Toy Story 1 s-a lansat în 1995 și a revoluționat animația cinematografică de la momentul respectiv, inspirând multe altele. 31 de ani mai târziu suntem în data de 19 iunie 2026 și tocmai s-a lansat Toy Story 5. Cum te face să te simți informația asta? S-o luăm așa: dacă ai văzut Toy Story 1 sau chiar 2 la lansare, sunt șanse reale ca dimineața asta să te fi trezit cu dureri de mijloc, sau să te supere genunchii în timp ce citești asta.
„Amenințarea” tehnologiei care ocupă timpul de joacă sănătoasă a copiilor nu e un subiect de azi sau de ieri, dar este într-adevăr relevant. Tehnologia și joaca digitată e mai prezentă ca oricând în viața copiilor în acest moment – și de ce n-ar fi? Cei mici au acces la informații, Internetul este mai sigur decât înainte și își pot face noi prieteni. Trebuie doar să discerni între ce e cu adevărat folositor și ce nu în asta. Toy Story 5 adresează avantajele și dezavantajele digitalizării dar și alte teme ce merită simțite și disecate.
Părinții lui Bonnie sunt bine intenționați când o cumpără pe Lilypad – tableta „villain„ a filmului – pentru ea. Bonnie este rușinoasă, și după ce că abia își face curaj să vorbească cu cineva, copii când o văd jucându-se „încă” cu păpuși râd de ea. Astfel fetița petrece timp singură cu jucăriile, căci nu-și poate face prieteni oricât ar vrea, deoarece mai toți copiii sunt online. Așa că tableta pare să vină în acest sprijin social: de la grupuri de chat până la joculețe multiplayer, posibilătățile de interacțiune sunt mult mai la îndemână pentru Bonnie acum. Însă imediat, atenția ei este aparată complet de funcțiile lui Lilypad iar Jessie, Buzz și restul jucăriilor sunt uitate prin casă. Așa că ce-i de făcut? Jessie îi cere ajutorul lui Woody spre a găsi cu toții o soluție de-ai face lui Bonnie niște prieteni reali, prezenți, nu doar fetele cu care se vede doar în spațiul digital.
Despre Woody știm de la finalul filmului anterior că a ales să rămână alături de Bo Peep în lumea largă ajutând jucăriile pierdute. Jessie este personajul central de această dată însă Woody nu putea fi doar un simplu cameo. În caz că nu era evident cât timp a trecut între filme, până și Woody e arată de vârstă mijlocie – într-un fel care are sens și sub formă de jucărie. Chelia este dată de vopseaua care s-a luat în timp iar burtica de bere este de fapt umplutura din piept a coborât. Treaba e cauzată de lipsa cutiuței vocale pe care a donat-o în Toy Story 4. Nici o glumă nu este fără sens pe aici. Antichitatea jucăriilor te face și te tine să te simți antic.
Jessie ca personaj în prim-plan a fost alegerea potrivită, oferind o nouă perspectivă a sentimetelor familiare de aparținere și iubire.
Mă gândesc că poate ai avea rețineri față de Toy Story 5. Că poate este doar o capcană nostalgică unde elementele din primele filme sunt incluse doar artificial. Sau că reflectorul de personaj principal pus pe Jessie este pus doar de dragul incluziunii diverse. Sunt încântat să-ți spun că nu e cazul pentru nici una dintre temeri. Joan Cusack este o Jessie mai matură, în voce i se simte tenacitatea și perseverența personalității. Jessie este o jucărie veche, cu trei copii la activ, și nu se simte pregătită să redevină irelevantă și pentru Bonnie. Parcă e mult prea devreme de data asta. Există mai multe paralele în viața reală de analizat dacă îți pui mintea și sufletul la lucru. Părintele care simte că a rămas fără scopul vieții când copilul se mută în propria casă. Sau relațiile de cuplu din viața ta care nu mai există. Woody și-a găsit un nou scop – lecția din al patrulea film este că viața nu se termină după ce îți îndeplinești rolul. Însă Jessie nu e gata să-și schimbe viața. Emoțiile lui Jessie sunt palpabile. Nu e o surpriză faptul că firul narativ o întoarce la amintirile inițiale. Cea mai emoționantă scenă din film se referă la trecutul acestei văcărițe vesele. Jessie ca personaj în prim-plan a fost alegerea potrivită, oferind o nouă perspectivă a sentimetelor familiare de aparținere și iubire. Andy nu este decât menționat, este o amintire, ceea ce adâncește și mai mult senzația de timp trecut. Acum este în continuare vorba de Bonnie. Și de Blaze pe care o vei cunoaște mai târziu. Copiii din trecutul jucăriilor și din viitorul lor.
Tehnologia îi și ajută pe copii, filmul nu ilustrează totul în „rău” sau „bun”. Smarty Pants, Atlas și Blitzy, sunt personajele noi ale acestui capitol. Ca dispozitive de început, ele au petrecut doar câteva luni cu copilul lor, care a trecut repede la altceva. Smarty Pants are vocea lui Conan O’Brien, ceea ce nu mă așteptam, și interpretarea este tare haioasă. Inevitabilele „poop jokes” de care te plictiseai în alte parte aici au sens și gust, nu par venite de nicăieri.
Acest film încheie povestea jucăriilor într-un mod satifăcător. Pentru anumite personaje, firul narativ ajunge în cerc, poetic. Pentru altele, este un nou început. Ai crede că nu ai ce să mai dezvolți la aceste personaje ce-s deja conturate cu vârf și îndesat timp de patru filme, dar scenariul le dă tuturor noi trăiri. Bine, așa credeam și înainte, că totul are o finalitate. Când urma să apară Toy Story 4 spuneam „ce mai pot face după 3?” iar după anunțul lui Toy Story 5 spuneam „ce mai pot face după 4?”. Mașinăriile Disney de imprimat bani nu ne vor mira niciodată, un Toy Story 6 nu este niciodată absolut complet exclus. Toy Story 5 totuși se simte ca un epilog binemeritat, conferă un sentiment de împăcare. Apar cadre ce reflectă cadrele emblematice din filmul original, recreate cu uneltele de animație evoluate din prezent. Nu numai că sper eu și alți fani ca acesta să rămână în cele din urmă finalul final, dar există o motivație obiectivă de asemenea în această credință: tendința artiștilor tot mai vizibilă de a încerca povești cu totul noi. De data asta chiar cred că se marchează un final, nu numai pentru Jucării ci chiar o etapă Pixar.
Următorul proiect Pixar, Gatto, arată complet diferit de ce au produs până acum. Înclină spre direcția artistică îndrăzneață cu care și-au mai încercat degetele și cei de la Dreamworks și au fost apreciați pentru asta. Culmea, design-ul pentru Shrek 5 este criticat pentru că…arată din punctul meu de vedere prea mult cu orice altă animație modernă. Încercând să împrospăteze look-ul seriei, pare i-au înlăturat ceea ce îl făceau special înainte. Apropo, tradiția easter egg-urilor Pixar este respectată în continuare, așa că recomand să caști ochii după indicii despre Gatto sau cine știe ce alte proiecte viitoare Pixar. Recunosc că am încercat să fac asta dar am fost prea captivat de poveste, așa că mai încerc la o nouă vizionare. Acesta-i efectul unui film reușit de la Pixar asupra mea: oricât încerc să fie atent la indiciile meta și la viața reală, la un moment dat sunt afundat în narațiuna filmului până peste cap.
Animația din Toy Story 5 arată impecabil, chiar dacă nu mai impresionează ca înainte. Similar cu ce vedem în tehnologiile din spatele jocurilor video, grafica animată nu mai evoluează cu pași mari. Îmbunătățirile se văd în detaliile subtile, în amănuntele mărunte din fundal dar și în efectele realiste de lumini, umbre și apă. Din nou, m-am întrebat pe bune oare cum o fi să trăiești ca jucărie? Să percepi lumea ca fiind uriașă și fără margini, ca atunci când erai mic, dar mult mai mic? Perspectivele de imagine dau uneori impresia că te uiți la ceva filmat la firul ierbii sau la nivelul mochetei, nu compus din milioane de pixeli.
N-am copil și nici nu intenționez. M-am născut pe vremea primului Toy Story și cred (nu sunt convins de amintirea asta) că am prins al doilea film într-o sală de cinematograf. Aș dori să știu cum vede generația de copii actuală un film din seria Toy Story. Am o bănuială că, într-o lume cu atât de multe distracții disponbile, s-ar putea ca poveștile jucăriilor să nu fie atât de relevante pentru cei mici. Sigur se vor distra la umorul și acțiunea din noul film, dar multe mesaje sunt adresate părinților.Bănuiesc că cei mici se regăsesc în dificultatea lui Bonnie sau a lui Blaze de a găsi prieteni reali. În stigma vârstei „prea mari” pentru a te juca cu jucării. Emoția pe care ai avut-o când ai primit prmul tău dispozitiv smart. etc. În același timp e menit să se învechească și el iar copiii care îl văd astăzi în cinema îl vor resimți cu totul altfel peste două decenii când îl vor revedea pe…cine știe ce platformă care va fi disponibilă atunci. Direct pe retină?
Toy Story 5 îți amintește de cum era să fi copil și de cât de frumos era să-ți folosești imaginația în loc să stai cu ochii în ecrane. Mă surprind și pe mine la ce „screen time” cu așa-numitul „doomscrolling”. Un coleg din redacția MovieNews.ro – nu dau nume și nu arăt cu degetul – are o mică adâncitură în palmă de forma telefonului, fiindcă meseria îi cere să fie activ pe social media. Când te-ai jucat ultima oară? Când *chiar* te-ai jucat? Nu știai la momentul respectiv dar cândva ai lăsat din mână jucăriile preferate și aia a fost ultima oară. Sute de ore de joacă cu imaginatia. Acum, poate dedicăm doar minute. Aici redevine relevant în discuție și studiul Play Well ce încurajează joaca, despre care povestisem la începutul lunii.
Dar divaghez. Însă e normal s-o fac. Filmul mi-a fost pe plac pentru că n-a fost doar o animație reușită care m-a făcut să uit de viața reală și să mă relaxez aproape două ore. M-a pus pe gânduri nițel. Am meditat asupra trecerii timpului. Mă uit la ceas și după am impresia că arată la fel dar deja a trecut încă o oră și nu-mi dau seama cum. Timpul trece repede așa că trebuie să merite. Aș vrea ca filmul să fie relevant pentru toată lumea dar mă încearcă niște întrebări. Toy Story 5 este atât de bine adresat publicului 30+ încât o idee bună de promoție în weekendul de debut ar fi fost ca biletul ar să includă un tub de Diclofenac cadou. Acestea-s timpurile. Sun a bătrân. Și poate asta-i o altă motivație ce ar trebui să reiasă dintr-un film deopotrivă amuzant și emoționant ca Toy Story 5 – cum să ne simțim în viață, mai tineri, mai optimiști.
Toy Story 5 obiectiv e mai bun decât predecesorul său, semânând mai mult cu primele trei capitole în sensul în care acțiunea se petrece mai mult în case. Eu sunt printre acei cărora le-a plăcut al patrulea film. Îl simțisem ca pe ceva proaspăt. Nu știu cu ce așteptări ai de gând să intri la noul Toy Story, dar sper că recenzia a fost relevantă. La câte așteptări mari sunt de la filmele cu potențial de cross-over, nu m-ar mira ca unii fani ai întregului multivers Disney să se aștepte la întoarcerea jucăriilor în Avengers: Doomsday. Stai până la final, să vezi scena de după primul generic. Nu avansează nici un epilog major, iți arată ce fac personajele secundare, iar bucuria copiilor din scenă este molipsitoare. Apoi mai rămâi pe generic doar dacă vrei să asculți niște muzică deosebită.
Minions & Monsters se pregătește și el după colț să apară și mă tem că în această încleștare de titani ai box office-ului, Minionii îi vor mânca pe Woody, Jessie și Buzz la micul dejun. Dacă ar fi după mine, mergi cu cei mici la ambele, fie că preferi variantele subtitrate sau dublate ale filmelor (te rog mult, alege dublat dacă încă e cazul să-i explici copilului replicile din minut în minut; eu la proiecția la care am fost a trebuit să aud în ecou povestea filmului de pe scaunele din spatele meu; da, sunt un spectator ursuz). Minionii sunt mai populari din ce văd în segmentul de vârstă sub 12 ani și mă aștept cumva ca după Toy Story 5 cei mici să se întoarcă la ce îi interesează mai mult sau să fie deja distrași de Minionii mult mai colorați și dinamici.
Forum Film distribuie Toy Story 5 în toate cinematografele țării în toate formatele tale preferate: 2D, 3D, subtitrat sau dublat, în IMAX sau 4DX. Premiera are loc pe 19 iunie.
Sinopsis:
Woody, Buzz Lightyear, Jessie și restul găștii își văd rolurile puse la grea încercare atunci când se confruntă cu Lilypad, o tabletă smart, complet nouă, care vine cu propriile idei inovatoare despre ce este mai bine pentru copilul lor, Bonnie. “Misiunea noastră pe planeta asta este să facem un copil fericit.” – aceasta este deviza lor. Dar oare va mai fi timpul petrecut la joacă la fel ca înainte? “Vremurile poate se schimbă, însă prietenii sunt pentru totdeauna.” Vremea jucăriilor… oare este pe punctul să apună?
