Pentru al doilea an consecutiv, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film, de data aceasta în format fizic, după ediția-pilot, care s-a desfășurat în 2020 online. Cele zece evenimente sunt programate în perioada 29-31 octombrie 2021, la Cinema Victoria, și aduc împreună domeniul cinematografiei și psihanalizei, sub genericul „Despre neuitare”. Pentru a respecta ultimele măsuri adoptate de Guvernul României în lupta împotriva COVID-19, orele de difuzare anunțate inițial au fost modificate și programul se va încheia la ora 21.00.

Programul din cele trei zile include, în premieră, proiecții speciale In memoriam Ivan Patzaichin și Ion Caramitru, filme de lungmetraj pentru copii și adulți, scurtmetraje, un cine-concert și un spectacol-lectură.

Evenimentele vor fi susținute de discuții cu terapeuți și psihanaliști, alături de cei care vor fi prezenți în calitate de invitați speciali ai ediției: Irina-Margareta Nistor (cine-interpret & directorul festivalului), Andrea Sabbadini (psihanalist, fondatorul festivalului cu origini londoneze, participă online), Bogdan Ilieșiu (regizor), Dan Tudor (regizor, intervenție online), Nicolae Mărgineanu (regizor) și Ionuț Lucian Rusu (regizor).

„În a doua ediție, sperăm live, la Cinema Victoria, vom vorbi și viziona despre „Neuitare”, pentru cei de care ne-am despărțit cu durere, de la Ivan Patzaichin, la Ion Caramitru, trecând printr-un trecut spectaculos al unor actrițe înnobilate de Regina Angliei, ori tratarea cu umor a unei întâmplări într-o orchestră simfonică, amintiri tulburătoare și interzise de cenzură despre Cutremurul din’77, un clasic mut, preferat de Tudor Caranfil, o poveste de dragoste, un taximetrist și un Moș Crăciun adevărat, ca să urcăm Sus, spre Stelele de cinema, totul psihanalizat pe un Divan imaginar”, menționează Irina-Margareta Nistor, director al festivalului.

Cu origini londoneze, festivalul este proiecția românească a European Psychoanalytic Film Festival, care are loc la Londra și a cărui scop este acela de a pătrunde în nivelul profund al psihicului uman, prin cinema, ca o formă de cultură și exprimare.

Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online, de pe www.cinemavictoria.ro.

Accesul la festival se face respectând normele și recomandările autorităților locale în vigoare. Detalii despre normele de prevenție: www.ecranulsidivanul.ro sau https://www.facebook.com/FestivalulDePsihanalizaSiFilm.
Preț bilet filme: 20 de lei
Preț bilet cine-concerte: 25 de lei

Programul evenimentelor:

Vineri, 29 octombrie 2021
Ora 14.00 – Filipovenii și cazacii lui Nekrasov (Ivan Patzaichin și Vlad Ivanov) – (regia Ana Preda) – Premieră | AG
Psihanalizat de Andreea Chițu și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 16.00 – Ștefan Luchian – (regia Nicolae Mărgineanu) – AG – Proiecție specială IN MEMORIAM Ion Caramitru
Invitat: Nicolae Mărgineanu
Psihanalizat de Ilinca Bălaș și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 19.00 – Un divan à Tunis – (regia Manele Labidi) – Premieră | AG
Psihanalizat de Laura Manu (Italia) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Sâmbătă, 30 octombrie 2021
Ora 14.00 – Cine-concert The Wind – Irina Margareta Nistor & Foley’Ala
Silent screening, sound design & live scoring
Un experiment cvasi-improvizat de (re)construire a coloanei sonore a filmului Vântul (SUA, 1928), regia Victor Sjöström, cu o introducere de Lillian Gish.
Psihanalizat de Matei Georgescu și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 16.00 – Poveşti de dragoste
Spectacol-lectură multimedia cu muzică live
Dramatizare după trei scurte povestiri de Ludmila Petruşevskaia, cu piese pe versuri de Aleksandr Blok, improvizaţie şi proiecţii video.
Psihanalizat de Matei Georgescu și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 19.00 – Tea with the Dames – (regia Roger Michell) – Premieră | AG
Psihanalizat de Dr. Andrea Sabbadini (Londra) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Duminică, 31 octombrie 2021
Ora 12.00 – UP | Deasupra tuturor – animație, dublat – (regia Pete Docter, Bob Peterson), AG – Proiecție de film pentru copii
Psihanalizat de Oana Paveliuc și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 14.30 – Scurtmetraje:
Taxi De Niro 2 – (regia Ionuț Lucian Rusu)
Dragă Moș Crăciun – (regia Bogdan Ilieșiu)
Casa cu un om – (regia Dan Tudor) | Premieră
Invitați: Ionuț Lucian Rusu, Bogdan Ilieșiu, Dan Tudor (on-line)
Psihanalizate Oana Paveliuc și cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor

Ora 17.00 – Mai presus de orice – (regia Nicolae Mărgineanu, Dan Pița) – Premieră | AG
Invitat: Nicolae Mărgineanu
Psihanalizat de Rita Teodoru și cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor

Ora 19.00 – Concertul – (regia Radu Mihăileanu) – AG
Psihanalizat de Cătălin Știrbu și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.