The Sofia Echo declară că un cascador a decedat pe platourile de filmare ale filmului The Expendables 2 iar altul a fost rănit și transportat la spital.
Accidentul a avut loc pe docul Ognyanovo de lângă Elin Pelin din Bulgaria. Cei doi bărbați făceau o cascadorie cu o barcă de cauciuc iar scena implica și explozii. Ei făceau parte din a doua echipă a filmărilor, prima fiind la filmări în Bansko, la distanță de câteva ore de aceștia.
Pe site spun că cel rănit a fost stabilizat dar este încă inconștient. Cascadorul a suferit o operație ce a durat 5 ore în noaptea de 27 octombrie.
Nu Image/Millennium Films au confirmat accidentul declarând:
“It is with great regret that we confirm this unfortunate accident. Our hearts go out to the families and those on the production affected by this tragedy. The filmmakers are working closely with the authorities in responding to and investigating this accident.”
Filmările la The Expendables 2 se vor încheia în luna decembrie iar filmul va fi lansat în cinematografe din data de 17 august 2012. Simon West este regizorul iar actorii din film sunt Sylvester Stallone, Bruce Willis, Arnold Schwarzenegger, Chuck Norris, Jean-Claude Van Damme și Liam Hemsworth.
ComingSoon














































