O noapte plină de surprize, cu avanpremiere și întâlniri cu invitați speciali, îi așteaptă pe bucureșteni la Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 16 septembrie. Spectatorii vor avea ocazia să vadă cele mai noi filme regizate de cineaștii români – drame, comedii și thrillere – în zece locații din Capitală: Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan (Parcul Artelor), Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari).
Sieranaveda, în regia lui Cristi Puiu, propus de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și proiectat în competiție la Cannes, este unul dintre cele mai așteptate titluri din program. Acțiunea are loc la trei zile de la atentatul din redacția Charlie Hebdo și la 40 de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor. În distribuție: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache. Sieranavada intră din 9 septembrie în cinematografe.
În avanpremieră, Noaptea Albă a Filmului Românesc va găzdui prima proiecție din București a comediei Două lozuri, în regia lui Paul Negoescu. Inspirat de schița lui I. L. Caragiale, filmul se învârte în jurul celor trei protagoniști, Sile, Dinel și Pompiliu (Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol), care află că nu e de ajuns să fii declarat câștigător doar pentru că ai toate numerele bifate pe bilet, ci e nevoie să „suferi” până ajungi milionar, așadar, vor trece printr-o serie de aventuri pentru a se putea prezenta la Loterie să-și ridice premiul. Două lozuri a fost un succes de public la TIFF 2016, iar din 7 octombrie va rula în cinematografe.
După miezul nopții, la Cinema Elvire Popesco, cinefilii vor avea parte de o proiecție-surpriză: unul dintre cele mai așteptate și mai premiate filme românești ale anului va rula în avanpremieră. Lor li se adaugă o selecție de scurtmetraje care au rulat în Zilele Filmului Românesc la Cluj. Printre ele, 4:15 p.m. sfârşitul lumii, de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga, selecționat în competiția de scurtmetraje de la Cannes și premiat recent la Sarajevo, extrem de popularul O noapte în Tokoriki, de Roxana Stroe, distins cu Premiul Special al secțiunii Generation 14plus la Berlin, Ferdinand 13 – primul scurtmetraj regizat de scriitoarea Cecilia Ștefănescu, Raisa (r. Pavel Cuzuioc), o dramă cu Cristina Flutur în rolul principal, sau 7 luni mai târziu, al patrulea film scurt al lui Andrei Crețulescu, cu aceiași Şerban Pavlu, Dorian Boguţă, Rodica Lazăr şi Andi Vasluianu.Maratonul cuprinde și titluri precum Ilegitim (r. Adrian Sitaru), Dincolo de calea ferată (r. Cătălin Mitulescu), Acasă la tata (r. Andrei Cohn), București NonStop (r. Dan Chișu) sau Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase).
Marii actori Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu vor fi rememorați în filme-tribut: După-amiaza unui torționar (r. Lucian Pintilie, 2001), Operațiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976) și La capătul liniei (r. Dinu Tănase, 1982). Un program de scurtmetraje regizate de Ovidiu Bose Paștina va marca 10 ani de la dispariția sa.
O secțiune nouă la cea de-a șaptea ediție, numită 10 ani de la premieră, propune o (re)vizionare a câtorva dintre filmele care au marcat Noul Cinema Românesc și care sărbătoresc anul acesta un deceniu de la lansare: Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu).
Intrarea este liberă la toate proiecțiile.