Ascultă acest articol

2022 e un an în care tehnologia ne pregătește multe surprize, iar cei de la Acer nu stau nici ei degeaba și împing gama de gaming și mai departe dotându-și laptop-urile cu cele mai noi și mai performante componente ale momentului. De această dată ne vom îndrepta atenția către seria Helios, mai exact Helios 300 cu un model performant, deși nu vârf de gamă.

Acer Predator Helios 300 (PH315-55) a sosi pe biroul nostru de teste și n-am stat mult pe gânduri și ne-am apucat de treabă știind că avem să ne jucăm cu unul dintre cele mai performante laptop-uri de gaming nu numai ale Acer, dar și la modul general. Așadar, să-ncepem!

Pachet

Acer ne-a obișnuit, în ultima vreme, la modelele de laptop-uri mai performante (flagship-urile cum s-ar zice) cu un ambalaj mai atent gândit pentru protecție și cu un design atrăgător. Fiind vorba de un laptop de gaming, culoarea neagră nu lipsește, iar pe cutia din carton avem imprimat uriaș logo-ul Predator și un sticker cu informații tehnice despre model. Nu lipsește mânerul de transport pentru că avem de a face cu un conținut greu.

în cutie găsim o altă cutie mai mică din carton, în care avem alimentatorul pentru curent (brick-ul) și 3 feluri de cabluri care se leagă la priză pentru diferite zone (US, EU) inclusiv cel care se potrivește la noi. Lângă un ghid avem o altă cutie dintr-un carton tare, prinsă între mai mulți bureți pentru o și mai mare protecție. În acea cutie este laptop-ul într-un plic de material textil pentru a nu se zgâria.

Aspect

Gama Predator are un design similar, deosebit, care combină parcă elemente de Transformers cu bolizi auto de curse și rezultă ceva spectaculos și, deși, Triton și Helios – cele două serii de laptop-uri de gaming ale Acer – împart un aspect asemănător, se deosebesc totuși prin mici detalii și sunt binevenite pentru a oferi gamerilor să-și aleagă exact ce li se potrivește cel mai bine.

Revenind la Helios 300, culoarea negru predomină, la fel și materialul folosit, plasticul, iar pe capac avem nelipsitul logo Predator, argintiu cu contur albastru metalizat, centrat aproape pe mijloc. În partea de jos, se observă balamaua simplă, iar la margine avem o zonă argintie. Întors cu burta în sus, Helios 300 are 4 piciorușe mari de cauciuc, două difuzoare stereo poziționate înspre partea din față între care este și o bandă RGB.
În partea de sus se observă un grilaj central din plastic pentru aerisire, încadrat în altele mai mici în spatele cărora stau câte un ventilator Aeroblade 3D.

Latura lungă din față nu dispune de niciun element, exceptând acea bandă RGB poziționată înspre partea de jos a laptop-ului, iar pe latura din spate, în laterale se observă elemenți de aluminiu albastru pe unde se disipă căldura. Între aceștia se află portul pentru alimentare la curent, un port HDMI, unul mini DP și un port USB-C.

Pe ambele laterale ale laptop-ului avem câte o zonă pentru aerisire cu elemenți colorați albastru, pe partea din stânga fiind prezent și Kesington Lock-ul, un jack pentru audio și microfon, portul LAN și unul USB, iar pe cea din dreapta avem alte două porturi USB și două LED-uri de stare pentru activitate și baterie.

Deschidem capacul și observăm în partea de sus camera web și microfonul, iar sub ecran avem un sticker în care ni se amintește că e vorba de un ecran QHD @165Hz și 3ms, iar pe centru avem logo-ul Predator, argintiu.

Pe zona de interacțiune, în partea de sus, nu lipsește butonul de Turbo, în stânga, iar în dreapta se observă inscripționat suportul DTS X pentru audio, între ele fiind o zonă perforată. Tastatura este QUERTY cu tot cu Numpad și include tasta adițională dedicată PredatorSense și este iluminată RGB cu suport Pulsar Lightning, iar sub ea avem TouchPad-ul înconjurat de o ramă subțire argintie. În drepta acestuia este un sticker care ne informează despre câteva dintre posibilitățile de conexiune avansată, tastatură iluminată, transferul rapid de date și ventilatoarele de generație cea mai nouă.

Greu, dar nu foarte masiv, Helios 300 este construit atent, negru și rece, impunător dar totodată și elegant.

Tehnic

Helios 300 este un grăsuț de 2.50kg, dar cu forme agile de 359.4 x 276.4 x 25.55 mm și ascunde în interior un procesor puternic, Intel Core i7-12700H (@ 2.70Ghz) și 32GB RAM DDR5, iar la memorie de stocare internă avem 2x 1TB SSD NVMe. Este clar o mică bestie mai ales când GPU-ul este NVIDIA GeForce RTX 3070 TI și are chiar și un Intel Iris Xe pentru operațiunile fără necesitate de accelerare 3D.

Pe partea de audio avem difuzoare stereo cu suport DTS X: Ultra Audio, un port LAN (RJ-45) Gigabit și Wireless IEEE 802.11 a/b/g/n/ac/ax, tot la conectivitate având și Bluetooth 5.2, dar și 2x porturi USB 3.2 și una cu posibilitate de alimentare, dar și unul USB-C (Thunderbolt 4). Nu lipsește HDMI-ul și mini PD-ul, Kensington Lock-ul și jack-ul 3.5mm.

Display-ul IPS are 15.6 inch și suportă rezoluția WQHD (2560 x 1440), având o rată de reîmprospătare de 165 Hz.

Tastatura este iluminată, QUERTY, avem și un TouchPad generos, cameră web HD, microfoane încorporate și un sistem de răcire cu ventilatoare Aeroblade 3D.

Sistemul de operare este Windows 11, iar bateria este pe 4 celule Litiu Ion (Li-Ion).

Micuța bestie pare a fi tot ce și-ar putea dori un jucător, în acest moment, de la un device portabil de gaming, dar ne vom lămuri imediat după câteva teste.

Testare

Helios 300 este un laptop greu, dar nu neapărat prea voluminos, dimensiunile sale fiind undeva la limita bunului simț al portabilității pentru ceea ce oferă. Dacă la aspect, chiar dacă nu excelează prin nimic, are un design simplu, dar ușor futuristic, RGB-ul fiind acea pată de culoare care să-i animeze puțin aspectul negru și rece.

În mână Helios 300 își merită dimensiunile și greutatea, în termeni de portabilitate, dar completat cu tot cu alimentatorul (brick) destul de greoi și mare, este nevoie de ceva efort/forță pentru a-l lua cu tine unde dorești. Pus într-un rucsac alături de alte accesorii utile și de nelipsit, greutatea va fi considerabilă. Măcar are un aspect plăcut, futurisc – după cum spuneam și clar nu e nicio rușine să-l expui în public, mai ales că are și o construcție “zdravănă”.

RGB-ul jucăuș aduce la viață culorile reci și sumbre ale carcasei, iar bara luminoasă de pe latura dinstpre utilizator, de sub TouchPad proiectează frumos luminițele pe suprafața de utilizare. Nici sistemul audio nu e rău, deși cam încet ca volum și lipsește acel bass redat de subwoofer-ul inclus în alte modele din gama Predator. Spațialitatea se simte și ea plăcut și nu numai în jocuri ci și în filmele și serialele preferate, iar camera web, împreună cu microfonul, își face treaba în conversațiile audio-video fără nicio problemă, fie vorba de Messenger, WhatsApp sau Zoom.

TouchPad-ul este generos ca spațiu și funcționează foarte bine, la fel și Bluetooth-ul prin care am instalat un controller de PS5, căști, boxă externă, mouse și tastatură. Detectarea s-a făcut rapid, la fel și împerecherea (pair) și toate au funcționat fără întreruperi, în apropierea laptop-ului.

Rețeaua merge bine prin LAN, dar și prin Wireless, vitezele de tranfer fiind impecabile, la distanțe medii față de router-ul capabil Wi-Fi6 cu o conexiune DIGI de 1GB. Am făcut și un test wireless prin Speed Net pentru a vă convinge:

În regim office, cu tot cu browsing și social media, nici nu mai încape discuție că Helios 300 s-a comportat impecabil chiar și în aplicații de editare video/audio, dar conform tag-line-ului interesant, “Best for Gaming and AutoCAD”, AutoCAD-ul nu l-am testat dar cred că dacă tot e pomenit și scos în evidență, bănuiesc că nu are de ce să nu funcționeze bine.

Conexiunea stabilă și capabilă în termen de viteză de transfer a contat atât la streaming-ul de filme și seriale via YouTube, Amazon Prime Video, HBO Max și Netflix, dar și în cazul celui de muzică via Spotify. Bineînțeles, cel mai mult contează în cazul jocurilor și pe lângă testele în multiplayer online, prin GeForce NOW am putut vedea cum se comportă și mai bine. Am pus la bătaie titluri precum Death Stranding, Horizon Zero Dawn, Resident Evil Village, Outriders sau God of War, parte din ele rulând aproape perfect, atât direct – unde s-au văzut performanțele și tehnologiile plăcii video RTX 3070, dar și a vitezei SSD-urilor și al capacității lor, inclusiv al memoriei RAM care este DDR5! Nici nu se mai pune problema în cazul jocurilor mai puțin mâncătoare de resurse, precum strategiile și RPG-urile precum Command & Conquer Red Alert Remastered sau Warcraft 3 Reforged, Diablo III sau Grim Dawn. Acestea, alături de orice titlu din Microsoft Store (Asphalt 9 Legends, Forza Horizon 3, 4, Gear of War, Halo Infinite) nu au pus nicio problemă lui Helios 300.

În cazul jocurilor a contat, bineînțeles și performanța display-ului, care, deși micuț ca dimensiuni pentru a putea merita să rulezi ceva 4K pe el, frecvența de 165 Hz chiar a făcut diferența, în jocurile cu suport pentru așa ceva. Tastatura îmi place mult, cum se simte la tastat, spațiile dintre butoane, dar și acel font pe care-l laud de fiecare dată când testez un laptop Predator.

În timpul forjării laptop-ului am tras cu ochiul la baterie și în Full Contact cam o oră poate ține bateria, pornind de la 100%, dar în regim office sau o utilizare medie, ține în jur de 4 ore, în funcție de cum setezi la Windows 11.

Odată ce apeși pe butonul Turbo, sar ceasurile la procesor și turația ventilatoarelor și începe distracția, iar pe parcursul jocurilor nu s-a încălzit tastatura atât de mult cât să deranjeze în vreun fel. Și nu, n-am uitat de butonul de PredatorSense care îți deschide o aplicație dedicată de unde poți monitoriza și modifica atât frecvențele ceasurilor interne cât și turațiile ventilatoarelor, dar și jocurile de lumini ale tastaturii și ale acelei bări de dedesubt. Ce se întâmplă cu rețeaua poți monitoriza și administra prin aplicația dedicată Killer, iar clientul Planet9 este dedicat jocurilor online. Prin aplicația DTX Ultra ai controlul asupra plăcii de sunet.

Am pus la bătaie și două teste de tip benchmarking cu 3DMark și Novabench unde am obținut rezultatele următoare:

De asemenea, pentru mai multe detalii de ordin tehnic, am instalat și făcut capturi de ecran la mai multe aplicații și precizez și că Windows 11 funcționează și el exemplar pe acest laptop:

Sincer nu am avut ce să reproșez lui Helios 300 poate numai că nu a avut măcar display de 17 inch pentru un câmp vizual mai mare, dar cred că cel mai bine poate fi folosit printr-un proiector capabil sau cel mai la îndemână, un monitor sau TV care să știe 4K/HDR și la o rată de reîmprospătare mare, pentru că laptop-ul poate duce.

Concluzie

Acest model de Helios 300 își merită portabilitatea pentru gameri căci are dimensiuni și greutate acceptabile, dar performanțe excelente și nici cu aspectul nu îți este rușine. Chiar și așa, dacă vrei ceva și mai performant, modelul de top are un procesor și o placă video mai rapidă, dar trebuie să fii pregătit să scoți ceva din buzunar. Dacă ești proiectant (AutoCAD) sau gamer profesionist, acesta nu va fi un impediment, iar performanțele vor fi exact ceea ce cauți.

Acer Predator Helios 300 se comercializează la un prețuri care se învârt în jurul sumei de 10.000 lei existând mai multe modele cu configurații mai slabe sau mai performante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.