Orașul respiră prin poveștile oamenilor care îl locuiesc. Fiecare stradă din București, fiecare scară de bloc și fiecare terasă din cartier păstrează amintirile unor întâmplări care, într-un anumit moment, au reușit să marcheze pentru totdeauna viețile celor implicați. Un proiect multimedia inspirat din astfel de evenimente, povestite dintr-o perspectivă personală, Harta Colecționarului de amintiri își propune să mapeze poveștile din București, într-o formulă adaptată artistic de echipa unteatru. Până pe 15 septembrie, toți cei care locuiesc în capitală sau au o amintire specială legată de oraș sunt invitați să participe la realizarea hărții alternative a Bucureștiului – una bazată exclusiv pe experiențele lor. Povestitorii își pot înscrie istoriile personale completând formularului online: https://forms.gle/StbJnPWLtxe5SnXm7

Harta Colecționarului de amintiri este un proiect participativ care invită bucureștenii să-și recucerească orașul. Împânzind harta capitalei cu poveștile lor personale, toți cei implicați vor contribui, în mod activ, la realizarea unui traseu afectiv pe care, ulterior, oricine îl va putea explora în mediul online, pe pagina dedicată proiectului. În paralel, în spațiile din oraș asociate poveștilor înscrise, iubitorii de trasee urbane vor găsi o serie de QR-cod-uri care, odată scanate, vor deschide calea către amintirile recreate de artiștii unteatru. Transformate în fragmente de teatru cinematic, ilustrații, fotografii și teatru radiofonic, poveștile înscrise pe Harta Colecționarului de Amintiri vor putea fi urmărite, ascultate sau citite de pe orice dispozitiv.

Bucureștenii pot completa harta Bucureștiului cu poveștile lor până pe 15 septembrie. Pentru o bună poziționare, povestitorii sunt rugați să completeze formularul de înscriere cu toate coordonatele geografice. Nu există limită de caractere, iar poveștile înscrise pot fi însoțite de imagini și alte elemente media care ar putea ajuta la reconstituirea întâmplărilor evocate. O selecție de povești va sta la baza seriei de materiale audio-vizuale realizate de artiștii unteatru până pe 15 octombrie, când va avea loc lansarea oficială a hărții interactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.