În cea de-a treia zi a festivalului Serile Filmului Românesc, fanii trupei PHOENIX vor putea viziona, în avanpremieră, filmul documentar PHOENIX – Povestea. Evenimentul este programat vineri, 5 august 2022, de la ora 21.30, la Casa Muzeelor – Muzeul Național al Literaturii Române, Iași, în prezența liderului trupei Phoenix, Nicolae Covaci și a regizorilor Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis. Realizatorul filmului, cineastul Cristian Radu Nema, este un apropiat al formației și autorul unor imagini de arhivă unice care nu au fost niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.

Principalul scop al acestui documentar artistic este de a transmite emoția pe care Phoenix a reușit si reușește încă să o transmită, pe scenă și în afara ei, către noile generații. Formația românească de muzică rock a fost înființată în 1962 și a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, întrucât a dat naștere subgenului rock numit etno rock, inspirat din folclorul românesc autentic.

În cadrul galei vor fi prezentate mai multe cărți semnate de Nicolae Covaci: Însă eu, o pasăre…, Giudecata înțelepților, precum și CD-uri cu melodii lansate de membrii trupei de-a lungul timpului.

Evenimentul este co-organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Intrarea este liberă, cu rezervare pe www.eventbook.ro.

 Programul poate fi consultat și pe www.festivalsfr.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.