Ascultă acest articol


În acest moment nu există un set de norme clare și 100% predictibile pentru a organiza Comic Con, însă am reușit să croim un eveniment care are un set de 6 măsuri pentru a crea un eveniment sigur și un eveniment care poate fi organizat conform legislației care urmează să fie actualizată pentru luna August 2021.

Cele șase măsuri pe care East European Comic Con se bazează în 2021, sunt: accesul verificat, numărul de participanți este limitat (5000), sesiuni de maxim 5 ore, cu pauze de dezinfectare între acestea, o igienă sporită a mâinilor și, desigur, masca de protecție.

În primele două zile (26-27 august), evenimentul este dedicat celor care doresc să viziteze standurile expoziționale și magazinele prezente, iar în 28-29 August va avea că invitați actori din cele mai populare seriale și filme de la Hollywood. Evenimentul se va desfășura în București la Romexpo, în pavilioanele B1 și B2 și pe aleea din fața acestora pe o suprafață de peste 35000 mp.

John Romero, una dintre legendele jocurilor video, vine pentru prima dată la Comic Con Summer Limited Edition. De numele lui Romero se leagă jocuri ca Wolfenstein 3D, Dangerous Dave, Hexen, Doom, Doom II sau Quake.

Programator, designer și level designer autodidact, Romero a lucrat la peste 130 de jocuri, dintre care 108 au apărut în spațiul public. El este considerat părintele jocurilor “first person shooter”, iar contribuțiile sale sunt incontestabile la nivel global, fiind posesorul a peste 100 de premii. John Romero este și un mare susținător al eSports și un jucător avid de Doom și Quake. De la începutul activității sale și până în prezent a co-fondat 8 companii de succes în domeniul gamingului, inclusiv id Software.

De curând, i s-a acordat un premiu pentru întreaga sa carieră la Fun & Serious Games Festival in Bilbao, precum și un trofeu Legend Award la ediția din 2017 a Develop: Brighton.

John Romero va fi prezent pe 28 și 29 august.

John Romero se alătură celor 4 actori invitați: Anna Shaffer (Triss Merigold din The Witcher) se alătură lui Eugene Simon (Lancel Lannister din Game of Thrones) Michael Malarkey (Lorenzo St.John din The Vampire Diaries) și lui Ed Westwick (Chuck Bass din fenomenul Gossip Girl).

Biletele pentru fiecare sesiune în parte sunt disponibile pe www.comic-con.ro.

Evenimentele, Comic Con Expo Market și Summer Limited Edition vor avea împreuna 7 sesiuni – Joi 26 August 16:00 – 20:00; Vineri 12:00 – 16:00 și 17:30 – 21:30, iar Sâmbătă și Duminică intervalele sunt 09:30 – 14:30 și 16:00 – 21:00. Pentru fiecare sesiune este necesară achiziționarea unui bilet.

Cei care dețin deja un bilet la eveniment și doresc să participe la ediția din luna August, trebuie să intre pe entertix.ro/eecc și să introducă codul de pe bilet, iar în pasul următor să aleagă sesiunile la care doresc să participe. Pentru fiecare zi de eveniment aferentă biletului, aceștia pot alege o singura sesiune.

Fiecare sesiune va fi limitată la un număr maxim de 4000 de bilete, capacitatea până la 5000 va fi acoperită de echipa evenimentului, voluntari, expozanți, invitați și un număr de siguranță pentru a nu fi depășită capacitatea.

Desigur, cei care nu reușesc să ajungă la ediția de la finalul lunii august, pot păstra biletul pentru edițiile din 2022, pot folosi suma aferentă biletului în magazinul online de unde pot achiziționa produse Comic Con (tricouri, stickere, ghiozdane, postere, magneti etc.) sau pot solicita restituirea sumei după ce evenimentul din luna august s-a desfășurat.

Pentru a descoperi mai multe detalii despre accesul la eveniment, măsurile de siguranță îi invităm pe participanți să viziteze https://comic-con.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.