Acasă GeeK Cărți 10 de lucruri fascinante despre LÁZÁR, romanul care a cucerit lumea, și...

10 de lucruri fascinante despre LÁZÁR, romanul care a cucerit lumea, și tânărul său autor, Nelio Biedermann

0
1
Listen to this article

La doar 22 de ani, Nelio Biedermann a devenit unul dintre cele mai discutate nume ale literaturii europene. Romanul său, LÁZÁR, tradus în peste 25 de limbi și comparat cu operele lui Thomas Mann, Joseph Roth și Gabriel García Márquez, a cucerit cititori și critici din întreaga lume. Dar dincolo de succesul spectaculos al cărții se ascund povești la fel de fascinante: castele de familie transformate în spitale psihiatrice, amintiri care au inspirat realismul magic al romanului, personaje născute din traume reale și un autor care încă își continuă studiile universitare.

Iată 10 de lucruri mai puțin cunoscute despre LÁZÁR și despre tânărul scriitor, Nelio Biederman.

  • Prima poveste a lui Biedermann care i-a adus 200 de franci elvețieni era despre un adolescent sinucigaș

Biedermann a început să scrie în timpul pandemiei. Prima povestire care i-a adus recunoaștere a fost scrisă pentru un concurs organizat de liceul său și avea ca protagonist un tânăr cu tendințe suicidare. A câștigat concursul și 200 de franci elvețieni, experiență care l-a făcut să se gândească serios la scris. 

  • Nelio Biedermann avea doar 21 de ani când a scris LÁZÁR

Puțini autori atât de tineri debutează cu o saga de familie care acoperă trei generații și mai bine de cincizeci de ani de istorie europeană. Tocmai contrastul dintre vârsta autorului și amploarea romanului a atras atenția criticilor și a presei internaționale.  Autorul a declarat că  a vrut să scrie această carte încă de la 16 ani, iar ideea romanului l-a urmărit ani întregi. A început de mai multe ori manuscrisul și l-a abandonat, până când a găsit tonul potrivit. Prima frază a venit în timpul unei călătorii în Portugalia, moment în care a simțit că poate spune în sfârșit povestea. 

  • Povestea este inspirată de propria sa familie

Pe linie paternă, Biedermann provine dintr-o familie aristocratică maghiară ale cărei proprietăți au fost confiscate după instaurarea regimului comunist. Bunicii săi au fugit în Elveția după Revoluția Maghiară din 1956. Deși personajele sunt fictive, marile teme ale romanului(exproprierea, războiul, munca forțată și exilul), au la bază experiențe reale.  Biedermann a spus în repetate rânduri că lucrul la LÁZÁR l-a ajutat să înțeleagă mai bine trecutul familiei sale și să privească diferit experiențele generațiilor anterioare. „A fost eliberator să scriu despre istoria familiei”, a mărturisit el.

Ceea ce se știe mai puțin este faptul că primele versiuni ale romanului erau foarte apropiate de istoria reală a familiei sale. Autorul a mărturisit că se simțea vinovat atunci când modifica faptele. Abia după ce a introdus elemente fantastice și-a permis libertatea de a transforma istoria în literatură.

  • Bunica autorului a foat cea care a influențat direct atmosfera cărții

În ultimii ani ai vieții, bunica lui Biedermann suferea de demență și trăia într-o lume în care realitatea și imaginația coexistau firesc. Autorul a povestit că bunica sa vorbea cu persoane decedate sau spunea că urmează să plece la vechiul castel de vânătoare, iar această suprapunere dintre concret și fantastic a devenit una dintre cheile romanului: „Am vrut să obțin același efect în scris: realul și fantasticul să poată exista firesc unul lângă celălalt”, a declarat acesta.

  • Personajul preferat al autorului a fost inspirat indirect de E.T.A. Hoffmann

Deși spune că se simte apropiat de Pista, un personaj melancolic și retras, Biedermann afirmă că personajul său preferat este Imre, outsiderul excentric al familiei. Îl descrie ca pe o figură care „supraviețuiește multor lucruri” și care păstrează o dimensiune aproape de basm.

Criticii au remarcat că personajul Imreîși începe coborârea în nebunie după întâlnirea cu poveștile fantastice ale lui E.T.A. Hoffmann, cel care a inspirat indirect acest personaj al cărții. Tocmai această combinație dintre literatură, imaginație și fragilitate psihică îl face unul dintre cele mai memorabile personaje ale romanului. 

  • Un castel al familiei sale a devenit spital psihiatric

În copilărie, autorul vizita proprietățile care aparținuseră familiei sale în Ungaria. Una dintre ele fusese transformată într-un institut psihiatric, iar pe pereți erau încă expuse portrete ale strămoșilor săi. Experiența i s-a părut aproape ireală și a contribuit la atmosfera gotică din roman.

  • Nelio Biedermann a mers la Budapesta ca să afle ce mâncau strămoșii săi

Documentarea pentru roman nu s-a limitat la arhive și cărți. Autorul și-a vizitat unchiul în Budapesta și l-a rugat să-i ofere detalii cât mai concrete despre ce mânca familia, cum își câștiga existența, cum arătau casele și cum își petreceau rudele sale zilele. 

  • Scrie de mână și rescrie obsesiv

Procesul său de lucru este surprinzător de tradițional. Scrie mai întâi de mână, apoi transcrie textul și reformulează fraze întregi. Îi place să lase spații goale și lucruri neexplicate, pentru că are încredere că cititorii vor completa singuri sensurile.

  • Romanul a devenit un fenomen editorial înainte de publicare

Mai multe edituri germane au licitat pentru a avut drept de publicare asupra manuscrisului. După apariție, LÁZÁR a rămas 29 de săptămâni pe lista bestsellerelor din Germania și a fost cumpărat pentru traducere în peste 25 de limbi. Deși este deja comparat cu Thomas Mann, Joseph Roth și García Márquez, Nelio Biedermann încă studiază literatura germană și filmologia la Universitatea din Zürich. În timp ce romanul său este tradus în zeci de țări, el continuă să fie student. 

  • Cartea va fi ecranizată de Tom Tykwer

Drepturile de adaptare au fost achiziționate de cineastul german Tom Tykwer, cunoscut pentru Run Lola Run și Babylon Berlin. Regizorul a descris romanul drept o poveste care poartă cititorul prin „mareele vieții și ale iubirii”.

Despre autor

Nelio Biedermann s-a născut în 2003, la Zürich, și este autorul volumelor Anton will bleiben și Lázár. Biedermann studiază literatura germană și cinematografia la Universitatea din Zürich. A început să scrie ficțiune în timpul carantinei din pandemie, când liceul său a organizat un concurs literar pe tema «sfârșitului lumii», pe care l-a câștigat. Experiența l-a făcut să ia în calcul proiecte literare mai ambițioase. După debutul său din 2023, LÁZÁR l-a transformat într-una dintre cele mai importante și urmărite voci tinere ale literaturii europene contemporane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Listen to this article