Ascultă acest articol


Samsung Electronics a anunțat astăzi că patru noi lideri tineri se vor alătura Generation 17, o inițiativă împărtășită și de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în scopul stimulării comunității globale pentru a realiza progrese în conformitate cu obiectivele globale sau de dezvoltare sustenabilă. Împreună, acestea reprezintă un apel urgent spre acțiuni concrete în întreaga lume cu scopul de a construi pacea și prosperitatea oamenilor și a planetei până în 2030.

„Suntem mândri să ne extindem misiunea, folosindu-ne atât de acoperirea noastră globală, cât și de inovațiile proprii, pentru a sprijini un nou grup de tineri activiști inspiraționali, alături de care să putem împărtăși pentru încă o dată angajamentul Samsung de a oferi soluții benefice și semnificative întregii comunități globale. Acești patru lideri sunt membri integrați ai comunității Galaxy și dispun de tot sprijinul și încurajarea noastră deplină pentru a contribui la avansarea obiectivelor globale și la construirea unui viitor mai bun pentru toată lumea”, a declarat Stephanie Choi, SVP & Head of Marketing of the Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

Acest grup de lideri tineri ai Generation 17 este format din patru vizionari care combat inegalitatea și problemele ce țin de drepturile omului, educându-și generația cu privire la obiectivele globale din America Latină, Orientul Mijlociu, Asia și Europa de Est:

• Daniel Calarco (Brazilia): Un activist pentru drepturile omului în vârstă de 23 de ani, care a fondat International Youth Watch pentru a crea oportunități mai bune pentru tinerii din comunitățile marginalizate.

• Nadine Khaouli (Liban): o activistă comunitară în vârstă de 25 de ani, care conduce eforturile de ajutorare pentru dezastrele din Liban, rezultate în urma exploziei din Portul Beirut din 2020 și a pandemiei cu COVID-19, prin intermediul organizației sale, Kafe be Kafak.

• Yejin Choi (Coreea de Sud): un terapeut în știința comportamentului cognitive, în vârstă de 26 de ani, devenit CEO-ul și fondatorul DoBrain, o aplicație mobilă bazată pe AI care își propune să îmbunătățească oportunitățile de educație timpurie pentru copiii cu dizabilități.

• Yurii Romashko (Ucraina): un avocat în vârstă de 28 de ani, care a fondat Institutul de analiză și advocacy cu scopul de a-și susține și împuternici comunitatea în luarea decizilor informate.

A doua grupare de tineri lideri din Generation 17

În anul următor, introducerea acestor noi agenți de schimbare va consolida inițiativa și mai mult la nivel global, întrucât aceștia conduc deja organizații importante în scopul remedierii situațiilor sensibile, care nu au fost abordate până acum, dar și a problemelor critice, care fac subiectul obiectivelor globale propuse.

“Pandemia de COVID-19 a sporit distanța dintre generații în întreaga lume și este important acum mai mult ca oricând ca generațiile mai tinere să aibă oportunitățile și resursele de a fi ascultate și de a participa activ la Agenda de dezvoltare sustenabilă 2030. Împreună, alături de Samsung, susținem tot mai mulți reprezentanți ai schimbării pentru ca aceștia să poată construi politici sustenabile și comunități puternice și implicate, realizând progrese importante la nivel global. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu acest grup de tineri lideri și sunt încântat că-i vom putea susține și ajuta să ne conducă spre o cale de recuperare și rezistență”, a declarat administratorul PNUD, Achim Steiner.

Vocea unei generații se face auzită

Generation 17 a luat naștere în octombrie 2020 odată cu misiunea de a inspira o întreagă generație de tineri cu experiență în tehnologie pentru a atinge obiectivele globale în mai puțin de 10 ani. De la lansare, grupul inaugural de tineri lideri, precum Máximo Mazzocco, Sadya Touré, Shomy Chowdhury și Tafara Makaza, s-a implicat activ în eforturile la nivel global, cu sprijinul Samsung și al PNUD pentru a-și spori influența.

În ultimele câteva luni, Samsung și PNUD au sporit vizibilitatea și impactul muncii lor prin mentoratul desfășurat în cadrul Programului Global pentru Tineret al PNUD și al Rețelei Globale de Politici, prin participarea la evenimente globale și regionale privind dezvoltarea, precum seria #Youth4ClimateLive și Karma Dialog și prin implicarea acestora în activitățile subsidiarelor și cu partenerii.

Samsung a echipat, de asemenea, Tinerii Lideri cu cea mai recentă tehnologie Galaxy pentru ca aceștia să rămână în contact permanent cu colegii lor, sporind gradul de conștientizare a activității lor în rețeaua sa globală printr-un conținut personalizat și acces la canalele sale online. Exemplificând nevoia de a acționa împreună, Tinerii Lideri și-au valorificat rețeaua extinsă prin schimbul de idei și cele mai bune practici, colaborând în scopul angajamentelor de la egal la egal. Sprijinul oferit acestora va continua pe tot parcursul anului, începând cu participarea la Forumul pentru tineri 2021 organizat de Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite (ECOSOC).

Ambele grupuri de tineri lideri vor avea acces la ecosistemul Galaxy, folosindu-se de dispozitivele Galaxy pentru a colabora online și pentru a realiza sesiuni de brainstorming din care să rezulte soluții inovatoare pentru toate provocările lor comune, abordând în cele din urmă diversitatea și complexitatea obiectivelor globale și extinzându-și rețeaua de activiști puternici.

Tinerii lideri vor continua să se implice activ în obiectivele globale prin intermediul aplicației Samsung Global Goals, instalată în peste 100 de milioane de smartphone-uri Galaxy, care a înregistrat donații în valoare de peste 1,5 milioane USD către organizația PNUD. Aplicația a primit distincția de onoare în cadrul SDG Action Awards și a fost premiată la categoria de Aplicații Software și Mobile, Tehnologie pentru o Lume Mai Bună cu premiul CES 2020 pentru inovație. De asemenea, a fost nominalizată la premiile Reuters pentru Afaceri Responsabile în cadrul SDG Impact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.