Ascultă acest articol


Dell Technologies (NYSE:DELL) va deschide un centru de excelență Zero Trust în colaborare cu CyberPoint International și Maryland Innovation Security Institute (MISI) în primăvara anului viitor la DreamPort, cea mai importantă facilitate de inovare în domeniul securității cibernetice a US Cyber Command. Dell prezintă, de asemenea, noi servicii de securitate cibernetică care permit organizațiilor să își evalueze maturitatea Zero Trust și reziliența cibernetică și oferă soluții de securitate pentru a sprijini munca hibridă și de protecție împotriva ransomware pentru datele stocate în obiecte.

Zero Trust este un model de securitate cibernetică care schimbă modul în care organizațiile abordează securitatea, trecând de la încrederea exclusivă în apărarea perimetrală la o strategie proactivă care permite doar activitatea cunoscută drept corectă în ecosisteme și în canalele de date. Acest model permite organizațiilor să își alinieze mai bine strategia de securitate cibernetică în centrul de date, în cloud-uri și în locațiile edge. Dell își propune să servească drept catalizator pentru obținerea de rezultate Zero Trust, facilitând proiectarea și integrarea acestei arhitecturi.  

„Într-o lume multicloud, strategia de securitate cibernetică a unei organizații trebuie să transceadă infrastructura și să se extindă la aplicațiile și datele sale”, a declarat John Roese, global chief technology officer, Dell Technologies. „Credem că o strategie Zero Trust este cea mai bună cale de urmat. Dell dispune de o bază IT și de securitate dovedită, de experiență în integrare tehnologică și de un ecosistem extins de parteneri la nivel global pentru a contribui la simplificarea transformărilor clienților în materie de securitate cibernetică.” 

Centru de Excelență pentru a accelera adoptarea Zero Trust 

Împreună cu MISI, CyberPoint International și o echipă de companii mici, deținute de femei și veterani din industrie, Dell va dota Centrul de Excelență Zero Trust de la DreamPort pentru a oferi organizațiilor un centru de date securizat cu scopul a valida cazurile de utilizare Zero Trust. Centrul de excelență va utiliza arhitectura de referință Zero Trust a Departamentului Apărării (link-ul e inactiv) ca bază pentru ca organizațiile să testeze configurațiile înainte de a le implementa în propriile medii. În cadrul unui ecosistem extins, Dell va furniza un plan repetabil al arhitecturii, oferind o cale mai rapidă de adoptare și ușurând sarcina de integrare și orchestrare pentru clienți.  

„Colaborarea noastră critică cu Dell Technologies în cadrul Centrului de Excelență DreamPort va conduce la inovarea și integrarea rapidă a soluțiilor Zero Trust pentru a sprijini guvernul și întreprinderile comerciale din SUA să se apere împotriva amenințărilor cibernetice tot mai complexe și continue”, a declarat Horace Jones, președinte al CyberPoint International. 

Servicii de securitate cibernetică pentru alinierea la Zero Trust și a reduce riscurile

Pentru a ajuta organizațiile să se alinieze la principiile Zero Trust și să atingă reziliența cibernetică, Dell Cybersecurity Advisory Services oferă organizațiilor o foaie de parcurs către Zero Trust care se bazează pe activele lor existente în materie de securitate cibernetică. Aceste servicii identifică și abordează lacunele de securitate, determină tehnologiile avansate pe care clienții ar trebui să le implementeze și îi ajută să învețe cum să activeze vigilența continuă și guvernanța pentru reziliență cibernetică pe termen lung. Lucrând cu Dell, organizațiile au la dispoziție instrumentele și informațiile de care au nevoie pentru a-și securiza mai bine datele și mediile IT. 

Pentru a minimiza suprafețele de atac și pentru a proteja mai bine organizațiile, Dell oferă un nou serviciu de Vulnerability Management, cu experți Dell care scanează în mod regulat mediile clienților pentru a detecta vulnerabilitățile, oferă o imagine completă a expunerilor și ajută la prioritizarea eforturilor de remediere.

Ofertele comerciale de securitate cibernetică pentru PC-uri susțin munca hibridă

Având în vedere că breșele se produc deasupra și dedesubtul sistemului de operare, dispozitivele sigure sunt esențiale pentru o organizație pregătită pentru Zero Trust. Dell continuă să își îmbunătățească portofoliul cu noi oferte care îi ajută pe clienți să prevină, să detecteze și să răspundă la amenințări, indiferent de locul în care acestea apar, și permit un control mai mare al mediului IT:

  • Protecții hardware pentru cele mai sigure PC-uri comerciale din industrie:  Pentru a face față amenințărilor din ce în ce mai mari din lanțul de aprovizionare, clienții pot opta acum pentru ca Dell să dezactiveze porturile PC-urilor înainte de expediere pentru a preveni modificarea setărilor BIOS. De asemenea, Dell extinde disponibilitatea sigiliilor de siguranță împotriva falsificării în Asia-Pacific, Europa, Orientul Mijlociu și Africa pentru a oferi mai multe măsuri de securitate fizică în timpul transportului. 
  • Protecții de firmware pentru a detecta amenințările în creștere: Organizațiile pot detecta o potențială manipulare a BIOS-ului unui PC cu ajutorul noii integrări a telemetriei între Microsoft Intune, ca parte a Microsoft Endpoint Manager, și consolele Splunk. În cadrul centrului de administrare Microsoft Endpoint Manager, administratorii IT pot securiza, controla și configura PC-urile Dell, inclusiv configurarea BIOS-ului și gestionarea parolelor. Aceste capacități, cu care Dell este primul pe piață, vor fi disponibile într-o versiune viitoare a Intune, contribuind la asigurarea productivității utilizatorilor și, în același timp, la reducerea complexității IT. 
  • Protecții software avansate: Noile capabilități de la Dell accelerează detectarea și remedierea amenințărilor. În plus, o nouă ofertă de prevenire a pierderilor de date ajută la protejarea datelor sensibile împotriva descărcărilor neautorizate pe dispozitive de stocare USB externe, oferind o mai mare vizibilitate și control al politicilor privind acest comportament.  

Protecție și recuperare cibernetică îmbunătățită pentru stocarea obiectelor

Pentru a face față creșterii numărului de date stocate sub formă de obiecte, cum ar fi videoclipuri și fotografii, este esențial să se profite de cele mai recente soluții de protecție cibernetică care izolează datele, detectează în mod inteligent amenințările și permit recuperarea rapidă a datelor. 

Platforma Dell ECS Enterprise Object Storage extinde capacitățile de protecție cibernetică pentru a ajuta la securizarea datelor de tip obiect într-un seif cibernetic izolat care rezidă la nivel local sau într-un mediu la distanță. Prin intermediul protocolului AWS S3, aplicațiile critice și serverele de backup pot continua să acceseze copia izolată, susținând în același timp conformitatea legală în cazul unui atac cibernetic care compromite copia primară și cea secundară a datelor. Împreună cu detectarea amenințărilor cu ajutorul inteligenței artificiale și cu imuabilitatea, noua soluție oferă organizațiilor o cale rapidă de recuperare a datelor în urma atacurilor de tip ransomware și a altor atacuri malițioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.