Am crescut în partea de sud a orașului Chicago și, pe atunci, nimic nu se putea compara cu o seară la Cadillac Palace Theatre. Din clipa în care vedeam ornamentele aurii de pe clădire și cortina de catifea care încadra scena și până în momentul în care eram conduși în față, atât eu, cât și familia mea ne simțeam ca niște celebrități. Îmi amintesc cu atâta emoție detaliile legate de acest spațiu istoric dedicat divertismentului, pentru că acela era locul în care mergeam cu familia ca să putem vedea spectacole prezentate în limbajul mimico-gestual american (ASL). Fiind un copil cu părinți surzi (CODA), am avut privilegiul de a privi lumea cu dragoste și cu o profundă înțelegere pentru experiența de viață a părinților mei și a comunității de hipoacuzici în care am crescut. Toate acestea m-au inspirat să fac din orice experiență ceva care să creeze sentimentul unei seri la Cadillac Palace Theatre din Chicago.

Felul în care accesăm poveștile s-a schimbat mult. Indiferent dacă este vorba despre apeluri în cadrul unei videoconferințe, despre mesaje text sau despre soneria luminoasă de la ușă, în prezent tehnologia poate crea punți de acces pentru mulți dintre oamenii cu dizabilități. De aceea, astăzi, pentru a sărbători Ziua Internațională a Conștientizării Accesibilității (GAAD), îmi face plăcere să anunț că extindem pachetul de limbi disponibile pentru descrierile audio (AD) și subtitrările pentru hipoacuzici (SDH). Începând de luna aceasta și până în 2023, aceste funcții vor deveni disponibile pentru mai multe titluri din catalogul nostru și pentru mai multe limbi, printre care spaniola, portugheza și franceza. Vreme de decenii, accesul la divertisment a fost condiționat de zona în care trăiai și de limba pe care o vorbeai, ceea ce înseamnă că, până de curând, oamenii care aveau nevoie de AD sau SDH nu se puteau bucura de povești dacă acestea nu erau spuse în limba lor.

Adăugând peste 20 de limbi disponibile pentru SDH și AD, sperăm să oferim tuturor abonaților noștri posibilitatea de a-și vedea viețile reflectate pe ecran, indiferent de locul din care provin, de limba pe care o vorbesc sau de abilitățile pe care le au. De asemenea, introducem noi insigne pentru filmele și serialele cu AD și SDH pe web și iOS, ca să poate fi descoperi mai ușor poveștile care se potrivesc nevoilor tuturor consumatorilor.

De asemenea, în cadrul Netflix, spunem mai multe povești create de și despre oameni cu dizabilități în contextul culturii mainstream. De aceea am lansat prima noastră colecție intitulată „Celebrăm dizabilitatea prin reprezentare”, care include peste 50 de filme și seriale cu personaje sau povești despre oameni cu dizabilități. În condițiile în care în lume există peste un miliard de persoane cu dizabilități, oportunitatea de a prezenta povești mai incluzive și de a crea legături cu aceste comunități este extraordinară. În plus, vom găzdui vizionări care respectă condițiile de accesibilitate în anumite țări din întreaga lume pentru a folosi funcțiile AD și SDH și în afara casei și pentru a discuta despre modurile în care putem face divertismentul mai accesibil.

Mă bucur că pot continua efortul de a conecta abonații cu aceste povești prin intermediul tehnologiei, al vizionărilor care respectă condițiile de accesibilitate și al noii noastre colecții. Haideți să creăm împreună noi amintiri!

Scris de Heather Dowdy – Director of Product Accessibility

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.