După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Filmat în toamna anului trecut, 3 zile în septembrie se remarcă printr-un demers cinematografic temerar realizat cu sprijinul unei echipe formate în majoritate din colegi care sunt implicați și în producția și organizarea festivalului. Toți vor urca pe scena din Piața Unirii, într-un moment dedicat lor, publicului și tuturor celor care de 25 de ani construiesc și susțin cel mai important eveniment cinematografic din regiune. Seara va debuta spectaculos cu proiecția în exclusivitate a unui fragment din NADIA, documentarul work in progress despre viața și cariera celei mai importante gimnaste ale lumii. Nadia Comăneci a confirmat deja prezența la eveniment.
Biletele pentru Gala de deschidere TIFF.25 au fost puse în vânzare online: tiff.eventbook.ro
Astfel, cea care va deschide TIFF.25 va fi Nadia Comăneci, în anul dedicat ei de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru a marca 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Spectatorii din Piața Unirii vor avea ocazia să vadă în exclusivitate primele imagini din documentarul work in progress despre viața și cariera ei. Un proiect ambițios semnat de același trio responsabil și pentru Nasty – Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, alături de producătorul Cosmin Hodor, – NADIA promite acces fără precedent la viața și cariera Nadiei Comăneci. Construit din imagini de arhivă și interviuri exclusive cu gimnasta și zeci de alte personalități din lumea sportului și a artei, documentarul va avea premiera în 2027.
Pe lângă momentul de la Gală, TIFF.25 îi va dedica Nadiei Comăneci și o expoziție, iar gimnasta va participa la un TIFF Talk deschis publicului. Mai multe detalii vor fi comunicate ulterior.
3 zile în septembrie – un film al echipei TIFF
Ancorat într-un cadru-secvență de 65 de minute, 3 zile în septembrie este un adevărat carusel emoțional și o comedie romantică plină de umor negru. În timp ce se află pe litoral, unde urmează să se căsătorească, un cuplu e luat prin surprindere chiar în ajunul petrecerii de apariția unei femei misterioase, care îi face viitoarei mirese o dezvăluire șocantă despre partenerul ei. De aici, începe o noapte intensă, care o forțează pe eroină să se confrunte cu propriile temeri și alegeri.
Filmul a fost realizat în luna septembrie 2025 la Eforie Sud în cadrul Arome Creative Camp, iar mulți dintre cei care au contribuit la filmări, în fața și în spatele camerei, sunt membri ai echipei TIFF din diferite departamente: producție, parteneriate, selecție și industrie.
Alături de ei, de echipa de producție și regizorul Tudor Giurgiu, actorii din distribuția 3 zile în septembrie vor păși pe covorul roșu: Andreea Vasile, Adela Popescu, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța și Emilia Popescu. Sunt doar câteva dintre personalitățile pe care spectatorii vor avea ocazia să le întâlnească în Piața Unirii.
3 zile în septembrie va fi prezentat ulterior în festival și în cadrul secțiunii Double Takes, un exercițiu ludic de matchmaking cinematografic, care aduce împreună filme care rimează, se completează sau intră, cu totul și cu totul întâmplător, în dialog grație unor tematici sau narațiuni similare. În cadrul acestei noi secțiuni de la TIFF, 3 zile în septembrie va fi prezentat în oglindă cu filmul care l-a inspirat, Sâmbătă (Sábado, 2003), debutul chilianului Matías Bize despre o nuntă ratată, turnat tot într-un singur cadru. În Double Takes vor mai fi prezentate alte trei cupluri cinematografice: Balearic (r. Ion de Sosa, Spania) & 18 găuri spre paradis (r. João Nuno Pinto, Portugalia) – a căror acțiune are loc pe marginea unei piscine în compania unor familii privilegiate, chit că genurile filmelor diferă considerabil; Complet de acord (r. Panu Suuronen, Finlanda) & Iarnă în Rusia (r. Patric Chiha, Franța) – două documentare pe muchie de cuțit despre rușii care locuiesc sau s-au exilat în alte țări după începerea războiului; și Lovitura (r. Ivan Zulueta, Spania) & Ultima lovitură (Marta Medina, Enrique Lopez Lavigne, Spania) – primul e un obiect rarissim de cult din anii ‘80, criptic, inclasabil, aparent atins de blestem și, totodată, horror-ul favorit al lui Almodovar, iar al doilea e documentarul din 2025 care încearcă să-i dezlege misterele.











































