One World Romania și UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați marchează anul acesta Ziua Mondială a Refugiatului cu o proiecție a documentarului „O vulpe sub o lună roz” / „A Fox Under a Pink Moon” (regia: Mehrdad Oskouei, co-regizat de: Soraya Akhlaghi, Iran, Franța, 2025, 77 min.) – o poveste spusă din perspectiva unei artiste refugiate afgane care încearcă să părăsească Iranul pentru a se alătura mamei sale în Austria.
- Vineri, 19 iunie, ora 19:00
- Cinemateca Eforie, București
- Bilete disponibile pe Eventbook.
Proiecția va fi urmată de o discuție cu Gabriela Leu (purtător de cuvânt UNHCR România) și Andreea Lăcătuș (regizoare de film și directoarea Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania).
Filmul va fi subtitrat în limba română și limba engleză. Discuția va avea loc în limba engleză.
Un autoportret nuanțat al Sorayei, o tânără și neînfricată artistă de origine afgană care încearcă timp de cinci ani să fugă din Iran și să ajungă în Europa. Înregistrând totul cu telefonul, Soraya își transformă fricile, îngrijorările și bucuria în lucrări de artă extraordinare, populate de personaje recurente – o vulpe fidelă, o lună roz ocrotitoare și un clovn care râde mereu.
„O vulpe sub o lună roz” a câștigat Premiul pentru cel mai bun film din Competiția Internațională a Festivalului Internațional de Film Documentar Amsterdam (IDFA) 2025. Declarația juriului: „Acest film deschide o fereastră către puterea artei și a speranței în vremurile dificile pe care le trăim. Prin intermediul unor imagini excepționale, adesea filmate în condiții periculoase, și al energiei radiante a protagonistei, această colaborare dintre un regizor consacrat și o tânără artistă îi permite acesteia să-și recâștige identitatea în mijlocul exilului și al violenței domestice, să înflorească în ciuda represiunii și să găsească alinare prin creație. Un autoportret care este martor la evoluția unei artiste afgane ale cărei lucrări vor continua să rezoneze și să inspire.”






































