Uneori mă surprind gândindu-mă cât de simplă era distracția acum treizeci și ceva de ani. Nu existau trailere de 20 de minute analizate cadru cu cadru, nu existau battle pass-uri, sezoane, monede premium și nici discuții interminabile despre meta. Aveai o consolă, o casetă, câțiva prieteni și câteva jocuri pe care le știai pe dinafară, dar pe care le porneai iar și iar fără să te plictisești. Pentru mine, universul Nekketsu a fost una dintre cele mai frumoase părți ale perioadei aceleia. Goal 3, dodgeball-ul care transforma fiecare meci într-o tentativă de omor cu mingea, hocheiul în care pumnii circulau mai des decât pucul, baschetul complet absurd în care regulile păreau doar niște recomandări, River City și toată gașca aceea de personaje care apăreau peste tot, de parcă locuiau în același cartier și aveau mereu chef de scandal. Și ca să vedeți, pe profilul meu de steam îl am pe eroul principal din seria Nekketsu, Kunio. Acolo e toată copilăria mea și am toate jocurile și azi, pe toate consolele posibile.
Farmecul unui univers haotic
Era ceva special la jocurile alea, faptul că nu încercau să fie serioase, nu încercau să demonstreze nimic, erau construite în jurul unei idei foarte simple: să te facă să zâmbești, să râzi, să crezi în supranatural. Iar când privești în urmă, realizezi că exact asta le-a făcut nemuritoare, nu grafica, nu tehnologia, nu complexitatea, ci energia lor. De fapt, acea senzație că orice se poate întâmpla și că logica este invitată la petrecere doar dacă promite să nu strice atmosfera.
Sigur din nostalgie mi-am dorit River City Saga: Journey to the West, l-am deschis cu o combinație de entuziasm și teamă, dar am lăsat James Bond, adică nu l-am terminat, că a apărut Nekketsu, frate. Spun entuziasm pentru că era încă un joc din lumea pe care o iubesc de când eram copil, teamă pentru că timpul nu iartă pe nimeni, multe serii legendare au revenit în ultimii ani doar pentru a demonstra că nostalgia singură nu poate susține un joc. Multe au încercat să se reinventeze atât de agresiv încât au uitat ce le făcea speciale, altele au rămas blocate în trecut și au ajuns să pară relicve. River City Saga: Journey to the West reușește însă ceva mult mai dificil, să pară vechi în toate modurile bune și nou exact acolo unde trebuie.
Premisa este deja suficient de absurdă încât să funcționeze perfect. Romanul clasic chinezesc Journey to the West este reinterpretat prin filtrul Nekketsu, iar rezultatul este exact genul de nebunie pe care fanii seriei îl așteaptă. Sun Wukong este Kunio. Zhu Bajie este Kunio. Sha Wujing este Kunio. Practic, ai impresia că cineva a luat una dintre cele mai importante opere ale literaturii asiatice și a decis că ar fi mult mai distractivă dacă toată distribuția ar rezolva conflictele prin lovituri în cap și pumni zburători. Și partea cea mai amuzantă este că funcționează fabulasao în bătaie.
Nu există realism
Din primele minute jocul își declară intențiile fără urmă de rușine, că nu vrea să fie realist, nici să te impresioneze cu cinematice interminabile. Vrea să te arunce într-un carusel de bătăi, personaje carismatice, animații exagerate și situații ridicole. Azi, industria jocurilor pare să își ceară scuze pentru propria identitate, dar Journey to the West este complet împăcat cu ceea ce este.
Sistemul de luptă reprezintă adevărata inimă a experienței. La prima vedere pare haotic, iar la a doua vedere îți dai seama că este și mai haotic decât credeai. Oamenii zboară prin aer, adversarii sunt proiectați în toate direcțiile, efectele speciale umplu ecranul și, undeva în mijlocul acestui dezastru organizat, tu încerci să te convingi că ai un plan. Fiecare confruntare arată ca un cărucior de supermarket care s-a izbit frontal de o fabrică de artificii. Butoanele sunt apăsate frenetic, inamicii se rostogolesc prin decor și totul se desfășoară într-un ritm care te face să râzi chiar și atunci când ești lovit. Este genul de gameplay care nu încearcă să pară elegant. Își găsește frumusețea în exces. Vă spun, am ajuns să apăs doar butonul A de pe controller, că nu mai vedeam nimic pe ecran.
Totul e făcut cu cap, însă…
Un element care adaugă profunzime este sistemul Secret Skills. Pe măsură ce avansezi, primești tehnici și abilități care modifică semnificativ stilul de joc. Cu aproximativ 80 de variante disponibile, există suficient spațiu pentru experimentare și pentru construirea unui personaj adaptat propriilor preferințe. Nu vorbim despre un RPG ultra-complex, dar există destulă personalizare încât progresul să fie satisfăcător și să ai mereu senzația că descoperi ceva nou.
Personajele jucabile contribuie și ele la varietate, Sun Wukong este rapid și agil, Zhu Bajie preferă forța brută, iar Sha Wujing aduce avantajul atacurilor de la distanță. Diferențele dintre ei sunt suficient de evidente încât să schimbe modul în care abordezi confruntările, fără a complica inutil experiența. Totul rămâne accesibil, exact cum trebuie să fie într-un joc care pune distracția înaintea sofisticării. De exemplu, eu acum joc cu Zhu Bajie, după ce mi-am furat-o cu rapidul Sun și cu Sha, care dă de la distanță, se pare că mă descurc mai bine cu din ăștia tip tanc, de asta și în Diablo jucam cu barbarul.
Un alt aspect care mi-a plăcut enorm este felul în care seria își respectă trecutul. Personaje cunoscute din universul River City apar constant, uneori ca aliați, alteori ca adversari. Pentru un nou venit poate fi doar o galerie simpatică de figuri excentrice, dar pentru veterani, ca mine, este o întâlnire cu vechi cunoștințe. Genul acela de fan service făcut cu măsură, fără să devină obositor sau să pară disperat după aplauze.
Să știți că rupe și pe grafică
Vizual, jocul nu încearcă să concureze cu marile producții ale momentului și nici nu are nevoie. Stilul artistic colorat și expresiv completează perfect tonul aventurii. Animațiile sunt energice, personajele au personalitate, iar lumea are acel farmec specific jocurilor japoneze care nu se tem să fie ciudate, în final totul respiră autenticitate și pasiune pentru materialul original.
Poate cel mai mare compliment pe care îl pot face acestui joc este că nu m-a făcut să mă simt bătrân. Din contră. Pentru câteva ore, m-a trimis înapoi în perioada în care stăteam lipit de televizor și încercam să înțeleg de ce un meci de hochei se transformase într-o bătaie generală sau de ce o minge de fotbal putea doborî o echipă întreagă. Nu pentru că reproduce perfect acele jocuri, ci pentru că păstrează aceeași filozofie. Aceeași bucurie sinceră de a fi absurd, aceeași plăcere de a pune distracția pe primul loc.
E o perioadă ciudată, în care multe jocuri sunt preocupate să fie importante, dar River City Saga: Journey to the West este preocupat să fie distractiv. Și reușește fără să revoluționeze. Aș spune că este un rara avis, adică un joc care știe exact ce vrea să fie și care oferă acel lucru cu un zâmbet larg pe față.
Pentru fanii Nekketsu, este o reîntâlnire emoționantă cu o lume pe care au iubit-o în copilărie. Pentru cei care nu au pus niciodată mâna pe un joc din serie, este o ocazie excelentă de a descoperi de ce aventurile lui Kunio au rămas vii atâta timp. Iar pentru mine, după atâția ani, a fost confirmarea că unele lucruri nu trebuie modernizate până la nerecunoaștere, ci lăsate să fie exact ceea ce au fost întotdeauna.
Cum? Gălăgioase, ridicole, haotice și incredibil de distractive. Exact ca pe vremea când tot ce aveam nevoie pentru o seară perfectă era o consolă, un joystick și un motiv bun să mai pornesc încă o dată un joc Nekketsu.
River City Saga: Journey to the West este disponibil din 3 iunie pe PC (Steam), Nintendo Switch
- Gen: Adventure, Roguelite, Beat’m Up
- Lansare: 03.06.2026
- Studio: Arc System Works, UnitePlus
- Distribuitor: Arc System Works
- Platforme: PC (Steam), Nintendo Switch
- Clasificare: 18+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis:„Primul roguelike din River City creat special pentru jocul solo. Sun Wukong, Zhu Bajie, Sha Wujing și Tang Sanzang, toate personajele principale sunt Kunio!! O aventură de acțiune și comedie, sălbatică și plină de adrenalină, în care aceștia pleacă spre Tianzhu.”
