Spre deosebire de alte recenzii pe care le-am scris până acum, să scriu despre „Backrooms” îmi rezultă dificil. Nu pentru că ar fi un film prost, sub nicio formă, nici pentru că nu mi-a plăcut, ba chiar total opusul, ci pentru că a fost o experiență unică sau cel puțin relativ singulară în ultimii ani. Un film aparent simplu, care are de spus atâtea în ciuda scenariului, subiectului și inspirației care, de sine stătătoare, par a fi insuficiente pentru un lungmetraj.
Prima laudă pe care vreau să o aduc filmului este regia. Realist vorbind, îmi este greu să cred că Kane Parsons, un puști de 20 de ani, la primul său lungmetraj, a reușit un asemenea rezultat. Bănuiesc că cineva, nu aș putea spune un director anume, i-a fost „shadow” pe partea asta de regie. Este un rezultat impecabil din punct de vedere cinematografic pentru un prim lungmetraj al unui tânăr de 20 de ani. Știu că mă repet, dar 20 de ani sunt 20 de ani, unii încă mai cred că tot ce zboară se mănâncă sau alții vor să exploreze „Backrooms” fără să contempleze posibilitatea unor consecințe. Este clar că viziunea de regizor exista dinaintea filmului propriu-zis, dar este ceva aproape calculat în felul în care se folosește de tot ce ține de filmat. Atât de bine este făcut, încât aproape am ierta scenariul care pare să plesnească la fiecare pas în spațiul de dincolo de magazin.
Dar despre ce este acest „Backrooms”, dacă tot laud regia atât de mult și comentez scenariul? Este vorba de Clark, interpretat de Chiwetel Ejiofor, care nu duce o viață foarte bună în magazinul său de mobilă, după ce a fost dat afară de acasă de nevastă-sa. Nici sesiunile cu psiholoaga sa, Mary, jucată excelent, în special în a doua parte a filmului, de către Renate Reinsve, pe care nu știu exact de unde să o iau, dar care aparent joacă în noul și mult aclamatul film al lui Mungiu, „Fjord”, nu par să ajute prea mult. Clark descoperă în subsolul magazinului său o trecere către ceea ce se numește „Backrooms”, unde se pare că, progresiv, se pierde pe el însuși sau își pierde mințile. Menționez doar acești doi actori pentru că filmul are o distribuție foarte mică, iar materialul cu care lucrează, într-o oarecare măsură, pare și el destul de limitat. Vrea să spună multe, să arate, și o face, dar nu știu dacă întotdeauna intenționat. Filmul, departe de a fi un horror adevărat, este mai degrabă ceva care bate în „psihologic” și prezintă niște întrebări interesante din punct de vedere psihic, psihologic și existențial.
Și totuși, ca să răspund cu adevărat la întrebarea ce sunt aceste „Backrooms”, este în același timp și simplu, și dificil, și interpretabil. „Backrooms”, la bază, sunt niște spații liminale. Conceptul de liminalitate nu este ceva de ieri, de azi, însă a fost popularizat de postarea originală și de materialul creat de Kane Parsons, regizorul filmului, începând de la zisa postare. Filme scurte create în Blender și nu știu ce alt program, cu un filtru VHS, ca să dea impresia a ceva cât se poate de adevărat, adevărat. Doar ca, ani mai târziu, să le poată face reale în 3000 de metri pătrați de studio. Revenind la liminalitate, este o stare de tranziție sau de ambiguitate care provine din latinescul „limen” („prag”) și descrie acea perioadă suspendată în care ai părăsit vechea identitate sau situație, dar nu ai ajuns încă la cea nouă. Doar că nu și în cazul nostru, unde filmul face clar referință la un spațiu adevărat, fizic, palpabil, dar care nu are o destinație finală în sine: spații ca, de exemplu, aeroporturile goale, gările pe timp de noapte sau holurile de spital, care generează adesea o atmosferă stranie. Și ăsta este efectul dorit și obținut de film. O atmosferă constant apăsătoare, dar care prezintă și mister, și curiozitate. E ceva nou, e ceva ce se simte fresh. Și, deși produsul este cunoscut de tineri, copii, adolescenți, filmul totuși pare să trateze teme adulte și este mai mult, parcă, indicat unui public adult. Toată lumea are ceva de câștigat din vizionarea filmului, dar în special cei ce nu știu și nu au auzit de „Backrooms” sau spațiile liminale.
Revenind un pic la faptul că filmul este straniu, de aici vine și dificultatea mea de a-l trata cumva obiectiv. S-a simțit ca o experiență oarecum unică. Ca și cum mă uit la ceva ce nu am mai văzut, deși cunoșteam foarte bine materialul-sursă. Filmul a reușit să mă surprindă plăcut cu punctele în care a ajuns, dar și cu explicația personajelor pentru ceea ce înseamnă „Backrooms”. Mai bine de atât, tensiunea și straniul au fost foarte bine susținute de muzica din film, care pare constantă și extrem de neliniștitoare pe alocuri, dar și de editarea și cadrele alese, de multe ori pentru a indica mărimea infinită a locului și importanța personajelor.
Filmul reușește foarte bine să cuprindă liminalitatea și să o prezinte ca un mister, ca un loc neliniștitor, ca un loc periculos, dar și ca ceva imposibil, pentru că ăsta este adevărul: „Backrooms” sunt un loc imposibil, deși, statistic vorbind, în realitatea noastră, posibilitatea ca oamenii să ajungă într-un „Backrooms” adevărat nu este foarte mare. Dar, la câte dispariții sunt zi de zi și au fost de-a lungul anilor, șansele nu sunt niciodată zero.
Cum am zis, și fără să mai intru sau să mă afund în ce gânduri mi-a produs și ce reprezintă sau poate reprezenta ceea ce se întâmplă în film, sau cum mi se par mie „Backrooms”, filmul este fresh. Este ceva eveniment cinematografic care schimbă direcția Hollywoodului cu fiecare încasare care mai bate un record sau ridică în slăvi talentul unui puști de 20 de ani care să facă ceva ce se poate trata ca un moment istoric pentru filme. Și nu o zic doar eu, dar oamenii din sală, la sfârșit, au aplaudat, și asta ar trebui să indice ceva. Un vechi sfârșit. Un nou început. Sau poate doar ceva liminal.
O producție A24 și Chernin Entertainment, distribuită de Vertical Entertainment, „Backrooms: fără ieșire” ajunge pe marile ecrane și țară și în format 4DX din 29 mai.
- Gen: Thriller, Horror, Suspans
- Regie: Kane Parsons
- Scenariu: Will Soodik, Kane Parsons
- Durată: 1h 50m
- Clasificare: IM-18 – Interzis Minorilor
- Distribuitor: Vertical Entertainment
- Studio: A24, 21 Laps Entertainment, Atomic Monster
- Lansare: 29 mai 2026
- Distribuție: Chiwetel Ejiofor – Clark
Renate Reinsve – Mary
Mark Duplass – Phil
Finn Bennett – Bobby
Lukita Maxwell – Kat
Sinopsis: “Plasat în anul 1990 și bazat pe seria web virală a lui Parsons, filmul îl urmărește pe vânzătorul de mobilă Clark (Chiwetel Ejiofor) care face o descoperire tulburătoare în subsolul magazinului său: o uşă, cu lumini fluorescente galbene ce duce către un labirint straniu de camere nesfârșite. Zguduit și atras de ceea ce descoperă acolo, Clark decide să exploreze locația, dar realizează curând pericolele care îl pândesc în spatele culoarelor interminabile.”
