Când aud numele Painkiller îmi vine în cap o motocicletă care mușcă asfaltul, îmi vine în cap Rob Halford urlând peste un zid de distors și tobe care par să-ți smulgă inima din piept, iar orice produs care poartă acest nume are datoria morală, artistică și viscerală de a sparge oase, nu de a mângâia tâmple; ăsta e contextul: Painkiller nu e doar un nume oarecare, izvorât dintr-o piesă sau dintr-un medicament, e o promisiune de apocalipsă sonoră și ludică, e un pact cu fanii care ți-au zis „dă-ne sânge, dă-ne delir, dă-ne ceva adevărat”. Doar că nu primești mare lucru, de fapt, ce primești, la lansare, e un plic gol în care cineva a lipit eticheta aia cu font pestriț și a zis „merge și așa”, ca la un târg de miercuri, iar tu, ca metalhead cu plete, simți cum ți se rupe ceva în piept. De fapt, când te gândești la titlul vechi, cu siguranță îți amintești și de tine cu plete, acum na, părul prost părăsește capul deștept. Cam așa e și cu Painkillerul nou, e o chelie de joc.
Frumos, cu grafică, cu alea, dar atât
Jocul arată frumos, recunosc, grafica e lustruită, texturile au grijă ca lumina să sară pe marginile țeșiturilor, engine-ul pare bine calibrat și, când rulează fluent, atunci, pentru o fracțiune de secundă, ai impresia că poate, poate, o să fie ceva, dar problema e că frumosul ăsta nu are carne, e doar machiaj pe oase goale; te plimbi prin hărți copiate una în alta, trei hărți care sunt practic aceeași hârtie împăturită corespunzător, fiecare împărțită în trei arii care îți sug febril ideea că dezvoltatorii s-au gândit „hai să punem chestii, să umplem timpul”, și după 3-4 ore, depinde cât de mult te plimbi ca un bou pierdut după riff-uri, totul s-a terminat, iar tu rămâi cu senzația că ai plătit 40 de euro pentru o degustare cu doar trei linguri de ciorbă. Adică se aude riff-ul de heavy metal, dar uiți naiba de el când ai scos 40 de coco și nu s-a terminat nici concertul.
Dacă ar și merge co-op-ul
Și da, are co-op forțat, și da, poți juca offline, daaar boții ăia nenorociți îți fură loot-ul, îți mănâncă muniția, dau pe lângă tine cu strategia unui turist pierdut la metrou, și nu-i poți dezactiva, iar asta e jignirea supremă: un joc care te obligă să suporți prezența unor asistenți digitali care te fac să regreți că ai scos jocul din cutie, că i-ai dat instalării șansa ei, că ți-ai aprins lumina ca să vezi cum ți se fura dreptul de-a juca decent; ar fi fost cinstit măcar un buton fără boți, un gest minor, dar nu, trebuie să stai cu ei, să le vezi ochii de plastic cum-ți aleargă pe lângă trofee și să-ți iei pietrele din gură. Iar copiii puțini care intră, de pe Xbox sau PS, că are cross-play, se duc în lumea lor, cad de pe hartă, ca-ntr-un co-op cinstit, ca-n societate, nimeni nu te ajută. Și atunci de ce să mai joc co-op. Mai bine iau boții după mine și fug după haiducii ăia morți din iad.
6 arme mari și late
“Căci el are o pușcă plină, cu 3 glonți la rădăcină”, așa se aude în versurile de la Andrii-Popa, de fapt așa a scris-o și Alecsandri. Cam așa e și în Painkiller, ai doar 6 arme. Șase arme, șase fantome trase la xerox, fără personalitate, fără acel moment epic când tragi și simți că universul s-a cutremurat; toate sună ca niște replici ieftine de instrument, ca niște boxe second-hand care încearcă să imite sunetul unei adevărate distorsiuni, iar reculul ăla care ar trebui să-ți ridice sângele în vene lipsește cu desăvârșire; upgrade-urile sunt două-trepte, două clicuri și gata, ai făcut o schimbare cosmetică, nu o evoluție, nu o transformare, pistolul devine hyper-OP și restul devin niște chestii sonore, iar asta nu e balans, e lene. Adică șase cai frumoși, șase batoane de salam săsesc, totul e cu 6, dar nu 666, The Number of The Beast, nu, e așa ceva fad și ieftin, deși tu trebuie să scoți 40 de cocoșei din buzunar.
Mama voastră de roguelite-uri
Gameplay-ul e o roată: omoară hoarde, mută containere, aruncă un fel de felinare în niște chestii luminate ca într-un fel de coregrafie de muncă în construcții, ține-te într-un cerc până bara se umple, repetiție care nu generează catharsis, nicio explozie emoțională, doar o vrăjeală tristă de rutină, boșii există, bine, dar nu te zdrobesc, nu te provoacă, unul singur are șansa să te facă să transpiri, restul sunt elemente decorative, obstacole de carton care cad când le arunci o privire aspră.
Judas Priest, Painkiller, Halford
Iar sufletul? Unde-i? Judas Priest, Painkiller, Halford, ăia nu fac concesii, ei atacă frontal cu intensitate, iar aici totul e blând, așezat, ca și cum cineva a vrut să facă un omagiu, dar n-a avut curaj să rupă nimic, n-a avut curaj să sară în capul luptei; e un produs penibil de comod, o tentativă de a stoarce profit dintr-un nume mare, o chestie care-ți fură timpul și te lasă inactiv, și dacă mă întrebi pe mine, 40 de euro pe o chestie care ar trebui să fie triplul sfârșitului lumii și se dovedește a fi doar un fel de supliment cu gust metalic, atunci ori ești nebun, ori ești fraier.
Ceva bun tot are, adică nu-i de nota 4
Și da, recunosc câteva merite tehnice, optimizare impecabilă, art-direction curat, voice-acting competent, dar astea sunt doar accesoriile la sicriul unui produs care are nevoie de sânge, nu de glazură; merită lăudat pentru că nu crapă, dar nu merită bani dacă ceea ce cauți e experiență, catharsis, acel pumn în tâmplă care să te facă să te ridici din scaun urlând.
Concluzia mea, spusă cu vocea de la final de concert, cu saliva pe buze și cu nasturii desfăcuți de furie: Painkiller 2025 e o blană vopsită de lup rătăcit, nu un monstru; e o blasfemie blândă împotriva unui nume sacru, și ar trebui tratat ca atare, cumpără-l doar dacă îl prinzi cu reducere de 80%, sau dacă îți place să colecționezi etichete frumoase pe produse goale; altfel, lasă-l în vitrină, pune pe gramofon Painkiller de la Judas Priest, dă tare, bea o bere și fă-ți singur distracția. I-aș da nota 6 pentru că e șlefuit, polished, cum zice nenea Ion când scoate mașina din service, pentru că rulează, pentru că are atmosferă din când în când, dar în rest e gogoașă goală, frumos ambalaj, nimic înăuntru.
Painkiller este disponibil din 21 octombrie pe PlayStation 5, Xbox Series X | S, PC (Steam).
- Gen: Action, FPS
- Lansare: 21.10.2025
- Studio: Anshar Studios
- Distribuitor: 3D Realms, Saber Interactive
- Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X | S, PC (Steam)
- Clasificare: 17+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: “Uniți-vă și înarmați-vă cu arme devastatoare, stăpâniți abilități puternice și lucrați împreună pentru a decima hoardele nesfârșite. Veți reuși să supraviețuiți bătăliei și să vă croiți drum până la inima schilodită a Purgatoriului?”
