Listen to this article

Am jucat Kena: Bridge of Spirits exact cum cred că trebuie jucat: câte puțin seara, după muncă, fără grabă și fără stres. Și sincer, fix în ritmul ăsta mi s-a părut că funcționează cel mai bine. Nu e genul de joc care să te țină în priză sau să te provoace constant, ci mai degrabă unul pe care îl pornești ca să te relaxezi și să te deconectezi.

Povestea e destul de simplă: Kena este un ghid spiritual care ajută sufletele rătăcite, iar aventura ei o duce într-un sat afectat de o corupție misterioasă. De aici începi să descoperi ce s-a întâmplat și să ajuți diferite spirite. Nu m-a dat pe spate povestea în sine, dar personajele pe care le întâlnești au momente chiar emoționante. Kena rămâne destul de misterioasă pe tot parcursul jocului, dar cumva nu m-a deranjat, pentru că accentul cade mai mult pe atmosferă decât pe ea ca personaj.

Ce m-a ținut cu adevărat în joc a fost grafica. Arată incredibil, genul ăla de stil care te face să simți că joci un film Pixar. Culorile sunt vii, pădurile sunt dense și pline de detalii, iar lumina e superbă. De multe ori m-am oprit pur și simplu din mers ca să mă uit în jur. Momentele în care cureți zonele corupte și vezi cum revine viața în jurul tău sunt extrem de satisfăcătoare și, sincer, foarte relaxante. E unul dintre puținele jocuri care chiar reușește să-ți dea o stare de calm doar prin cum arată.

Explorarea e și ea o parte importantă din experiență și merge perfect în stilul ăsta de jucat pe bucăți. Harta e plină de lucruri mici de descoperit, în special Rot-urile, creaturile alea mici și adorabile care te însoțesc peste tot. Sunt destul de multe de găsit și căutarea lor devine un fel de activitate chill, fără presiune. Mai descoperi un colț de hartă, mai găsești un Rot, mai cureți o zonă, totul curge natural și fără să simți că trebuie să bifezi ceva anume.

Gameplay-ul, în schimb, e partea care m-a pierdut puțin pe parcurs. Luptele sunt ok la început, dar devin repetitive destul de repede. Ai toiagul, câteva abilități, arc, bombe, dar nu simți că lucrurile evoluează prea mult. După câteva ore, cam ai văzut tot ce poate jocul să ofere. La un moment dat, luptele au început să pară mai mult un obstacol între mine și următorul moment de explorare sau poveste. Am ajuns chiar să scad dificultatea doar ca să merg mai departe fără să mă stresez inutil.

Rot-urile rămân probabil cel mai memorabil element din joc. Nu doar că sunt simpatice, dar sunt și utile, atât în puzzle-uri, cât și în lupte. Dar dincolo de asta, dau mult farmec întregii experiențe și contribuie la vibe-ul ăla relaxant pe care îl are jocul.

Per total, Kena: Bridge of Spirits e un joc pe care l-am apreciat mai mult pentru cum m-a făcut să mă simt decât pentru ce oferă ca gameplay. Nu e complex, nu e memorabil din punct de vedere mecanic, dar e foarte plăcut de parcurs în ritmul tău. Pentru mine a fost perfect ca joc de seară, după muncă, frumos, liniștit și fără bătăi de cap.

Kena: Bridge of Spirits a fost lansat pe PS4, PS5, PC, Xbox One, Xbox Series X și Series S, NVIDIA GeForce NOW din 21.09.2021, iar din 26.04.2026 a ajuns și pe Nintendo Switch 2.

  • Lansare: 21.09.2021 (PS4, PS5, PC, Xbox One, Xbox Series X și Series S, NVIDIA GeForce NOW), 26.04.2026 (Nintendo Switch 2)
  • Studio: Ember Lab, Maximum Games
  • Distribuitor: Ember Lab, CD MEDIA SE
  • Platforme: Nintendo Switch 2, PlayStation 5, PlayStation 4, PC
  • Clasificare: 13+
  • Sistem de testare: Nintendo Switch 2

Sinopsis:
Kena: Bridge of Spirits este un action-adventure narativ în care o urmărești pe Kena, un ghid spiritual aflat în căutarea unui altar sacru. Ajunsă într-un sat abandonat și afectat de o corupție misterioasă, ea trebuie să descopere ce s-a întâmplat și să ajute spiritele rătăcite să-și găsească liniștea, folosindu-se de micii săi companioni, Rot.

Caracteristici Nintendo Switch 2:

  • Mod New Game+, pentru reluarea poveștii cu toate upgrade-urile deblocate
  • Explorare liberă într-o lume detaliată, plină de secrete și collectibles (inclusiv Rot-uri)
  • Gameplay bazat pe combinația dintre explorare, puzzle-uri și lupte dinamice
  • Sistem de progresie prin colectarea Rot-urilor, care oferă abilități noi și ajută la manipularea mediului
  • Rulare în toate modurile consolei: TV, handheld și tabletop

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.