La lansarea DVD-ului și Blu-ray-ului filmului Big Miracle, regizorul Ken Kwapis a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q/A):
Q: Cum ți-a venit ideea pentru acest film și de ce ai vrut să îl faci?
A: Ultima peliculă pe care am regizat-o a fost o comedie romantică: He’s Just Not That Into You (2009), un film de care sunt foarte mândru, însă am simțit că am spus ce aveam de zis pe această direcție și că a venit timpul să îmi îndrept atenția și către altceva. Dar ce mi-a plăcut foarte mult la acel film e că am lucrat cu o echipă foarte mare și am gestionat tot felul de situații. Ca să nu mai zic de Drew (Barrymore). M-am îndrăgostit pur și simplu de ea, am devenit foarte buni prieteni de atunci, luăm regulat cina împreună, discutăm despre posibile roluri care i s-ar potrivi. M-am simțit foarte privilegiat când a împărtășit cu mine primele idei despre Whip it, filmul cu care și-a făcut debutul regizoral. Cu alte cuvinte, când mi-a picat în mână acest scenariu am fost încântat să încerc și altceva decât ccomedii romantice. M-a atras și idea că filmul prezintă un grup de oameni cu povești diferite, cu scopuri diferite în viață care se intersectează sau intră în competiție, iar aici povestea prezintă niște persoane care au o problemă comună, cum să mute trei mamifere marine gigantice dintr-un anumit loc în altul. Acesta este unul dintre lucrurile care m-au atras la poveste. Eram dornic să găsesc ceva care să mă motiveze să explorez noi fețe ale creativității.
Q: Este uimitor cum mai multe organisme au cooperat pentru a salva aceste balene, mai ales că vorbim de perioada Războiului Rece. Este aceasta una dintre metodele prin care Rusia coopera cu America ? Chiar l-a sunat Reagan pe Gorbachev, ori e doar versiunea ta asupra poveștii?
A: Nu știu dacă a fost vorba de un telefon direct sau nu, dar sincer mă îndoiesc, însă tot ceea ce a presupus implicarea Rusiei in salvare este cât se poate de adevărat. Un singur lucru am omis din poveste, erau două spărgătoare de gheață în strâmtoarea Bering care au lucrat la salvarea balenelor, însă am folosit doar unul. Dar implicațiile politice care au decurs din această cooperare între națiuni este adevărată. Au fost multe voci care au spus că cererea de ajutor a făcut America să pară slabă, însă sunt sigur că în spatele ușilor închise cei doi au întreținut relații cât se poate de cordiale. În fața publicului Reagan vorbea întodeauna de Rusia, ca de un ”imperiu malefic”, însă în spatele cortinei cei doi comunicau cât se poate de bine, poate nu direct, ce-i drept. Au fost multe discuții în jurul acestei idei, dacă America să ceară ajutorul Uniunii Sovietice, pentru mine a fost fascinant că ideea a fost politizată atât de mult. Reagan nu a rămas în istorie ca fiind un apărător înfocat al mediului, din contră, așa că mi-a plăcut ideea că șeful personalului, Kelly Meyers (personajul interpretat de Vinessa Shaw) l-a implicat în această operațiune de salvare a balenelor. Tot în acea perioadă a avut loc și campania lui George Bush pentru președinție și a mizat foarte mult pe ideea de președinte ecologist, însă din păcate nu am reușit să exploatăm acest lucru și în film atât de detaliat pe cât aș fi vrut. Este amuzant. Într-unul din spoturile de campanie îl vezi pe Bush plângându-se de Michael Dukakis, guvernatorul statului Massachusetts, și despre acțiunile întreprinse de acesta care au dus la poluarea portului Boston. Cei din personalul lui Bush care au militat pentru tot acest ajutor acordat balenelor au sperat că într-un fel vor vinde americanilor ideea că e bine să aiba un președinte protector al mediului.
Q: Ai adăugat multe accente comice în această drama și ai pus și mult suflet.
A: Din punctul meu de vedere drama trebuie să se împletească și cu comedia. Dacă am ceva împotriva anumitor filme de acest gen este chiar faptul că le lipsește latura comică, nu poți face față lucrurilor urâte, dacă nu ai parte și de unele frumoase, numai așa poți spune o poveste așa cum trebuie. Ce mi-a plăcut cel mai mult la echipa noastră a fost faptul că mulți dintre actori sunt născuți să facă și comedie : Tim Blake Nelson, Rob Riggle, Kathy Baker, J. Michael Higgins, James LeGros, și au reușit să facă în așa fel încât totul să pară foarte natural. Acești oameni au creat niște personaje, iar atunci când sunt amuzanți o fac în stilul personajului nu al actorului care îl interpretează. Sunt multe scene amuzante în film și sper că nu par forțate, ci că sunt parte dintr-un comportament specific personajului.
Q: Ce ne poți spune despre modul în care ai lucrat cu Drew Barrymore? Chiar știe să fie un bun profesionist, dar și să aducă acel strop de energie atât de necesar pe platou ?
A: Da, e una dintre cele mai muncitoare persoane pe care le cunosc. A fost în lumina reflectoarelor de mică, însă a muncit să ajungă acolo unde e. De exemplu, la fiecare premieră, atunci când actorii pășesc pe covorul roșu, pe ea o vei vedea de obicei ultima, pentru că stă să vorbească cu toată lumea și să răspundă tuturor întrebărilor din partea presei. Cred că nu toată lumea realizează cât de serioasă este ea în meseria pe care o face. Îi place să lucreze mult de una singură atunci când filmează, să se pună în pielea personajului. De exemplu, cât au durat filmările pentru această peliculă nu a mai folosit emailul pentru a se simți cât mai aproape de anul 1988. Drew s-a născut să fie un star și este foarte conștientă de statutul pe care l-a moștenit. Unul dintre lucrurile despre care am povestit cu Drew a fost bunicul ei, John Barrymore, care l-a interpretat în 1930 pe Captain Ahab în Mobby Dick. Deci a avut de la cine să moștenească talentul. Am făcut rost de o copie a filmului și ne-am uitat împreună, a fost fantastic să îi vedem bunicul urmărind o mare balenă alba.
Q: Cum a fost să lucrezi cu John Krasinksi din nou (The Office)?
A: Am fost foarte norocos. Am regizat episodul pilot din The Office și apoi am mai făcut peste 12 episoade. Sunt mândru să spun că am regizat unele dintre cele mai importante episoade, de exemplu povestea de dragoste dintre John si personajul interpretat de Jenna Fischer (Jim și Pam). Deci îl știu pe John și am devenit prieteni încă de la primul episod al serialului, îmi place mult de el, aduce foarte mult cu actorii clasici cum ar fi Gary Cooper și Jimmy Stewart. Dacă pui o linie de demarcație între cei doi, cu siguranță îl putem plasa pe John undeva în imediata apropiere. Merită să îi urmărim evoluția în continuare. Am vrut să îi găsesc un altfel de rol, care să nu mai implice atât de multă comedie, iar imaginea cu el și Drew lucrând împreună a devenit fascinantă pentru mine. Nu cred că va rămâne singurul proiect în care îi vedem pe cei doi colaborând. Chimia dintre ei doi este minunată și mi-ar plăcea să îi văd și într-un alt fel de context împreună.
Q: Spuneai mai devreme că nu prea vrei să mai regizezi povești romantice, însă Big Miracle este o poveste de dragoste, că să nu mai spun că sunt mai multe fire narative romantice.
A: Păi, da. Uite cum stă treaba, într-adevăr există romantism în această poveste, dar are ceva unic, diferit de ce am mai făcut până acum: personajul interpretat de Drew, Rachel Kramer, este o persoană care crede cu tărie într-o cauză, iar uneori pasiunea ei are și anumite constrângeri, care se răsfrâng mai ales asupra vieții personale. Când a citit scenariul pentru prima dată, reacția ei a fost: ”Am o mulțime de lucruri de spus despre încercarea continuă de a menține un echilibru între carieră și viața personală.” Un alt lucru care îmi place la această poveste este faptul că nu este nimic tradițional între Drew, John (Krasinski) și Kristen Bell. Lui John îi place foarte mult de Kristen, însă într-un alt mod, ea reprezintă din punct de vedere profesional tot ceea ce nu el. La final John o alege pe Drew în locul lui Kristen, iar pentru mine această alegere este mai puțin una romantică și mai degrabă una care se referă la modul în care vrei să îți trăești viața. John o alege pe Drew pentru că ea este întruchiparea pasiunii și luptei pentru o anumită cauză. John alege să rămână în Anchorage deoarece își dă seama că iarba nu este verde întoadeuna peste tot și că ține doar de tine să îți faci viața frumoasă în locul în care ești.
Q: Îmi place că povestea de dragoste dintre Colonel și femeia care lucează la Casa Albă are la bază o poveste reală.
A: Da, e unul dintre elementele magice ale poveștii. E posibil să știi sau nu, însă îți voi spune cum s-a terminat povestea : s-au căsătorit în film, însă în viața reală personajul Dermont a murit într-un accident militar, iar personajul interpretat de Vinessa, Bonnie Carrol în realitate, a simțit nevoia să înființeze o organizație care să ofere sprijin celor care supraviețuiesc unor astfel de tragedii. A înființat organizația TAPS, Tragic Assistance Program for Survivors, care este acum o piesă importantă în viața tuturor celor care lucrează sau au rude care activează în armată.
Q: A fost uimitor că Bonnie v-a povestit cum au stat lucrurile și v-a arătat poze și tăieturi din ziare strânse din acea perioadă.
A: Este o femei remarcabilă în atât de multe privințe. Unul dintre principalele motive pentru care o iubesc pe Bonnie este acela că este o femeie extrem de puternică, deschisă și generoasă, este o combinație de calități din ce în ce mai puțin întâlnită la cei cei aflați în poziții de conducere. Este neobișnuit de darnică cu cei din jur, și nu doar că ne-a arătat toate astea dar ne-a împărtășit foarte mult din experiența personală. Chiar i-a și împrumutat actriței haine de ale ei rămase din anii 80.
Q: Kristen Bell este încântătoare în rolul reporteriței ambițioase. A fost ușor să găsești pe cineva pentru acest rol ? Ne plac părul și unghiile ei, foarte la modă în anii 80.
A: Cred că unghiile lui Kristen Bell ar fi trebuit să aibă un rând separat pe generic. Când am întâlnit-o pe Kristen mi-a spus că tatăl ei a fost producător TV și că are multe de oferit dacă ar juca un astfel de rol, știind destul de multe despre acest gen de viață. Îmi place de Kristen că este foarte meticuloasă atunci când își pregătește rolul, dar cu toate astea nimic nu pare foarte regizat sau fals. Într-o altă perioadă cinematografică, Kristen ar fi fost o actriță de comedie foarte bună, în linie cu Claudette Colbert sau Veronica Lake. În acest film personajul ei este perfect conștient de faptul că atu-urile ei ca reporter la KABC sunt părul blond și frumusețea, deși ea se luptă să fie luată în serios ca un adevărat profesionist. Îmi place scena în care are o altercație cu Wes Handrick, iar acesta este foarte disprețuitor și nimeni nu îi sare în apărare, nici măcar șeful ei.
Q: Chiar pare să aibă o atitudine a anilor 80, că să nu mai vorbim de echipamentul tehnic prezentat în film.
A: Este foarte greu să crezi că nu cu foarte mult timp în urmă, camerele Beta aratau ca niște valize, iar ca să asculți muzică aveai nevoie de un Walkman care arată ca un fel de prăjitor de pâine. Nu am vrut să scoatem foarte mult în evidență anii 80, faptul că povestea are loc în Barrow la sfârșitul anilor 80 este mai important, pentru că Barrow este un orășel peste care timpul pare să nu fi trecut. De accea Kristen pare atât de angelică, cu părul ei perfect aranjat și cu unghiile impecabile, pentru că în acest orășel lucrurile par să fi rămas la fel ca acum 100 de ani.
Q: Ted Danson joacă rolul unui baron local al petrolului, ceea ce e interesant, un personaj total diferit de caracterul lui.
A: Cu siguranță nu interpretează un personaj care să portretizeze propriile credințe atunci când vine vorba despre mediu, însă a făcut o treabă extraordinară iar asta arată încă o data că este un actor foarte talentat. Cred că cei mai mulți dintre cei care interpretează ucigași în serie, nu sunt astfel de ființe și în viața reală. Îmi place că Ted a dat multă credibilitate personajului său, a crezut cu tărie în ceea ce avea de făcut, și asta m-a determinat să îi plac personajul, chiar dacă nu eram de acord cu ceea ce spunea sau reprezenta.
Q: Cât de greu v-a fost să faceți acest film în Anchorage, Alaska, având în vedere condițiile extreme de vreme, dar și lumina destul de puțină de care aveați parte în fiecare zi?
A: Într-adevăr, provocările au fost destul de mari. De ce am mers tocmai în Alaska ? Motivul principal pentru care m-am luptat să reușim să filmăm în Alaska nu au fost frigul, zăpada, gheața sau balenele, ci oamenii care locuiau in Barrow și cei care stăteau în extrema nordică a statului, tribul Inupiat, care nu locuiește nicăieri în altă parte, nu îi vei găsi în LA sau Canada, doar în Alaska. Pentru mine ca regizor a fost important să prezint poporul Inupiat așa cum este el defapt. Al doilea motiv pentru care am vrut să mergem acolo a fost faptul că povestea are loc într-o zonă cu foarte multă gheață. E cam periculos să transporți tot personalul să filmeze pe un mare câmp de gheață, în primul rând pentru că este un mediu de lucru foarte nesigur, gheața nu are stabilitate așa că se putea rupe oricînd riscând ca cineva să cadă în apă și să moară de hipotermie, ca să nu mai vorbim de urșii polari, aflați mereu în căutare de hrană. Știam că trebuie să ajungem în Alaska, dar trebuia să găsim destul de repede și o soluție pentru a construi un câmp de gheață. Ca să vă faceți o idee, gândiți-vă la un teren de fotbal făcut din gheață , iar în mijloc un tanc mare sub pământ umplut cu apă din care ies trei balene robotice uriașe. Deci trebuia să lucrăm într-un mediu friguros, să profităm cât de mult puteam de lumina disponibilă deoarece cu cât înaintam mai mult în anotimpul de iarnă cu atât lumina devenea mai puțină, aveam un personal destul de numeros, mulți dintre ei nemailucrând niciodată în fața camerei de luat vederi, și mai aveam și roboții, cu alte cuvinte multe provocări cărora să șe facem față. A fost o experiență grea, brutală, dar mi-a plăcut la nebunie.
Q: A ieșit o treabă minunată iar balenele arată ca și cum ar fi reale.
A: Să-ți mai spun câte ceva despre balene: în 1988 au fost cam 150 de reporteri în Barrow veniți să facă un reportaj despre acest caz. Au folosit o mulțime de casete, toate beta, de aceea o mare parte din material se află într-o stare avansată de degradare, dar am petrecut ore în șir uitându-ne la balene și studiindu-le fiecare mișcare, culoarea sau textura pielii. Cele electronice create de noi erau manevrate prin telecomandă, însă un singur lucru nu au putut să facă, să expulzeze jetul de apă. Aceste efecte le-am creat ulterior în postproducție, au fost efecte create pe calculator. Interesant este faptul că atunci când aruncă apa și afară sunt minus 20, 30 sau chiar 40 de grade, apa se transformă destul de repede în așchii de gheață și am încercat să recreem acest efect cât de detaliat posibil. Imaginile cu balenele filmate sub apă sunt tot generate pe computer, așa că am încercat ca aceste scene să pară cât mai reale posibil. Și tavanul de gheața din anumite scene este creat pe computer. Acestea au fost unele dintre cele mai mari provocări la nivel logistic.
Q: Deci ai pus roboții în apă adevărată?
A: Da, dar asta a însemnat că am construit un tanc artificial în Anchorage. Am mai avut o echipă care a filmat și în Barrow și am unit cadrele în așa fel încât să avem o scenă frumoasă, cu mulți oameni înarmați cu ustensile și spărgând gheața. Barrow este la 250 de mile de Cercul Arctic, însă cele mai multe scene au fost filmate în Anchorage , unde era frig, dar nu la fel de frig ca în Barrow. Anchorage este în partea sudică a statutului Alaska și este parte din SUA.
Q: Cum au evoluat lucrurile în ceea ce privește balenele de atunci, și nu mă refer doar la America și Rusia.
A: Cred că între timp s-au semnat câteva tratate și acorduri care interzic vânătoarea balenelor, dar nu toate țările le respectă. Știu că Rusia le respectă, dar nu același lucru se poate spune despre Norvegia sau Japonia. Totuși să vedem și partea bună a acestor tratate, care au făcut ca o mare parte a populației de balene să trăiască în condiții mai bune. Cei din populația Inupiat sunt vânători de balene de mii de ani. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că personajul interpretat de Drew, pasionat de a apăra balenele, și care are o conexiune spirituală cu acestea, face parte chiar dintre cei care obișnuiau să le vâneze. Există un moment în film care, din punctul meu de vedere, este cheia întregii povești și mă văd nevoit să îi acord toate creditele pentru ea lui Drew : atunci când Drew și John joacă scrabble, și băiețelul Nathan (interpretat de Ahmao Sweeney) spune : ” Oh, trbuie să îi ascultăm pe cei de la Guns n’ Roses !” iar Drew : ”Te-am prins !”, crede că l-a prins la cotitură și că va admite că îi pasă de aceste balene, dar el de fapt spune : ”Nu îmi pasă deloc de ele, bunicul meu este cel care ține foarte mult la ele și face tot felul de ritualri.”, iar atunci Drew are o reacție subtilă și spontană, fiind forțată să se uite cu alți ochi la Malik, vânătorul de balene. Pentru mine, atunci când persoanele sunt puse în astfel de situații în care trebuie să înceapă să își regîndească poziția, să renunte la prejudecăți și să se privească altfel, ceva se schimbă în comportamentul și atitudinea lor. Sună destul de pompos, dar pentru mine acel moment aparent nesimnificativ este foarte important.
Q: Îți aduci aminte când au avut loc evenimentele ?
A: Imi aduc aminte câte ceva dar nu foarte bine. Atunci eram atent mai degrabă la campania prezidențială Bush-Dukakis, și îmi aduc aminte fugar și de un eveniment legat de balene. Dar când am început să fac documentarea pentru film am urmărit îndeaproape toate materialele care s-au difuzat în prime time în Octombrie 1988 pe posturile CBS, NBC, ABC și mi s-a părut interesant că din acel moment în fiecare seară dădeau câte ceva despre balene. Atunci au apărut în dezbaterile publice concepte precum efectul de seră sau încălzirea globală. Ca parte a cercetării mele m-am uitat la toate revistele Time din anii 80 și în fiecare an la final aveau câte un reportaj cu ”Femeia sau Bărbatul anului”, iar în 1988, coperta a fost ”Planeta anului”. Deci până la sfârșitul acelui an apăruse o nouă dezbatere publică despre ce îi facem planetei unde trăim, o nouă conștiință publică. Și azi problemele și dezbaterile au rămas aceleași. Nu este nicio diferență între discursul politic de la Washington de atunci și cel de acum.
Q: Știi care dintre scenele care nu au apărut în film vor fi incluse pe DVD?
A: Sunt vreo șase scene care au fost șterse, și care pe DVD includ și comentariile mele. De asemenea, comentariile mele însoțesc filmul pe tot parcursul. Am încercat astfel să ating diverse probleme sau să răspund la întrebări pe care filmul le poate ridica, cum ar fi dezbaterea între crearea de locuri de muncă și conservarea naturii, protejarea balenelor și comerțul cu balene, dezbaterile politice cu Ronald Reagan și George Bush, precum și mai multe detalii despre partea tehnică a filmărilor. După cum vezi este un material destul de amplu pe marginea filmului și cred că cei care îl vor vedea îl vor găsi destul de complet și util.
Q: Ce ne poți spune despre scenele care au fost șterse la montaj?
A: Scenele șterse sunt interesante prin prisma faptului că cea mai mare parte dintre ele sunt scene de comedie, ceea ce înseamnă că în filmul original aveam ceva mai mult umor, dar și satiră. Este o scenă care îmi place în mod special și pe care, din diverse motive, am fost nevoit să o tai. Este o scenă în care personajul J. Michael Higgins, cel care nu a vrut ca Kristen să fac un reportaj cu balene pentru KABC este trimis, în mod ironic, în L.A. să facă un material cu un om pasionat de balene și colecționar pe deasupra.
