Începând de anul acesta, devoratorii de seriale vor putea descoperi producții noi, perfecte pentru binging, într-un cadru rezervat de obicei filmelor de cinema, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august). Noua secțiune Va urma/ Coming Up Next propune opt seriale și miniserii în premieră în România, două dintre ele difuzate integral, în maratoane. Un episod pilot din noul serial HBO România Ruxx va fi proiectat în avanpremieră, în timp ce seriile din Spania, Cehia, Serbia, Rusia, Franța, Danemarca, Franța și Brazilia au câștigat premii și fani în țările lor, dar sunt puțin cunoscute în România.
RUXX (r. Iulia Rugină, Octav Gheorghe – România, 2021)
Episodul pilot al celei mai recente producții HBO România se va vedea în avanpremieră la TIFF. Puternic, emoționant și curajos, RUXX urmărește evoluția unei tinere (Raluca Aprodu) care încearcă să își echilibreze cariera solicitantă cu celelalte priorități ale vieții ei: își susține financiar familia și are o relație la distanță. Din distribuția serialului fac parte actorii Alex Secăreanu (God’s Own Country), Șerban Pavlu, Alina Chivulescu, Bogdan Dumitrache, Mădălina Craiu, Ioana Bugarin și Marian Olteanu.
Trupa de intervenție (Riot Police, r. Rodrigo Sorogoyen – Spania, 2020)
„Cel mai bun serial spaniol al acestui an’’, potrivit publicației El Mundo, este regizat de Rodrigo Sorogoyen (Trofeul Transilvania 2014 pentru Stockholm). Șase jandarmi participă la o operaţiune de evacuare în Madrid. Lucrurile scapă de sub control şi un bărbat îşi pierde viaţa. Jandarmii sunt gata de orice pentru a scăpa basma curată, dar Laia, ofiţer la Afaceri Interne, este pe cale să descopere secrete uluitoare. Serialul va fi proiectat integral la TIFF. Parte din programul Carte blanche: San Sebastián.
#martyisdead (r. Pavel Soukup – Cehia, 2020)
Un thriller cehesc intens despre cyberbulling. Un băiat de 15 ani este descoperit fără suflare. Tot ce a lăsat în urmă este un şir de clipuri oribile filmate chiar înainte să moară. Doborât de durere, tatăl sau încearcă să pună cap la cap detaliile înfiorătoare ale activităţii online a băiatului pentru a dezlega misterul morţii sale. Inspirată de cazuri reale de bullying online, mini-seria de 8 episoade premiată anul trecut cu un Emmy va fi prezentată integral la TIFF 2021.
Familia (The Family/ Porodica, r. Bojan Vuletic – Serbia, 2021)
Prezentată în premieră la Festivalul de la Sarajevo, miniseria prezintă ultimele trei zile de dinainte de arestarea fostului preşedinte sârb Slobodan Milošević. Înconjurat de familie şi apropiaţi, acesta este prizonier în vila sa şi nu are niciun control asupra situaţiei. Criza pe care o traversează îi forțează să-şi confrunte greşelile din trecut. Primul dintre cele cinci episoade va fi urmărit în premieră în România la TIFF.
Șase locuri goale (Six Empty Seats/ Polet, r. Piotr Todorovsky – Rusia, 2020)
Șase colegi de birou cum nu se poate mai diferiți pierd avionul, dar imediat după decolare, acesta se prăbușește. Trauma provocată de tragedie și hazardul supravieţuirii lor începe să-i macine. Cei șase îşi iau soarta în mâini și pun la cale un plan atât de periculos, încât le va schimba cursul vieţii pentru totdeauna. La Cluj, spectatorii vor urmări primul episod din aventura lor. Desemnat Cel mai bun serial la Festivalul Serial Killer (Cehia).
OZN-uri (UFOs, r. Antony Cordier – Franța, Belgia, 2021)
De la Berlinale, ajung pe marele ecran TIFF primele trei episoade din cele 12 ale unui serial care evocă farmecul irezistibil al anilor ’70 într-o poveste cu extratereștri, inspirată de un demers real. După un eşec răsunător, genialul inginer spaţial Didier Mathure (Melvil Poupaud) este detașat să conducă GEPAN, o echipă specializată în OZN-uri. Sarcina lui e să ofere explicaţii ştiinţifice cu privire la observarea mai multor OZN-uri care au ţinut prima pagină a ziarelor. Este o slujbă de coşmar pentru raţionalul şi metodicul Didier, dar un eveniment ieşit din comun îi zdruncină convingerile şi îl catapultează într-o lume unde totul e posibil.
Investigația (The Investigation, r. Tobias Lindholm – Danemarca, 2020)
Cea mai bună miniserie străină din acest an la Shanghai International TV Festival urmărește investigația unui caz controversat. Şeful secţiei Omucideri Jens Møller şi echipa sa cercetează ceea ce presa a numit „Cazul submarinului”. Pe hârtie pare un caz simplu de crimă, dar fără un cadavru, fără un motiv şi fără arma crimei, investigaţia se dovedeşte mai mult decât complexă. Primul episod se va vedea la TIFF.
Binecuvântarea (The Blessing, r. Davi de Oliveira Pinheiro, Emiliano Cunha, Brazilia, 2020)
Doi cercetători creează un medicament experimental destinat bolnavilor în fază terminală, dar laboratorul german pentru care lucrează se retrage subit din program. Încercând să găsească o explicaţie, aceștia descoperă că medicamentul are un efect secundar suprinzător: suprimă teama. Departe de a înţelege potenţialul real al descoperirii lor, cei doi cercetători testează remediul pe pacienţi aleşi la întâmplare. Primul episod va fi proiectat pe marele ecran, la Cluj.