Acasă Filme Începe caravana filmului „3 zile în septembrie”. Peste 20 de proiecții...

Începe caravana filmului „3 zile în septembrie”. Peste 20 de proiecții speciale cu echipa și regizorul Tudor Giurgiu în toată țara

0
5
Listen to this article

Filmul 3 zile în septembrie, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, pornește într-un amplu turneu național. În septembrie și octombrie, echipa ajunge în cinematografe din 19 orașe din țară, în cadrul unor proiecții speciale la care publicul îi va putea întâlni pe regizor, actori și membri ai echipei.

La proiecții vor participa, în diferite formule, regizorul Tudor Giurgiu, actorii Andreea Vasile, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța, Emilia Popescu și Adela Popescu, scenaristul Radu Grigore, directorul de imagine Alexandru Dorobanțu, alături de alți membri ai echipei. La finalul proiecțiilor, aceștia vor povesti despre aventura realizării filmului și despre provocarea filmării cadrului-secvență de 65 de minute, în care camera urmărește acțiunea continuu.

„3 zile în septembrie” este o comedie neagră despre o nuntă care nu mai ajunge la altar și o mireasă care, după apariția neașteptată a amantei mirelui, pornește într-o aventură imprevizibilă pe litoral. Producția a fost filmată în șapte zile, într-o tabără de creație care a transformat stațiunea Eforie Sud în platou de filmare și a reunit o echipă de peste 70 de profesioniști din cinema.

Biletele pentru proiecțiile speciale sunt disponibile pe site-ul TransilvaniaFilm.ro.

PROGRAMUL CARAVANEI „3 ZILE ÎN SEPTEMBRIE”

  • Joi 10 septembrie
    CRAIOVA – 19:30, Cinema Inspire Electroputere | 20:30, Cineplexx Promenada Mall
  • Vineri 11 septembrie
    SIBIU – 19:30, Cinema City Promenada Mall
  •  Sâmbătă 12 septembrie
    RÂMNICU VÂLCEA – 19:30, Cinema City Shopping City
  • Duminică 13 septembrie
    PITEȘTI – 18:00, Cinema City Vivo!
  • Marți 15 septembrie
    BUCUREȘTI – 20:00, Cinema City Mega Mall
  • Miercuri 16 septembrie
    CONSTANȚA – 18:30, Centrul Cultural Jean Constantin | 20:00, Cinema City City Park
  • Joi 17 septembrie
    TIMIȘOARA – 20:30, Cinema City Iulius
  • Vineri 18 septembrie
    CLUJ – 19:00, Cinema Florin Piersic | 20:00, Cinema City Vivo! | 21:00, Cinema City Iulius
  • Sâmbătă 19 septembrie
    IAȘI – 19:45, Amfiteatrul Palas | 20:15, Cinema Ateneu | 20:45, Cinema City Iulius Mall
  • Duminică 20 septembrie
    BRAȘOV – 19:00, Cinema City AFI | 20:00, Cinema One Coresi
  • Joi 24 septembrie
    PLOIEȘTI – 19:00, Cinema City Shopping City
  • Vineri 25 septembrie
    ORADEA – 19:00, Cinema Palace Lotus
  • Proiecții în luna octombrie – detalii în curând:
    BRĂILA • GALAȚI • TG. MUREȘ • SF. GHEORGHE • MIERCUREA CIUC • SIGHETU MARMAȚIEI • BAIA MARE

„3 zile în septembrie” este o producție independentă, realizată în coproducție de Point FilmStaySharp Film, Arome22 Creative Retreat, Libra Films și WaveCulture HUB. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Listen to this article