Ascultă acest articol


Primăvara este, în general, anotimpul evenimentelor tech și mobile, perioada în care mulți producători aleg să‑și etaleze cele mai importante produse tehnologice. Este și un prilej excelent pentru lansări, iar TCL a venit anul acesta cu desaga plină. Iar unul dintre cele mai interesante produse ale lor — nu, nu este un televizor — este o tabletă cu un display deosebit. Așadar, în martie, TCL a lansat NXTPAPER 11 Plus, iar noi am avut norocul să punem rapid mâna pe ea și să o testăm.

Pachet

Într-o cutie albă, cartonată, destul de simplă, cu nelipsitul timbru cu coduri de bare și câteva informații tehnice, găsim tableta și husa, ambele învelite într-un plic din material textil. La unul dintre capetele cutiei sunt așezate cablul de date și încărcare (USB Type‑A – USB Type‑C) și alimentatorul de priză de 33W — ambele albe, în timp ce tableta și husa sunt negre. Nimic foarte fancy: strictul necesar și atât.

Aspect

Mai întâi trebuie să vorbim despre husă, pentru că este un accesoriu important și mai mult decât bine‑venit în pachetul tabletei. Nu doar că protejează dispozitivul, dar funcționează și ca stand, permițând orientarea tabletei în trei unghiuri diferite. Husa are un decupaj circular pentru camera de pe spate și funcționează ca un cadru în care se fixează tableta, având două picioare de sprijin care se așază în cele trei șanțuri pentru a obține unghiurile dorite. Este o husă neagră, simplă, cu o textură asemănătoare pielii, plăcută la atingere și care pare destul de rezistentă.

Tableta arată foarte bine la prima vedere. Este de culoare Dark Grey, cu un finisaj mat care se potrivește perfect cu display‑ul. Are muchii în trepte, dar cu colțuri rotunjite, iar pe spate observăm logo‑ul TCL și, în centru, o zonă circulară unde se află camera. Acea zonă are inscripția „AI Camera” și un aspect lucios, cu un fel de hologramă interesantă. Display‑ul are margini subțiri și poate fi utilizat atât în mod portret, cât și în mod landscape. Ținută în landscape, deasupra ecranului, pe centru, se află camera selfie, iar în modul portret, pe latura dreaptă, găsim butoanele de volum +/- și butonul de power. În partea de sus avem un buton iluminat multifuncțional, NXTPAPER Key. Pe ambele laturi — sus și jos — sunt câte două difuzoare, iar în partea de jos, între ele, se află portul USB Type‑C pentru încărcare și transfer de date.

Tehnic

NXTPAPER 11 Plus are dimensiunile 260.48 × 176.82 × 6.5 mm, cântărește 490 g și integrează un procesor MTK Helio G100, GPU ARM Mali‑G57 MC2, iar tableta este disponibilă în două variante de memorie: 256 GB cu 8 GB RAM și 256 GB cu 12 GB RAM.

Display‑ul este un LCD de 11.5” cu tehnologia NXTPAPER 4.0, compatibil cu stylus, având o rată de reîmprospătare de 120 Hz și o rezoluție maximă de 2200 × 1440 pixeli, cu o densitate de 229 PPI.

La capitolul conectivitate, avem Wi‑Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.3 și port USB Type‑C 2.0. Senzorii integrați sunt G‑Sensor, L‑Sensor, P‑Sensor, Hall și GPS.

Tableta include două microfoane și patru difuzoare (Enhanced by DTS). Ambele camere sunt de 8 MP: cea principală are f/2.0 (wide) și este însoțită de un LED flash, iar ambele pot filma la 1080p (30 fps). Dispozitivul este certificat IP54 pentru protecție împotriva prafului și apei.

Bateria are o capacitate de 8000 mAh și suportă încărcare rapidă la 33W (încărcare completă în aproximativ 1.8 ore), iar sistemul de operare este bazat pe Android 15, TCL UI v8.

 

Testare

NXTPAPER 11 Plus, chiar dacă are un aspect mai întunecat, cu un finisaj mat și o estetică ușor „obscură”, arată foarte bine — aproape abstract — și are o textură plăcută la atingere. Marginile și colțurile rotunjite, zona circulară pentru cameră și butonul „special” iluminat, util și pentru notificări, îi completează designul. Este subțire și se ține foarte bine în mână, fie că o folosești în mod portret, fie în mod landscape.

Highlight‑ul acestui model este, fără îndoială, display‑ul — arată foarte bine și este o plăcere de utilizat. Având un finisaj mat, antireflexiv, ecranul este foarte responsiv și plăcut la atingere. Faptul că îl poți transforma rapid dintr-un display color într-unul tip „foaie de hârtie” (Ink Paper Mode) îl face atrăgător atât pentru citit, cât și pentru desen, mai ales că are suport pentru stylus, iar TCL T‑Pen poate fi achiziționat separat. Cu o rată de refresh de 120 Hz, display‑ul este rapid și fluid, ceea ce îl face excelent atât pentru gaming, cât și pentru video entertainment.

Magicul buton NXTPAPER Key permite trecerea între trei moduri de afișare: cele două menționate și un al treilea mod intermediar — Color Paper Mode — care nu este nici complet color, nici alb‑negru. După cum spuneam, butonul este util și pentru notificări, fiind iluminat. Desigur, în spatele acestui display stau și tehnologii care își aduc contribuția, împreună cu AI‑ul.

Spuneam că îmi place alegerea TCL de a include husa în pachet, pentru că este cu adevărat utilă din cele două motive menționate. Iar dacă vrei și o tastatură, poți opta pentru TCL Bluetooth KB40 Keyboard, care, împreună cu T‑Pen, completează setup‑ul pentru utilizare atât în regim office, cât și pentru creație.

Difuzoarele (Enhanced by DTS) se aud tare și clar, iar camera selfie, împreună cu cele două microfoane integrate, își fac treaba foarte OK în videoconferințe, indiferent dacă folosești tableta în mod portrait sau landscape.

AI‑ul își face simțită prezența nu doar în cazul display‑ului și al stylusului, ci și prin funcțiile aduse de Android 15 — mai exact cele ale Google — inclusiv Circle to Search. La acestea se adaugă funcțiile TCL AI pentru traducere în timp real cu Smart Translator, writing & texting assist sau subtitrări live.

Android 15 cu TCL UI v8 contribuie la o experiență rapidă și intuitivă pe NXTPAPER 11 Plus, fiind bine optimizat. Efectul de tranziție între cele trei moduri de afișare este vizual foarte satisfăcător.

Despre camera principală nu sunt multe de spus: există câteva opțiuni utile, iar cadrele sunt plăcute atunci când fotografiezi de aproape, cu lumină bună, sau în natură, pe timp de zi. La camera selfie iese în evidență opțiunea CenterFace, care menține fața în centrul cadrului.

*Ca de obicei, menționez că atât dimensiunile, cât și aproximativ 20% din calitatea imaginilor au fost reduse intenționat pentru a putea fi postate aici, însă vă puteți face ușor o idee despre rezultatul original.

Dacă în regim office ai tot ce îți trebuie pentru școală sau serviciu, în Ink Paper Mode te poți bucura de cărțile preferate și pentru relaxare, iar aici NXTPAPER 11 Plus punctează foarte bine. Dacă citești comics și vrei „o pată de culoare”, poți trece în Color Paper Mode, iar pentru desen, gaming sau filme, Regular Mode este alegerea potrivită.

La conectivitate, Bluetooth‑ul este rapid și are acoperirea standard de 10 metri între tabletă și accesoriile împerecheate, iar Wi‑Fi‑ul oferă o conexiune stabilă și foarte bună — după cum se vede și în testul rapid de transfer realizat la 2 metri de un router cu internet de 1 Gbps.

Bateria este excelentă și ajungi să uiți că trebuie încărcată. Când totuși îi vine rândul, cu alimentatorul din cutie ai o încărcare completă în aproximativ 2 ore.

Pentru a ne face o idee și despre performanțe, am rulat și câteva teste de tip benchmark, inclusiv unul de AI:

Dacă e să facem un rezumat, sau un “Scurt/2” cum îmi place mie să folosesc, ne rezumăm așadar, în primul rând, la un display excelent cu trei moduri NXTPAPER, performanțe decente, baterie bună și accesorii utile – acestea fac din NXTPAPER 11 Plus o tabletă plăcută și versatilă pentru citit, creativitate și multimedia.

Concluzie

NXTPAPER 11 Plus este o tabletă care își găsește identitatea în display‑ul său excelent și în experiența de utilizare foarte plăcută, combinând confortul lecturii, versatilitatea modurilor de afișare și performanțe solide pentru activitățile de zi cu zi. Cu husa inclusă, opțiunile pentru stylus și tastatură, sunet bun și autonomie generoasă, devine un dispozitiv echilibrat, practic și surprinzător de complet pentru prețul și segmentul în care se află.

TCL NXTPAPER 11 Plus se comercializează la un preț de aproximativ 1300 lei, în funcție de configurația aleasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.