Samsung Electronics lansează programul Samsung Ecosystem for Education Development, inițiativă educațională creată de companie prin care își propune să aducă produsele și tehnologia Samsung mai aproape de peisajul educațional din România.

Samsung Ecosystem for Education Development (SEED) include două paliere: centre educaționale și ambasadori ai educației. Samsung plănuiește să deschidă 4 centre educaționale până la finalul lunii iunie a acestui an în Timișoara, Oradea, București și Bacău; acestea vor fi dotate cu tehnologie și produse Samsung (câte doua table interactive, 16 scaune, 16 tablete și o soluție pentru videoconferințe pentru fiecare centru). Ele vor putea fi utilizate de către ambasadorii pentru educație și vor juca rolul de centre de învățare și spații în care vor fi găzduite evenimente dedicate educației, conferințe etc.

Ambasadorii sunt profesori recunoscuți în domeniul lor de activitate, care vor fi echipați cu produse Samsung, pe care le vor folosi în activitatea lor didactică (tablete, smart monitor, Samsung Flip, căști). Samsung le va fi partener în activitatea lor, le va prezenta produsele și le va asigura training-urile necesare pentru a folosi tehnologia Samsung la adevărata ei capacitate.

Compania va prezenta în premieră inițiativa între 17 și 19 iunie, la Bucharest Tech Week, în cadrul Tech Expo. Participanții vor putea afla la standul Samsung mai multe detalii despre beneficiile programului, dar și cum arată un astfel de centru educațional.

„Suntem entuziasmați să aducem tehnologia Samsung mai aproape de sistemul educațional din România și să contribuim la o schimbare reală la nivelul sistemului educațional românesc. Planurile noastre în această direcție sunt unele pe termen lung și vizează redefinirea modului în care ne raportam la cunoștințe, valori și abilități în randul noilor generații și crearea unui ecosistem complet de învățare, adaptat vremurilor în care trăim”, a declarat Cristian Constantin, Head of Division Enterprise Business Team & Education Strategy Director-Central Eastern European Display Organisation.

Una dintre cele mai cunoscute soluții Samsung dedicată pentru mediul educațional este tabla interactivă Samsung Flip. Potrivită pentru predarea lecțiilor, aceasta vine în ajutorul cadrelor didactice, pentru obținerea celor mai bune rezultate în procesul de învățare și predare. Aceasta oferă multiple moduri de conectare cu echipamente periferice și posibilitatea de a distribui diferite tipuri de conținut. Mai multe detalii despre Samsung Flip puteți găsi aici.

Ecosistemul de produse oferit de Samsung în proiectele educaționale include: tabla interactivă Samsung Flip, Samsung Smart Monitor, Samsung Galaxy Tab și Samsung Galaxy S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.