Acasă Știri O vară foarte instabilă – Din 1 noiembrie în cinematografe

O vară foarte instabilă – Din 1 noiembrie în cinematografe

0
1483
Ascultă acest articol


Începând cu 1 noiembrie, în cinematografele din întreaga țară, va avea loc premiera celui mai recent titlu semnat de Anca Damian, O vară foarte instabilă. Filmul este vorbit aproape integral în limba engleză.

 O vara foarte instabila

„Filmul este o introspecție ironică, presărată cu umor negru, despre relatiile moderne, sub influența poveștilelor lui Pirandello – o poveste-în-poveste – unde personajele devin conștiente că se află într-un film. Aș spune că se află la intersecția dintre filmul de artă și cel de comedie… Foarte modern, foarte contemporan.”,

mărturisea Anca Damian.

O vară foarte instabilă vine după marele succes al titlului Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 25 premii si un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România şi în ţări precum Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.

În urma acestei recunoaşteri internaţionale, Anca Damian şi-a unit eforturile cu scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, laureat al Premiului Hennessy  şi Premiului Rooney pentru literatura irlandeză, pentru a transpune în film povestirea A Very Unsettled Summer.

Filmul vorbit aproape integral în limba engleza, spune povestea lui Daniel, un scotian care, dintr-un joc de-a ficțiunea, e prins între doua femei, între dragoste și pasiune.

O vară foarte instabilă: ziua foarte călduroasă și perturbațiile atmosferice violente din timpul nopții marchează fundalul acestei povești urbane, plasată într-un oraș continental. Un film despre viața pe care o trăim chiar în acest moment.

În rolurile principale sunt actorii: Ana Ularu (Hârtia va fi albastră, Periferic, The Borgias, Sunt o babă comunistă, Serena), Jamie Sives (Urzeala tronurilor, Clash of the Titans, Valhala Rising, Wilber Wants to Kill Himself, Triage), Diana Cavaliotti (Amintiri din Epoca de Aur, Intâlniri încrucişate, Restul e tăcere), Kim Bodnia (Pusher, Love Is All You Need).

Director de imagine este Liviu Marghidan (California Dreamin’ – Nesfârșit, Portretul luptătorului la tinerețe, Tatăl fantomă).

O vară foarte instabilă este o coproducţie Romania/Cehia/Suedia/Marea Britanie, fiind produs de Aparte Film (România) şi Maur Film (Cehia), in coproducție cu Filmgate si Film I Vast (Suedia), Faction North (Marea Britanie), Studio Video Art (Romania), Abis Studio, Sharf Studio cu sprijinul Ministerului Culturii din România și din Cehia, cu sprijinul financiar al GoodYear și cu participarea HBO Romania, BBC și DR Broadcasting. Producția a avut premiera absolută ân cadrul Festivalului internațional de Film de la Varșovia, unde a obținut critici excelente.

Premiera filmului va avea loc în data de 1 noiembrie în cinematografele din întreaga ţară.

Puteti găsi informații noi periodic, pe pagina de facebook a filmului: https://www.facebook.com/AVeryUnsettledSummerMovie

Filmul este distribuit în cinematografe de Aparte Film în parteneriat cu ARFC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Ascultă acest articol