ADFR anunță deschiderea înscrierilor pentru programul EFP – Shooting Stars – Berlinale 2023

0
418
Ascultă acest articol


European Film Promotion a deschis oficial înscrierile pentru programul Shooting Stars, care are loc în fiecare an în cadrul festivalului internațional de film de la Berlin. Ca reprezentant al României în cadrul prestigioasei rețele de promovare a cinematografiei europene, ADFR deschide un apel de înscrieri pentru actorii și actrițele din România, care au avut un rol principal într-o producție de film realizată în ultimul an, sau care urmează să apară în 2023.

Programul EFP – Shooting Stars promovează în cadrul festivalului zece actori și actrițe care vor beneficia în timpul festivalului de promovare (interviuri și materiale de prezentare) și întâlniri cu directori de casting, producători și regizori europeni. La finalul programului, fiecare actor selectat este premiat la gala de închidere.

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) va propune un actor sau o actriță care va îndeplini toate criteriile de mai jos:

  • Să ai peste 16 ani și până în 45 ani
  • Să ai un rol principal într-un film de lungmetraj sau un serial internațional care a avut premiera în 2021 (începând cu martie) sau 2022, sau care se află în post-producție și va apărea în 2023
  • Să înțelegi și să vorbești limba engleză fluent
  • Să fii liber în perioada 17 – 21 februarie pentru a participa la Festivalul de film de la Berlin, precum și înainte, pentru sesiunile online și campania de promovare (datele nu au fost încă stabilite)
  • Să completezi formularul de înscriere și toate documentele pe care ți le vom trimite, în cazul în care vei fi selectat/ă (scrisoare de participare, acord GDPR etc)
  • Să dispui de materiale foto și video din filmul/serialul în care ai jucat, precum și din producții mai vechi

Formularul poate fi găsit aici: https://forms.gle/zwHCq78d8ptLUvYo6

Perioada de înscrieri este deschisă între 19.09 – 27.09. Pentru detalii suplimentare, ne puteți scrie pe office@romfilmdevelopment.org sau puteți vizita website-ul nostru la adresa:

Shooting Stars are loc de 25 ani în cadrul Festivalului de film de la Berlin și a propulsat de-a lungul timpului nume sonore, precum Carey Mulligan (Promising Young Woman, The Great Gatsby), Alba Rohrwacher (Happy as Lazzaro), câștigătoarea de Oscar Alicia Vikander (Beckett, Tomb Raider), Maisie Williams (Game of Thrones) sau Riz Ahmed (Encounter, Sound of Metal, Rogue One: A Star Wars Story, Mogul Mowgli)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.