“Ceva potențial are, așa că ar fi păcat să nu fie resuscitat, nu ar fi primul joc care chiar și după un an sau doi prinde viață nouă. ”
Gen: Acțiune, FPS, Shooter
Lansare: 24 aprilie
Studio: Illfonic
Distribuitor: Sony PlayStation România
Clasificare: 18+
Platforme: PC (Epic Games), PlayStation 4
Sinopsis:
Predator: Hunting Grounds este un shooter asimetric captivant, care se desfăşoară în junglele din America de Sud, unde Predatorul îşi vânează cea mai dificilă pradă.
Joacă în rolul unui membru al echipei de atac de elită şi finalizează operaţiuni paramilitare înainte ca Predatorul să te găsească. Sau, joacă în rolul Predatorului şi vânează cea mai dificilă pradă, alegând dintr-o serie de tehnologie extraterestră mortală pentru a-ţi colecţiona trofeele, unul câte unul.
Recenzie:
E cam greu să scoți azi pe piață un shooter multiplayer care să nu fie de tip battle royal și să rămâi valid. În timpul ascensiunii toate studiourile s-au conformat modei și au adaugat în jocurile lor și o formă a noului subgen, inclusiv anualele rivale Call of Duty și Battlefield. După succesul unui a urmat altul cu idei și mai bune, dacă anul trecut Apex Legends a fost supriza genului, acum deja e dat uitării în favoarea modului Warzone al celui mai recent Call of Duty.
Pe hârtie, multiplayer-ele asimetrice sună promițător, dar nu pot numi unul care să fi reușit până la capăt. Un jucător să ia identitatea unui personaj puternic urmărindu-i pe hartă pe ceilalți, vezi Evolve sau mai ales Friday the 13th, predecesorul lui Predator. Țin minte că îmi imaginam ceva de genul când anunțaseră despre Batman: Arkham Origins că va avea o componentă multiplayer – îmi închipuiam că un jucător va fi Batman și ceilalți vor fi asasinii plătiți de Black Mask din poveste, și se vor vâna unii pe alții prin Gotham; rezultatul a fost… bizar să zicem. Acestea fiind spuse, universul Alien v Predator ar avea cel mai frumos potențial de multiplayer asimetric, cu un setting care practic se scrie singur. Însă, de la idei de hârtie până la aplicarea lor în practică…
Așteptări și specificații tehnice
Nu aveam așteptări pentru Hunting Grounds, și asta înainte să testez sesiunea dezamăgitoare de beta de acum o lună. Pur și simplu, jocurile din universul acesta par să nu aibă noroc mai deloc. Clasicele AvP 1 și 2 rămân în amintirile frumoase, în timp ce reboot-ul a dat chix iar Aliens Colonial Marines a fost cea mai mare dezamăgire pe care am suferit-o ca gamer – un joc abandonat și pasat de la un dezvoltator neimplicat la altul. Alien: Isolation a fost o surpriză de proporiții, de la cel mai neașteptat studio, Creative Assembly, care scosese numai strategii, nominalizat Jocul Anului în 2014, își respectă fanii capodoperei care este primul film din serie. Isolation rămâne renumit numai pentru atmosfera perfectă preluată din film și povestea care îl face un sequel pe cinste, ci și pentru gameplay-ul inteligent. Ei bine, asta nu m-a făcut să-mi fac speranțe pentru noi jocuri din acest univers la fel de bune.
După ce m-a făcut să cred că mai are puțin și-mi decolează consola la cât de multă presiunea punea jocul pe ventilație când l-am încercat pe PS4 Pro în versiunea beta, am fost foarte curios cum va fi optimizat la lansare mai ales pe PC. Vestea bună este că mutându-mă pe PC jocul a avut performanțe mai bune, tehnic vorbind. Am început să recenzez jocurile și pe PC odată cu achiziția unui nou laptop. Pentru un FPS nou șade bine să menționez și specificațiile pentru acuratețea datelor.
HP Pavilion din seria 15 pe care am jucat vine echipat cu un CPU AMD Ryzen 5 3550H, o placă video GeForce GTX 1650 și 16 GB RAM.
Setările grafice variază de la Low la Cinematic. Setările optime pentru mine au fost la nivel „Epic”, echivalentul unui „Very High” ceea ce ar numi „Cinematic” un fel de „Ultra”. De fapt, și pe setări maxime ar fi confortabil până în punctul în care se aglomerează mai multe acțiuni și abia atunci cadrele pe secundă scad dramatic și brusc. Deci, cel puțin ca optimizare, am fost mulțumit de cum a rulat jocul pe sistemul meu.
Așa că teoretic vorbind, Predator: Hunting Grounds ar putea fi un FPS care arată decent și se mișcă la fel pe care aș putea să-l joc on-the-go când mă aflu cu laptopul într-o cafenea și iau o pauză de la scris. Asta s-ar întâmpla dacă jocul ar fi și distractiv. Cel puțin nu în condițiile actuale în care a fost livrat pe piață.
De-a v-ați ascunselea prin junglă
O echipă de patru commando – Fireteam – are misiunea de a demasca și opri operațiunile teroriștilor din mijlocul junglei, care fie fac trafic de droguri, fie otrăvesc apele, fie spală bani și cine mai știe ce fac în micile lor baze din junglă. În funcție de situație, ca operativ Fireteam ai ca obiective, pe rând, să găsești mandate de transport sau alte documente. Apoi să distrugi antene sau să plantezi explozibil, să distrugi servere sau mașinăriile de printat bani falși. Prin bază mai găsești materiale prețioase opționale care îți aduc și ele XP la portofoliu. Uneori trebuie să asasinezi anumite ținte. După ce parcurgi toate etapele obiectivelor cel final este întotdeauna să ajungi la elicopter înainte să se termine timpul. În fiecare etapă ai de-a face cu soldați controlați de un AI rudimentar, și de multe ori trebuie să faci față valului de zece soldați care se aruncă cu capul spre arma ta cât aștepți să se detoneze bomba sau orice alt obiectiv. Totul ar fi plictisitor fără Predatorul controlat de al cincilea jucător care te pândește și poate interveni oricând.
Gameplay-ul Predatorului este ceva mai deosebit și evident stai la coadă să intri în rolul său, fiind mai tentant. Perspectiva este third-person, nu știu de ce, nu e neapărat rău dar cred că păstrând vederea first-person ai fi intrat mai bine în solzii personajului. Ai un sistem semiautomat de deplasare pe bază de traseu marcat cu roșu în copaci care se numește – ai ghicit! – predakour. Proiectat să te ajute să avansezi mai repede pe hartă în căutarea oamenilor dar și pentru a-ți salva pielea când te dai de gol. Sistemul este funcțional, o simplă săritură în direcția traseului de aruncă în copaci, double-tap pe crouch te coboară și poți sări de pe o creangă pe altă sau să-ți plănuiești săritura în afară. Pe mine cumva nu m-a încântat acest sistem, însă recunosc că nici nu sunt tocmai un jucător finuț când vine vorba de stealth. Mi s-a întâmplat ca încercând să mă grăbesc, să mă ducă traseul spre marginea hărții, în timp ce echipa adversă ciuruia în veselie boții și se întrebau probabil unde sunt. Sau, din contră, pierdut fiind în cealaltă parte a hărții, toți patru erau din ce în ce mai tensionați întrebându-se când o să-i prind în ambuscadă. Ai abilitatea de a te face invizibil și clasicul heat vision, ambele consumă însă bateria care se regenerează când nu folosești nimic. Dacă ești rănit, sângele tău fosforescent pe care îl lași în urmă te poate da de gol, iar dacă atingi apa când ești invizibil te bruiezi nițel. Când joc în tabăra Fireteam, știu că Predatorul e prin apropiere datorită sunetului specific pe care îl scoate. Când începi să așezi punctele slabe pe hârtie, parcă nu mai e așa amuzant să fi Predator. Pentru mine și mulți alții cărora le-am citit părerea, nu a fost distractiv. Cam de fiecare dată, odată ce mă dezvăluiam ucigând pe cineva, nu mai scăpam de restul, oricât încercam să fug sau să mă fac invizibil, fiindcă îmi gineau silueta în copaci. Da, ai și acel tun laser de pe umăr dar la fel ca atacurile melee, e cel mai bine să fie o surpriză.
De aceea, 75% din timp am jucat ca Fireteam. A fost mai palpitant să joc ca posibilă pradă decât ca prădător. E satisfăcător să te prinzi unde e Predatorul, să-l marchezi ca să vadă și colegii și să-l vânați împreună. Meciul devine captivant abia când din vânat devi vânător, și este destul de tensionată lupta pentru că Predatorul face aproape cât toți patru. Cel mai delicios obiectiv opțional: când îl omori, obiectivul devine să protejezi cadavrul înainte să-l deterioreze teroriștii curioși, ca să-l puteți lua la studiat în condiții proaspete. Însă Predatorul are și opțiunea de a se autodistruge dacă pierde, iar atunci fie dezamorsezi repede bomba fie dai fuga în afara razei de acoperire. De obicei am dat de jucători destul de capabili în roluri de Predator, dar tot se simte un dezechilibru, altfel nu și-ar dori atât de mulți jucători ca Predatorul să fie mai OP sau să i se deblocheze armele mai devreme, nu după un proces lung de level up.
Chiar dacă ar fi fost mai echilibrat gameplay-ul, tot nu m-aș vedea jucând toată noaptea Predator: Hunting Grounds, ci undeva la 3 meciuri în unele seri. Obiectivele devin seci și repetitive cu repeziciune, iar AI-ul nu ajută deloc. Iar interacțiunile dintre commando și Ppredator cât de variate pot fi? În mare, ori e prins Predatorul, ori apucă să omoare măcar un soldat. Există, odată ce avansezi în nivel, tot felul de perk-uri care te ajută în meciuri, având voie să folosești câte trei, dar nu e ca și cum schimbă radical regulile jocului.
AI-ul, îmi imaginez, este intenționat simplificat ca nu cumva să te omoare înaintea Predatorului și ar încurca prea mult meciul. Dar și pentru a oferi Predatorului mai multă pradă, să nu ajungă acasă la nevastă cu mâna chiar goală dacă Fireteam scapă teferi cu elicopterul. Mie mi-ar fi plăcut să fie o idee mai provocator AI-ul. Să folosească ceva cover, să se cațere în vreun turn de unde să tragă cu luneta, să mai arunce o grenadă, un cartof, orice. Numai să nu îmi mai ia în brațe pușca zicând „curmă-mi suferința, nu-mi place jocul ăsta!”. Ce-i drept satisfacția mea e că le pot pulveriza capetele când nimeresc headshot-uri cu ușurință. Păcat că textura sângelui este de toată jena, iar uneori cadavrele au un efect de ragdoll amuzant.
Ceva varietate mai există în Customization, unde deblochezi tot felul de skin-uri pentru arme sau accesorii de purtat, dintre care cele mai tari mi se par vopselurile pentru față sau respectiv măștile de Predator. Chiar dacă nu le cumperi cu punctele dobândite, după meciuri ai lootbox-uri. Dezvoltatorii de jocuri se comportă de parcă e practic ilegal să lansezi un multiplayer fără lootbox-uri pe care dai click să se deschidă după fiecare meci, în care îți pică 90% din timp inutilități. Aș vrea să vorbesc cu cei care se plâng de lipsa sistemului acesta dar nu-i găsesc.
Bug-uri și atmosfera de B-movie
În weekend-ul de trial, culmea, n-am întâlnit bug-uri, singurul inconvenient era că așteptam mult până găseam un meci, ca și acum. După o săptămână de la lansare și cel puțin un update, nu s-a schimbat nimic în afara timpilor reduși de așteptare pentru matchmaking. În prima zi vedeam mai mult meniurile jocului și lobby-ul decât acțiune. Dacă pățeam să pierd și repede, îți dai seama ce chef aveam să mai aștept alte 10 minute până intram în alt meci. Nu era vorba numai de matchmaking cât și de jucătorii care adesea ieșeau din lobby și așteptam după alții fiindcă nimănui nu-i place să aștepte.
Am trăit o situație bizară și îmi pare rău ca nu am înregistrat și video, dar sunt câteva capturi pe aici. La un moment dat, a început totuși numărătoarea inversă chiar dacă nu se ocupaseră toate locurile și eram doar eu și Predatorul, 1v1. Probabil se pierduse ca mine, că îmi vedeam de obiective în voie până când la scurt timp a ieșit fără să-mi dau seama. Am apăsat Tab și eram singurel. Au dispărut și obiectivele și efectiv exploram harta singur, nici măcar AI-ul nu era prezent. Vocea de la bază care îți dictează misiunea îmi spunea să îmi văd de obiective, dar nu se afișa nimic, nu era activat nimic. Era ca și cum extratereștrii din episodul 4 din primul sezon de Rick & Morty terminaseră programul din laborator și fiind vineri și se grăbeau, au uitat simularea mea deschisă. După circa 3 minute, din senin, a fost spawnat un cadavru de Predator în partea opusă a hărții și eram grăbit de obiectivele reactivate să mă duc să-l păzesc, iar înaintea mea au ajuns la el o droaie de soldați. Cu toate acestea cumva am câștigat fiindcă până să ajung aproape s-a terminat timpul și nu a suferit leziuni prea mari mortul, pe care nu l-am văzut decât abia în cutescene-ul de final.
Îmi plac cutscene-urile de început și de final de meci. Ca Fireteam, toată echipa customizată după bunul plac e văzută în elicopter înainte să vă dați jos. Dacă scăpați de Predator, cel mai fain cutscene se activează, cel în care ajunge prea târziu la elicopter și se oftică. Când ești luat ca trofeu, cutescene-ul îmi amintește de finalizările din Mortal Kombat. Aceste cutescene-uri in-game ajută la atmosfera de film de acțiune generic al anilor ’80, din așa-numita categorie „B-movie” după nota B. Chiar și în meniu, soldatul și Ppredatorul sunt cosmetizați așa cum ți setezi tu. Vocea care îți latră în căști obiectivele este și ea smulsă din filmele specifice. Păcat că lipsește o opțiune pentru film grain la setările grafice, tare bine ar fi mers. Dacă gameplay-ul era mai palpitant și fără bug-uri, atmosfera ar fi fost perfectă și ai fi putut să juri că joci într-un film de acțiune de tip commando. Ca grafică, pentru bugetul alocat, este totuși decentă, iar muzica e ce trebuie, așa extrem de repetivă cum este.
Alte bug-uri care te scot din film pot fi prompt-ul care îți spune să apeși “F” să culegi ceva și acolo rămâne tot meciul, în centrul ecranului. Sau notificarea din meniu care îți indică în ce categorie ai primit un nou accesoriu de customizare, care rămâne acolo chiar dacă ai „văzut-o”. Îmi place curățenia și să nu văd notificări dar mulțumită acestui joc parcă încep să mă învăț că pot să le las și așa. Sau delay-ul pe care îl are lobby-ul când votezi în ce parte a hărții să vă spawnați. 100% din timp a ales maxim un jucător locația de aterizare sau nu s-a ales nimic și a fost random.
Măcar crossplay-ul, pe care l-am lăsat la final, merge fără probleme. Adică nu am întâmpinat probleme, am avut de multe ori echipe mixte de PC și PlayStation și nu s-a provocat lag sau vreo problemă de conexiune în timpul meciului.
Concluzii și păreri
Mă gândesc că este plauzibil să zic că de la beta test la lansarea programată de mult pentru 24 aprilie nu s-a lucrat apoape mai deloc la joc. Dacă motivul este acela că de fapt majoritatea dezvotatorilor au stat acasă din cauza virusului, atunci te întrebi de ce nu a fost amânat jocul, la fel ca alte titluri distribuite de Sony. Rezultatul final nu pare un joc complet. Însă chiar și cu patch-uri care ar âmbunătăți conexiunea la server și ar eradica bug-urile grafice, tot nu este un joc care să merite prețul de 40$ în condițiile actuale. Ar trebui relucrate regulile jocului în funcție de feedback, altfel o să moară jocul destul de repede. Ceva potențial are, așa că ar fi păcat să nu fie resuscitat, nu ar fi primul joc care chiar și după un an sau doi prinde viață nouă. Numai să se ocupe cineva de el, nu să fie abandonat ca Friday the 13th.
Predator: Hunting Grounds este un joc Sony care s-a lansat din prima și pe PC. Sony are rol doar de distribuitor și nu a pus accent pe această lansare și e mai bine așa. Ar fi fost rușinos să fie exclusivitate Sony, în perioada aceasta în care TLOU 2 a suferit leak-uri pentru poveste și Naughty Dog e privit de fani cu suspiciune din cauza discuțiilor despre overtime. Jocurile pentru PS Plus din luna mai 2020 sunt considerate seci. O portare pe PC a titlurilor importante îi cam sperie pe unii fani ai consolei: Horizons Zero Dawn vine pe PC în vară. De Death Stranding nu e o surpriză, jocurile lui Kojima își fac loc și pe veteranul PC într-un final de obicei. Recunosc că și eu sunt un pic îngrijorat de oferta de viitor a celor de la Sony, fiindcă de fapt decizia de cumpărare care a cântărit cel mai mult sunt exclusivitățile cât mai multe. Aștept cu nerăbdare anunțurile despre PS5 în condițiile tumultoase ale comunității sceptice.
Despre versiunea de PS4 a Predator: Hunting Grounds găsiți mai multe aici.
Predator: Hunting Grounds a fost lansat din 24 aprilie, în toată lumea și-l puteți cumpăra în format digital de pe PlayStation Store pentru PlayStation 4 și PlayStation 4 Pro și pentru PC de pe Epic Games.
Mulțumesc PlayStation România.