bază veche. Z-A vrea să arate o lume în care oamenii și Pokémonii pot coexista, dar încă își bazează tot conceptul pe capturare și luptă. La fel și seria, încearcă să se reinventeze, dar o face cu teama de a-și trăda trecutul sau fanii.
Rogue Mega Battles sunt, probabil, cea mai curajoasă idee pe care a avut-o studioul în ultimul deceniu. Sunt lupte care cer reflexe, concentrare și, mai ales, adaptare. Pentru prima dată, antrenorul și Pokémonul luptă cu adevărat împreună, nu doar pe rând. Momentele acelea, când ești prins între un atac de tip foc și o esquivă la limită, sunt scurte ferestre spre ce ar putea deveni această franciză dacă ar îmbrățișa complet direcția modernă.
În același timp, Lumiose arată că Pokémon poate trăi și fără hărți uriașe și rute plictisitoare. Un singur oraș, bine construit și plin de misiuni, e mai interesant decât o lume mare, dar goală. Poate că viitorul Pokémon nu mai trebuie să însemne o „aventură de proporții epică”, ci o lume mai mică, dar densă, vie, în care relația dintre oameni și creaturi capătă profunzime și tot să păstreze vibe-ul acela de „EPIC”.
Cred că „Legends: Z-A” e un pas nesigur, dar este unul necesar. Nu e un joc perfect, nici măcar complet, însă arată că Game Freak începe să înțeleagă ce are de schimbat. Viitorul Pokémon s-ar putea să nu mai fie despre a le prinde pe toate, ci despre altceva mai mare, mai important, mai dezvoltat, mai ambițios și curajos în același timp.
Cel mai bun antrenor?
Nu e un joc care să te cucerească imediat și nici nu e genul de titlu care să convingă lumea că franciza a renăscut. Asta rămâne la latitudinea fiecăruia, hype-ul si dezamăgirea zic. Dar e un punct de cotitură, un experiment care îndrăznește să greșească punând bazele la ceva nou, la viitor. În timp ce grafica rămâne blocată în trecut și lipsa de voice acting trage în jos experiența grav, jocul are o intenție sinceră să evolueze. Se simte cumva că Game Freak începe, în sfârșit, poate chiar prea târziu, să înțeleagă că publicul lui nu mai e format doar din copii, ci din și adulți care au crescut odată cu Pokémon. „Legends: Z-A” nu e clar victoria seriei, dar e prima dovadă reală că lupta continuă, lupta dintre vechi si nou, trecut si modern, și că poate, într-o zi, Pokémon va reuși să fie la fel de matur pe cât e de important. „High risk, high reward” cum se zice.
Pokémon Legends: Z-A este disponibil din 16 octombrie pe Nintendo Switch.
- Gen: Aventura, RPG
- Lansare: 16.10.2025
- Studio: Game Freak
- Distribuitor: Nintendo, CD MEDIA SE
- Platforme: Nintendo Switch
- Clasificare: 7+
- Sistem de testare: Nintendo Switch
- Sinopsis: “O nouă aventură ambițioasă plasată în Orașul Lumiose te așteaptă în Pokémon Legends: Z-A, care vine pe Nintendo Switch la sfârșitul anului 2025. Explorează orașul, dezleagă-i secretele și luptă cu Pokémon ca niciodată până acum!
