Unde ar fi umorul umanității dacă ar dispărea comediile negre? The Last Viking/”Ultimul Viking” este, la bază, o dramă de familie cu substrat mitologic, dar și o comedie morbidă care implică elemente cum ar fi formația Beatles, magazinele Ikea și sărituri din mașini în viteză.
Ultimul Viking este o dramă de familie care pune accentul pe relația dintre frați. Acțiunea se deschide cu Anker (Nikolaj Lie Kaas) care dă buzna în apartamentul surorii lui, Margrethe (Sofie Gråbøl) pentru a-l ruga pe fratele lor, Manfred (Mads Mikkelsen) să îl ajute cu îngroparea unei genți. Nu știm pe moment ce faptă a făcut Anker, dar continuarea acțiunii ne spune că a fost închis mulți ani pentru furt.
Momentul în care se întoarce acasă este revelator pentru că Manfred nu se mai identifică cu numele lui, ci cu John. Dacă este strigat pe vechiul nume își face rău. Din partea lui Anker se simte o ușoară ezitare, pe când Margrethe este nucleul matern al familiei. Ne este sugerat că ea are grijă de Manfred John.
Acțiunea se desfășoară preponderent în casa în care au crescut cei trei frați. După moartea mamei lor, locația este cumpărată de un cuplu ciudat, cu mari probleme în relație. Miza lor este de a găsi geanta îngropată de Manfred John. De aici, acțiunea se transformă într-o comedie neagră care impune publicului să facă gălăgie. Nu este un film liniștit!
Relația dintre personaje este specială. Frații au un limbaj secret, se înțeleg de multe ori doar din priviri, pe când sora este un element exterior. Cumva, nucleul este format din Anker și Manfred, iar restul doar gravitează în jurul lor. Totuși, acest nucleu nu ar fi existat dacă nu ar fi avut un tată abuziv care nu accepta că Manfred este un copil diferit, iar cel pedepsit pentru „ieșirile” lui era Anker.
Ultimul Viking este scris și regizat de Anders Thomas Jensen care reușește să creeze un substrat mitologic excelent. Manfred face trimitere la personajul cu același nume al Lordului Byron care, din cauza traumei prin care trece la moarte iubitei lui se inițiază în ocultism și încearcă să ia legătura cu ea. Manfred al lui Jensen este unul modern care clivează trauma și ajunge să se identifice cu John Lennon, dar este singurul care ține minte anumite întâmplări traumatice din copilărie.
Distribuția filmului este interesantă, dar funcționează și reușește să creeze ideea de familie și frăție. De fapt relația dintre frați este una dintre temele principale, iar duo-ul Nikolaj Lie Kaas și Mads Mikkelsen este minunat.
Ultimul Viking este o producție complexă cu toate șansele de a prinde la publicul din România. Îl poți privi din mai multe perspective, în funcție de preferințe. Până la urmă “is not that deep” niciodată.
Recenzie de Sinziana Mocanu
The Last Viking/ “Ultimul Viking” a sosit pe marile ecrane din România din 26 iunie și este distribuit de Bad Unicorn.
- Gen: Comedie, Dramă
- Regie: Anders Thomas Jensen
- Scenariu: Anders Thomas Jensen
- Durată: 1h 56m
- Clasificare: N-15 – Nerecomandat sub 15 ani
- Distribuitor: Bad Unicorn
- Studio: Zentropa Entertainments, Zentropa Productions, Film i Väst
- Lansare: 30 august 2025 (premieră mondială, Festivalul de Film de la Veneția), 26 iunie 2026 (România)
- Distribuție: Mads Mikkelsen – Anker
Nikolaj Lie Kaas – Manfred
Sofie Gråbøl
Nicolas Bro
Søren Malling
Lars Brygmann
Lars Ranthe
Kardo Razzazi
- Sinopsis: “După 15 ani petrecuți în închisoare pentru jaf, Anker este eliberat și pornește în căutarea unei averi ascunse. Singurul care știe unde este îngropată prada este fratele său, Manfred, însă acesta suferă de o afecțiune care i-a afectat grav memoria. În încercarea disperată de a recupera banii, Anker pune la cale un plan neobișnuit care implică reunirea trupei locale The Beatles, declanșând un șir de situații absurde și pline de umor negru.”














































